Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat vineri că a fost confirmat pozitiv cu varianta Omicron a COVID-19: ”Simptomele sunt suportabile”, a transmis ministrul. Membrii Cabinetului condus de Nicolae Ciucă s-au testat PCR înainte de deplasarea la Chişinău, unde vineri are loc şedinţa comună a Guvernelor României şi Republicii Moldova. Ministrul Transporturilor şi-a anulat tot programul şi a intrat în izolare.

Sorin Grindeanu Foto: Hotnews

Ministrul Transporturilor a precizat, pe pagina sa de Facebook, că este vaccinat și a respectat măsurile sanitare și de distanțare, însă ”Omicron are propriul algortim”, a spus ministrul.

”După o perioadă intensă cu o ușoară stare de disconfort, pe care am pus-o inițial pe seama oboselii, s-a confirmat: sunt Covid pozitiv. Sunt vaccinat și m-am protejat în mod constant. Omicron are însă propriul „algoritm”. Simptomele sunt suportabile și aștept reîntoarcerea printre colegi”, a transmis Sorin Grindeanu.

Sorin Grindeanu nu a mai putut participa la întâlnirea cu ministrul Transporturilor din Republica Moldova la ședința comună a guvernelor din cele două state.

"Regret că nu am participat la Ședința comună a Guvernelor României și Republicii Moldova! Ratez întâlnirea cu omologul meu Andrei Spînu de la Chișinău și semnarea a două Acorduri Inter-guvernamentale importante pentru infrastructura transfrontalieră a ambelor state. Să ne revedem sănătoși curând!”, a mai scris Sorin Grindeanu.