Președintele PNL, Florin Cîțu, respinge propunerea PSD de renegociere a PNRR la capitolul pensii. Cîțu a declarat, joi, că este imposibil de renegociat PNRR, pentru că asta ar însemna să renegociem întreg proiectul și România să piardă bani. Reacția președintelui PNL vine în contextul în care ministrul Muncii, Marius Budăi a declarat recent că este nevoie de o renegociere a procentului din PIB alocat bugetului de pensii.

Florin CîțuFoto: Facebook/ Florin Citu

”Când am intrat în coaliție am spus că nu vom renegocia PNRR, pentru că asta înseamnă că reluăm toată procedura și ar însemna să aruncăm la coș 30 de miliarde de euro și nu accept așa ceva. PNL rămâne focusat pe reforme mari, pe reforme importante, nu pe declarații mici, pe mici atacuri. Ne interesează reformarea sistemului de pensii, reforma administrației publice, proiectul ”România Educată” sau reorganizarea teritorială. Avem o majoritate parlamentară uriașă, iar PNL niciodată nu s-a ferit de problemele mari, chiar dacă reformele sunt nepopulare pe moment, dacă pe termen lung aduc beneficii românilor ne asumăm.”, a spus Florin Cîțu.

Reacția președintelui PNL vine în contextul în care ministrul Muncii, Marius Budăi a declarat recent că este nevoie de o renegociere a procentului din PIB alocat bugetului de pensii. Budăi susține că autorităţile române se vor "duce cu argumente" la oficialii Comisiei Europene pentru creşterea procentului din PIB pentru bugetul de pensii.

"Noi, PSD, am luat decizia în interiorul partidului să susţinem renegociere, am dus decizia în coaliţie, suntem tot mai hotărâţi - şi în coaliţie nu avem decizie finală - dar suntem tot mai hotărâţi să discutăm. Am discutat în Guvern cu premierul şi premierul a agreat renegocierea", a adăugat Budăi.

Ministrul Muncii a explicat că în urma unor simulări anterioare făcute de guvernul PSD ar fi necesar un procent din PIB de 11,7 pentru sistemul public de pensii, fără a fi incluse pensiile de serviciu din servicii așa cum este prevăzut acum în PNRR.