Senatul şi Camera Deputaţilor vor organiza, joi, o şedinţă de plen solemnă consacrată împlinirii a 32 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989, anunță Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Senatorii au păstrat, miercuri, în plen, un moment de reculegere pentru martirii Revoluţiei din Decembrie 1989, la propunerea vicepreşedintelui forului legislativ, Nicolae Neagu.

Senatorul PSD Titus Corlăţean a subliniat, în acest context, că Parlamentul urmează să aibă joi o sesiune specială dedicată Revoluţiei din 1989.

"Mâine (n.r. - joi), potrivit deciziei Birourilor permanente reunite, (...) avem o sesiune specială a celor două Camere ale Parlamentului dedicată momentului Revoluţiei Române şi pentru omagierea memoriei celor care s-au jertfit pentru libertate", a afirmat Corlăţean.