Florin Roman a demisionat din funcția de ministru al Digitalizării, după acuzațiile de plagiat, dar îl acuză pe Dacian Cioloș că este cel „care a coordonat tema și atacul”. Mai mult, îl anunță pe liderul USR că-l dă în judecată.

Dacian CiolosFoto: AGERPRES

„Când albul devine negru, când orice vorba îți este răstălmăcită, când îți asumi erori materiale, dar se ajunge la linșaj din prima zi de mandat, este prea mult. Nu vreau ca acest scandal sa afecteze activitatea Executivului. Cu cel care a coordonat tema și atacul, dl Dacian Cioloș ne vedem in instanța. Mi-a lipit eticheta de plagiator fără ca o instanța sau comisie sa dea un verdict”, a scris pe Facebook, anunțându-și demisia, Florin Roman.

Cioloș: Florin Roman nu este o victimă. Amenințarea cu tribunalul e ridicolă și nu mă impresionează

În replică, Dacian Cioloș a comentat, pe Facebook, că Florin Roman „nu este o victimă”.

„Florin Roman este un exponent al clasei politice românești care a distrus ce avea România mai bun. Oamenii ca el, care nu aveau calificările necesare, care au mințit și au făcut din impostură o valoare supremă, i-au îndepărtat pe cei competenți și cinstiți din politică. Demisia lui e un act necesar pe care mulți alți colegi de-ai lui ar trebui să-l urmeze. Faptul că e supărat pe mine că l-am demascat e dovada că acești oameni nu mai trebuie păstrați în politică. Amenințarea cu tribunalul e și ea ridicolă și nu mă impresionează. Știu că cei ca el se tem de justiție și cred că prezența în sala de judecată le dă palpitații. Drum bun, domnule Florin Roman, și sper ca și ceilalți colegi de aceeași factură ca dumneavoastră să vă însoțească pe drumul demisiei”, a scris liderul USR, pe Facebook.

După acuzațiile de plagiat din lucrarea sa de master, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Florin Roman, este implicat într-un nou scandal. El și-a trecut în CV că este licențiat în Științe Economice la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, ale cărei cursuri a scris că le-a urmat între 19992-1996. Rectorul UBB, Daniel David, spune că Roman nu a urmat cursurile acestei universități, ci pe cele ale unui colegiu din Alba Iulia, iar pentru că acesta nu era acreditat a dat examenul de absolvire la UBB.

În privința studiilor sale, Florin Roman a scris în CV următoarele:

  • Universitatea "Titu Maiorescu" București - Facultatea de Psihologie, master "Tehnici de comunicare și influență socială"
  • Universitatea "Athenaeum" București, licențiat în Științe Economice, Specializarea "Contabilitatea și Informatica de Gestiune" (2008-2011)
  • Universitatea "Babes-Bolyai" Cluj-Napoca, licențiat Științe economice - Specializarea "Contabilitate și Gestiune Financiară" (1992-1996).
  • "Domnul Florin Roman are o diplomă de absolvire de la UBB, nu diplomă de licență, pe baza studiilor făcute la un colegiu neacreditat aparținând de universitatea din Alba Iulia. Pentru că nu era acreditat, a venit și a dat examenul de absolvire la UBB.
  • Deci are o diplomă de absolvire, nu de licență, de la UBB. Ar fi foarte corect și onorabil ca domnul Roman să corecteze CV-ul", a declarat pentru Hotnews.ro rectorul UBB, Daniel David.

Situația a fost semnalată de Libertatea, care a scris că politicianul PNL a studiat în acei ani la Colegiul Universitar Economic și de Muzeologie, neacreditat, aparținând de Universitatea 1 Decembrie din Alba Iulia. Cei care urmau cursurile acestui colegiu trebuia să susțină examenul final la o universitate acreditată, pentru că nici Universitatea 1 Decembrie nu era acreditată, astfel că Florin Roman a dat examenul de absolvire la UBB.

Acesta este al treilea neadevăr descoperit în CV-ul vicepreședintelui PNL, în decurs de 10 zile. Inițial, Florin Roman a spus că nu-și găsește cartea publicată la Editura Academiei, apoi a recunoscut că n-a scris-o. După aceea a declarat că, de fapt, cartea e un articol, dar nici pe acesta nu l-a găsit. Libertatea a arătat că 10 pagini din 10 verificate din masteratul ministrului cercetării sunt plagiate la literă din lucrarea unui profesor din Timișoara.

Premierul Nicolae Ciucă i-a cerut ministrului Digitalizării, liberalul Florin Roman, să-și clarifice situația legată de suspiciunile de plagiat, iar acesta a spus că va face tot posibilul să clarifice lucrurile în cel mai scurt timp, au declarat marți surse guvernamentale. Demisia ar fi un gest onorabil, au spus sursele.

"Este o chestiune de decizie personală și care trebuie să urmeze niște proceduri instituționale cum s-a întâmplat în toate cazurile. Dumnealui (n.a Florin Roman) a zis că va face tot posibilul astfel încat în cel mai scurt timp să-și clarifice situația. Demisia ar fi un gest onorabil. Nu cred că nu va recurge la o demisie onorabilă.", au precizat marți surse guvernamentale.

Preşedintele USR Dacian Cioloş i-a cerut, joi, premierului Nicolae Ciucă să îl demită pe ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Florin Roman, după ce ziarul Libertatea a scris că acesta şi-a plagiat disertaţia de master susţinută la Facultatea de Psihologie a Universităţii Titu Maiorescu, în 2012. Solicitarea a fost reluată miercuri.

”Plagiat înseamnă să îţi asumi parţial sau integral o lucrare ştiinţifică, ceea ce nu am făcut niciodată. Drept urmare, acuzaţia de plagiat la adresa mea e nefondată”, a replicat Roman pe Facebook.

Ministrul precizează că, într-o lucrare de disertaţie de acum 10 ani, a inclus o parte din suportul de curs, pus la dispoziţia studenţilor.