Preşedintele Senatului Florin Cîţu susține că nu sunt tensiuni în coaliţia de guvernare, între liberali şi social-democraţi. Întrebat de criticile ministrului Sănătăţii Alexandru Rafila la adresa sa, liderul PNL a precizat că în România procesul de vaccinare merge bine.

Florin CîțuFoto: Facebook/ Florin Citu

"PNL e la guvernare. Este o coaliţie. A făcut un compromis să fie la guvernare, dar nu va fi Partidul Social Liberal(...) Sunt peste 7 milioane persoane vaccinate. Peste 100.000 de persoane se vaccinau zilnic, când a început în Parlament acel proiect de lege. Eu zic că merge bine vaccinarea”, a declarat Florin Cîţu la Parlament.

Întrebat dacă sunt tensiuni în coaliţia de guvernare, preşedintele PNL a replicat: „Nu este niciun fel de tensiune. Coaliţia merge foarte bine”.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila l-a atacat, vineri, pe președintele PNL, Florin Cîțu acuzându-l că a compromis campania de vaccinare. Rafila a spus că nu înțelege de unde vine încrâncenarea fostului premier pe tema draftului de lege privind certificatul verde.

Atacul lui Rafila vine după ce Florin Cîțu a criticat public proiectul de lege pe care PSD intenționează să-l depună la Parlament precizând că PNL nu poate fi de acord cu susținerea testării de către stat, mai ales când scopul este limitarea pandemiei și există un vaccin gratuit.