​PSD, PNL și UDMR și-au împărțit posturile de prefecți, cel de la București revenind social-democraților. „​Acolo unde este președinte de Consiliu Județean va fi si un prefect de la același partid. Pot să existe una sau două excepții, dar asta e regula de bază. La București va fi prefect de la PSD”, a declarat la finalul ședinței Coaliției președintele PNL, Florin Cîțu.

Marcel Ciolacu si Florin CituFoto: AGERPRES

La rândul său, Macel Ciolacu, liderul PSD, a precizat că numirile noilor prefecți se vor face săptămâna viitoare.

Astfel, potrivit împărțirii agreate PSD va avea 21 de prefecți, PNL 17, iar UDMR 4.

În fața nemulțumirilor din teritoriu, Florin Cîțu a spus că va exista si „compensare” pentru filialele PNL care nu au prefectul, în sensul că vor avea secretari de stat sau alte funcții unde numirile sunt politice.

La negocierile pentru formarea Guvernului PNL, PSD și UDMR au căzut de acord ca din cei 80 de secretari de stat din Guvern PSD să numească 42, în timp ce PNL va avea 34, iar UDMR - 8 , conform ponderii din Parlament.

Liberalii pierd 13 secretari de stat comparativ cu Guvernul PNL-USR-UDMR.