Liderul USR, Dacian Cioloş, îi transmite președintelui PSD, Marcel Ciolacu, în contextul numirii lui Marian Neacşu în funcția de secretar general al Guvernului, că acea condamnare a acestuia, pentru conflict de interese, este ”furt şi înşelare a încrederii cetăţenilor în stat şi în exponenţii săi”. El atacă şi PNL, spunând că ”nu a dat niciun semn ar fi deranjat de numirea Laurei Vicol la șefia Comisiei juridice din Parlament şi că aceeaşi tăcere asurzitoare va însoţi şi numirea lui Marian Neacşu la conducerea Secretariatului General”.

Dacian Ciolos in ParlamentFoto: AGERPRES
  • "Conflictul de interese este furt și înșelare a încrederii cetățenilor în stat și în exponenții săi, domnule Ciolacu! Domnul Marian Neacșu, pe care îl apărați în felul acesta pentru a-l putea planta la Secretariatul General al Guvernului, este condamnat penal.
  • Poate dumneavoastră nu vi se pare furt, pentru că furtul, în accepțiunea PSD, este când cineva îți bagă mâna în buzunarul propriu. Or, dumneavoastră și colegii din PSD vreți să credem că furtul de la stat sau deturnarea banului public prin șmecherie nu se pune, e ceva firesc, o finalitate a jocului politic.
  • Dar poate că pur și simplu nu înțelegeți gravitatea acestui fapt și e bine să fie clar de ce e furt, deși mă îndoiesc că nu pricepeți, având în vedere că partidul dumneavoastră a făcut tot ce i-a stat în putință ca să schimbe încadrarea juridică a coflictului de interese.
  • Domnul Neacșu și-a angajat fata la cabinetul parlamentar, așa că muta banii din bugetul primit de la parlament în buzunarul familiei sale. Așa încălca legea. Și era și imoral ce făcea, totodată, în ciuda afirmației dumneavoastră cum că „N-a furat nimic. Ce facem în țara asta, omorâm oameni?” Era imoral, pentru că banii aceia erau destinați unui consilier care să îl ajute pe Marian Neacșu să își desfășoare activitatea de parlamentar, nu să dea cadouri fiicei sale. Să țineți minte asta când mai vedeți că nimeni în țara asta nu mai crede că Parlamentul merită vreun strop de încredere. Vina vă aparține dumneavoastră și colegilor dumneavoastră: ați distrus una după alta instituțiile democrației românești", acuză Cioloș.

El atacă şi PNL, spunând că "nu a dat niciun semn ar fi deranjat de numirea Laurei Vicol la preşedinţia Comisiei juridice din Parlament şi că aceeaşi tăcere asurzitoare va însoţi şi numirea lui Marian Neacşu la conducerea Secretariatului General”:

  • "Și aș vrea să știu și ce crede noul premier care va conduce un guvern cu un secretar general condamnat penal exact pentru înșelarea încrederii cetățenilor în capacitatea lui de a-i reprezenta în stat. Am înțeles că PNL nu reușea să se concentreze pe reforma rapidă din cauza noastră, a USR. Reformează împreună cu PSD sistemul prin întoarcere la garnitura de oameni cu probleme penale?
  • Nu am văzut niciun semn de la PNL că ar fi deranjat de numirea Laurei Vicol la președinția Comisiei juridice din Parlament și cred că aceeași tăcere asurzitoare va însoți și numirea lui Marian Neacșu la conducerea Secretariatului General. Liniștea peneliștilor se plătește cu funcții pentru penali".

Marian Neacşu ocupă în prezent funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Acesta a fost exclus din PSD, în anul 2018, în perioada în care preşedinte al formaţiunii era Liviu Dragnea, fiind unul din semnatarii scrisorii prin care solicita ca Dragnea să facă un pas în spate de la şefia PSD.

Ulterior, Neacşu s-a înscris în Pro România, în februariel 2019, însă în iunie 2019 acesta a fost susţinut şi votat în Parlament de către social-democraţi pentru a deveni vicepreşedinte al ANRE.

Fostul secretar general al PSD Marian Neacşu a avut două mandate de deputat, în legislaturile 2008 - 2012 şi 2012 - 2016.

El nu a mai putut candida pentru un nou mandat, deoarece instanţa l-a condamnat, în februarie 2016 la şase luni de închisoare cu suspendare, acuzaţia fiind de conflict de interese, fiindcă şi-ar fi angajat fiica la biroul de parlamentar.

Marian Neacşu urmează să fie numit în funcţia de secretar general al Guvernului, la propunerea PSD.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a susținut că îşi "asumă" propunerea, deşi Marian Neacșu a fost condamnat penal. Ciolacu a adăugat că Neacşu nu are în cazier antecedente penale, pentru că acea condamnare "e depăşită juridic".

”Staţi uşor că domnul Neacşu am înţeles că a avut o condamnare pe incompatibilitate, pe conflict de interese... e depăşită juridic. Domnului Neacşu nu îi apare nimic în cazier. Ce facem, omorâm oamenii? Eu îmi asum această numire. Categoric!”, a spus liderul social-democraților, afirmând că premierul Nicolae Ciucă nu a avut nimic de comentat legat de propunerea PSD.