Vicepreşedintele USR, Dan Barna, a lansat un atac dur la adresa PNL, în ședința de plen în care va fi votat Guvernul PNL-PSD-UDMR și l-a "felicitat" pe liderul PSD, Marcel Ciolacu: "Aţi reuşit ceea ce nici Ion Iliescu nu a reuşit - aţi scos PNL din istorie şi l-aţi pus la buzunarul de la piept al PSD".

Dan Barna si Florin CituFoto: Guvernul Romaniei
  • ”Domnule Ciolacu, încep prin a vă felicita pentru achiziţie. Nu e puţin lucru să scoţi PNL de la guvernare, din vioara 1, şi să îl bagi înapoi ca anexă a PSD.
  • Nu e chiar de colo să convingi echipa câştigătoare să smulgă înfrângerea din ghearele victoriei pentru că asta au făcut în aceste zile colegii din PNL, din echipa câştigătoare, au aruncat senin pe geam rezultatul alegerilor de anul trecut şi s-au încolonat cuminţi în spatele partidului dumneavoastră.
  • Aţi reuşit, domnule Ciolacu, ceea ce nici Iliescu nu a făcut: aţi scos PNL din istorie şi l-aţi pus în buzunarul de la piept al PSD”, a afirmat Dan Barna în discursul său din Parlament.

El a spus că nu este prima dată când PNL și PSD găsesc "afinităţi neaşteptate", dar este prima dată când "PNL, de bunăvoie şi nesilit de nimeni, predă guvernarea şi odată cu ea urma de demnitate pe care o mai aveau”.

  • ”De ce nu l-aţi chemat pe Liviu Dragnea, că e liber de contract, să-i daţi Ministerul Justiţiei?”, a mai spus Barna.