Liderul PNL, Florin Cîțu, spune că nu este de acord cu propunerea PSD de impozitare progresivă, de "taxare a luxului", cum o numea Sorin Grindeanu. "Nu sunt de acord dacă vrem să penalizăm suplimentar pe cineva pentru că a muncit în viață și a acumulat", a susținut Cîțu, miercuri seară, la finalul primei zile de negocieri PNL-PSD-UDMR pe programul de guvernare.

Marcel Ciolacu si Florin CituFoto: AGERPRES
  • "În România orice venit este deja impozitat. Este vorba dacă vrem să penalizăm suplimentar pe cineva pentru că a muncit în viață și a acumulat active. Nu mi se pare normal acest lucru.
  • Dacă este vorba despre evaziune fiscală, bineînțeles că sunt de acord. Dar nu sunt de acord ca românilor care muncesc, își asumă riscuri, investesc și au plătit impozite să li se spună apoi că trebuie să mai plătească ceva pentru că asta e justiție socială”, a declarat Cîțu, întrebat despre propunerea PSD de impozitare progresivă.

Flutur: Noi, liberalii, nu vrem să îi sancţionăm pe cei care capitalizează

Prim-vicepreşedintele PNL Gheorghe Flutur a spus și el, la finalul primei zile de negocieri PNL-PSD-UDMR pe programul de guvernare, că au apărut "uşoare discuţii" legate de impozitarea progresivă cerută de PSD.

  • "PNL spune clar că nu dorim să mai creştem taxele şi impozitele în perioada următoare şi ne vom ţine de acest angajament şi, în al doilea rând, păstrarea cotei unice. Aici au apărut nişte uşoare discuţii între noi şi cei din PSD care cer această impozitare progresivă, dar vor mai avea loc orele şi zilele viitoare discuţii pentru clarificarea avantajelor pentru mediul de afaceri, pentru dezvoltarea economică a acestei ţări", a afirmat Flutur.

El a mai spus că liberalii nu vor sancţionarea celor care "capitalizează":

  • "Eu pot să vă spun, ca o gândire liberală, dacă ai o valoare mai mare nu este un delict şi eu te sancţionez că tu ai ajuns să ai aceea valoare mai mare dacă tu ai fost mai harnic şi ai avut noaptea mai scurtă şi ai muncit.
  • Adică, noi liberalii nu vrem să sancţionăm din punctul acesta de vedere cel care capitalizează. Aici fiecare poarte să spună cum vede, dar eu cred că noi trebuie să fim foarte sinceri cu electoratul. Noi trebuie să încurajăm şi acumularea cinstită de capital în această ţară. Nu să te pedepsesc dacă ai avut curajul să ai un anumit capital".

Gheorghe Flutur a mai spus că i-a întrebat de dimineaţă pe cei de la PSD care este impactul financiar al impozitării marilor averi şi câţi bani se adună pe impozitarea progresivă la buget în plus, însă nu au o simulare.

Social-democrații insistă cu impozitarea progresivă a veniturilor, prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu spunând, după negocierile cu PNL și UDMR pe capitolul Economie-Finanțe din programul de guvernare, că PSD a propus "taxarea luxului": "Vrei iaht, plăteşti în plus!".

Potrivit datelor oficiale, în România sunt circa 8.000 de iahturi private, dar foarte puține stau în țară (la Limanu), cele mai multe fiind andocate în porturile din alte țări (Grecia, Spania sau Monte Carlo, cazul lui Țiriac).