Florin Cîțu și Nicolae Ciucă s-au întâlnit cu liderii PSD, marți seară, la vila Lac, pentru a negocia un nou Guvern. Marcel Ciolacu a afirmat, miercuri, că are "o comunicare cu prim-ministrul desemnat", fiind "obligat ca lider de partid", nefiind vorba despre "negocieri cu PNL". Ciolacu mai spune că în PSD există o opţiune clară de a nu susţine un guvern minoritar.

Marcel CiolacuFoto: PSD

Întrebat miercuri despre întâlnirea pe care liderii PSD au avut-o, marţi seară, la Vila Lac, cu premierul desemnat şi cu preşedintele PNL Florin Cîţu, Marcel Ciolacu a spus că ”nu are importanţă dacă există sau nu întâlniri":

  • "Şi astăzi de dimineaţă am stat de vorbă telefonic cu prim-ministrul desemnat şi încercăm să găsim o soluţie politică pentru a depăşi această criză. (...)
  • Eu am o comunicare cu prim-ministrul desemnat, chiar consider că sunt obligat ca lider de partid, indiferent dacă sunt la putere sau în opoziţie, indiferent dacă voi vota sau nu un astfel de Guvern, trebuie să existe această comunicare.
  • Nu am, în schimb, negocieri cu PNL, ca să fiu foarte bine înţeles".

Despre concluziile discuţiilor cu Ciucă și Cîțu, Ciolacu a spus că "în interiorul PSD există o opţiune clară de a nu susţine un guvern minoritar”.

Întrebat dacă PSD îşi doreşte să intre la guvernare într-un Guvern condus de Nicolae Ciucă, Ciolacu a răspuns: "PSD trebuie să se implice în rezolvarea acestor crize şi să fie parte la rezolvarea acestor crize, de aceea am şi înaintat 10 măsuri urgente pe care ar trebui să le ia orice Guvern care este învestit. Dacă nu se vor lua aceste măsuri în Guvern, atunci o să le facem prin lege în Parlament".