Secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin III, se va afla, miercuri, în vizită oficială în România, urmând să fie primit de preşedintele Klaus Iohannis şi să aibă o întrevedere cu omologul său Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciuca si Lloyd J. Austin III (sursa: twitter)Foto: Hotnews

Discuţiile cu Nicolae Ciucă vor viza situaţia de securitate din zona Mării Negre, temele aflate pe agenda reuniunii miniştrilor Apărării din statele membre ale NATO care va avea loc săptămâna aceasta la Bruxelles, precum şi evoluţia relaţiilor militare dintre România şi SUA, în contextul Parteneriatului strategic dintre cele două ţări.

La sfârşitul întrevederii, cei doi miniştri ai Apărării vor susţine declaraţii de presă, la sediul MApN, începând cu ora 10.15.

Ulterior, Lloyd J. Austin III va fi primit de preşedintele Iohannis, la Palatul Cotroceni. Potrivit unui comunicat publicat pe 15 octombrie pe site-ul oficial al Ministerului american al Apărării, în timpul vizitei sale în România, Lloyd J. Austin III va merge şi la baza militară de la Mihail Kogălniceanu.

Vizita în România a secretarului american al Apărării face parte dintr-un turneu care a inclus Georgia şi Ucraina, înainte de participarea la reuniunea NATO de la Bruxelles care începe joi. (Sursa: Agerpres)