Negocierile pentru un nou Guvern și refacerea Coaliției au eșuat / Ce urmează, care sunt opțiunile și când ar putea avea România un nou Executiv

de Luminita Pirvu     HotNews.ro
Vineri, 15 octombrie 2021, 17:48 Actualitate | Politic


Florin Citu si Kelemen Hunor
Foto: AGERPRES
După refuzul PNL și UDMR de a-l susține pe premierul desemnat Dacian Cioloș, USR va veni în Parlament săptămâna viitoare să ceară votul pentru un guvern monocolor. Șansele însă ca Dacian Cioloș să fie investit sunt minime, în condițiile în care USR are doar 80 de voturi și nu a identificat o majoritate parlamentară. În acest moment, PNL face scut în jurul lui Florin Cîțu, potrivit unor stenograme din ședința liberalilor, iar criza politică are toate premisele să se prelungească în următoarele săptămâni. Asta, dacă nu intervine o răsturnare de situație la învestirea Guvernului Cioloș.

Procedural, premierul desemnat depune la Parlament lista cu miniștrii propuși pentru a forma Guvernul. Conducerea celor două Camere ale Parlamentului stabilește un calendar de audieri în comisiile de specialitate ale persoanelor propuse pentru ministere. Aviziul comisiilor este unul consultativ. Lista miniștrilor va fi supusă votului în ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului. Pentru învestirea Guvernului este nevoie de 234 de voturi.

Șansele însă ca guvernul propus de premierul desemnat Dacian Cioloș să fie învestit de către Parlament sunt minime, în condițiile în care nu există o majoritate parlamentară anunțată. Reamintim că membrii fostei coaliții de guvernare - PNL, UDMR - și minoritățiile au refuzat susținerea premierului desemnat. USR are doar 80 de senatori și deputați,număr insuficient de a valida cabinetul propus de Cioloș.

De menționat este că USR nu a negociat cu celelalte partide de opoziție - PSD și AUR. De altfel social-democrații au anunțat public că nu susțin un guvern USR.

Totuși, la bursa zvonurilor a fost vehiculată și varianta trecerii Guvernului Cioloș cu o parte din voturile parlamentarilor PSD și PNL. "Atât social-democrații, cât și liberalii au luat în calcul și posibilitatea validării Guvernului Cioloș. De ce? Ca să-i lase pe cei din USR să gestioneze întreaga criza sanitară și energetică. Decizia o vom vedea la votul Guvernului Cioloș", au explicat surse parlamentare pentru HotNews.ro.


Următorul scenariu - nominalizarea lui Florin Cîțu



Constituțional, dacă prima propunere de premier nu întrunește o majoritate parlamentară, președintele Klaus Iohannis cheamă din nou partidele la consultări. În urma discuțiilor, șeful statului face o a doua nominalizare de premier, iar procedura se reia.

Indiferent de cine va fi nominalizat premier, criza politică va persista și nu are șanse să se rezolve mai devreme de începutul lunii noiembrie.

De această dată, conform planului inițial, liberalii vor merge la consultările de la Cotroceni cu o propunere de premier. Lucrurile sunt clare în interiorul PNL în ceea ce privește persoana pe care o vor nominaliza pentru această funcție.

La ședința Biroului Executiv de vineri în care s-a decis că PNL nu susține un guvern Cioloș, toți liderii PNL au refuzat negocierea cu președintele USR și au făcut scut în jurul lui Florin Cîțu.


Stenograme din ședința PNL:


  • Florin Cîțu: "Să vă spun, colegi, ce am discutat miercuri. Ni s-a propus susținerea Guvernului Cioloș. Ei nu trec peste condiția lor ca premierul să nu fie președintele PNL și ne-am blocat. Noi trebuie să trecem peste tot, dar ei nu vor nimic. (...) Mesajele mele pentru ei au fost: <<ați reușit să faceți majoritate cu AUR și PSD, deci aveți putere de convingere, trebuie să mergeți la ei să veniți cu soluția>>. Căderea guvernului implică și să pui un guvern după aceea. Noi trebuie să uităm că ei au lăsat România fără guvern, că ne-au înjurat o lună de zile, că au votat moțiunea PSD și tot noi să venim cu altă propunere de premier? Am zis că avem o decizie: președintele PNL să fie premier!".
  • Dan Vîlceanu, secretarul general al PNL: "Aceste negocieri trebuie să se poarte pe principii clare. Fiecare partid își desemnează reprezentanții. USR trebuie să înțeleagă că discuți principii, nu persoane. Noi, în PNL, decidem cine ne reprezintă în Guvern. În ce privește premierul, e o decizie deja luată. Tocmai de aceea trebuie să fie clar principiul: noi ne punem la masă, discutăm proiecte, principii, nu poate să vină alt partid să decidă cine să fie reprezentant din partea UDMR de exemplu".
  • Lucian Bode: "Noi nu putem să îl susținem pe Cioloș. PNL nu susține demersul de a veni cu un guvern în jurul USR, în jurul lui Dacian Ciolos. Este responsabilitatea PNL ce face PNL. Este responsabilitatea lui Cioloș să facă guvernul. PNL are o singură propunere: președintele PNL să fie și premierul. Vă rog ca informațiile care circula pe surse să le tăiați de la rădăcină. Nu există alte variante, nu există varianta Vîlceanu sau varianta Bode".
  • Emil Boc: "Se conturează acest punct de vedere, răspunsul nostru trebuie să fie constant cu ce am spus: sarcina formării guvernului aparține celor care au dat jos guvernul PNL. Tu ai avut o majoritate și ei au obligația să dea Guvernul României, că ei l-au dat jos. Nu veniți la noi, mergeți la cei cu care ați dat jos guvernul".
Dincolo de declarațiile de susținere a lui Florin Cîțu, parte dintre liberali sunt conștienți că acesta nu mai are șanse de a fi din nou premier, însă nimeni nu-și asumă să-i comunice președintelui PNL. Surse liberale au declarat pentru HotNews.ro că Florin Cîțu nu vrea să renunțe la nominalizarea sa pentru funcția de premier. De precizat este că la congresul din 25 septembrie, după ce Florin Cîțu a fost ales președintele partidului, Consiliul Național l-a desemnat și candidatul la funcția de premier.

"Există două soluții pentru retragerea nominalizării lui Florin Cîțu pentru funcția de premier: fie renunță el de bunăvoie la acest lucru și se decide o nouă propunere în forurile statutare ale PNL, fie președintele Klaus Iohannis îi explică informal de ce nu mai poate fi nominalizat", au explicat sursele citate.
er.

În cazul în care Florin Cîțu nu va fi convins să renunțe la desemnarea sa pentru postul de prim-ministru, iar PNL va insista cu susținerea acestuia, președintele Klaus Iohannis îl va nominaliza.

Potrivit surselor citate, șansele pentru învestirea unui al doilea Guvern Cîțu par reduse în acest moment și nu ar face decât să prelungească criza politică.


Problemele și implicațiile nominalizării lui Florin Cîțu



După ce au depus moțiune de cenzură și l-au demis pe Florin Cîțu, social-democrații nu par dispuși să-l repună în funcție. În plus, gestul ar fi greu de explicat public. La nivel oficial, PSD se declară dispus să meargă pe varianta alegerilor anticipate. Liderii PSD au vorbit public despre un posibilitatea validării unui Guvern provizoriu de specialiști, cu condiția declanșării alegerilor anticipate peste șase luni.

În acest scenariu, președintele Klaus Iohannis este cel care, potrivit Constituției, poate dizolva Parlamentul și declanșa procedura anticipatelor. Cu o scădere drastică în sondaje, PNL ar fi cel mai dezavantajat de alegerile anticipate, prin urmare scenariul anticipatelor, cade.

La rândul său, USR a declarat public încă de la începutul crizei politice că exclude susținerea unui al doilea Guvern Cîțu.

În plus, o altă problemă cu care riscă să se confrunte liberalii în cazul susținerii lui Florin Cîțu pentru funcția de premier este scindarea partidului. Ludovic Orban a avertizat public că atunci când va fi convins că PNL "a devenit o carcasă care nu mai are nicio legătură cu partidul istoric", va fi gata să creeze o nouă construcţie politică care să continue trecutul Partidului Naţional Liberal.

Surse din interiorul PNL spun că Orban amenință că dacă nu se reface Coaliția PNL-UDRM-USR se pregătește să demisioneze din partid alături de alți 30 parlamentari liberali.

În acest scenariu, cu un premier PNL altul decât Florin Cîțu, USR a anunțat că este dispus să negocieze refacerea Coaliției.

Discuțiile și scenariile discutate în interiorul partidelor politice se pot modifica însă în funcție de conjuncturi și negocieri.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5595 vizualizari

  • -11 (25 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Vineri, 15 octombrie 2021, 17:55)

    [anonim]

    • +9 (11 voturi)    
      poate autist (Vineri, 15 octombrie 2021, 18:22)

      rov [utilizator] i-a raspuns lui

      retine, daca partidele hoate si lacome ca pesede si penele ce au adus Romania la sape de lemn, de la invatamant, sanatate pana la fotbal va mai ramane la butoane in urmatorii ani, natiunea asta va fi in pragul disparitiei.
      • -2 (6 voturi)    
        "Partide hoate si lacome" (Vineri, 15 octombrie 2021, 19:22)

        Altiro [utilizator] i-a raspuns lui rov

        DNA a deschis un dosar penal cu privire la niste fonduri europene cheltuite de o firma a lui D.Barna. Secretara de stat, 42 de ani-tanara pensionara din politie(14000 lei pensie), ajunsa in post la propunerea Usr, a fost demisa..
      • 0 (4 voturi)    
        Comentariu sters de utilizator (Vineri, 15 octombrie 2021, 19:39)

        [anonim] i-a raspuns lui rov

    • +5 (9 voturi)    
      Bine cu PSD (Vineri, 15 octombrie 2021, 18:22)

      aqualung [utilizator] i-a raspuns lui

      Așa e, măi. Ce bine era cu tovarășii noștri de nădejde de la PSD. Ne furau pe toți pe față și ne mai și scuipau dacă aveam tupeul să spunem ceva. Dar ce bine se înțelegeau între ei.... Asta ne dorim noi: să fim furați frumos.
      • -5 (5 voturi)    
        Comentariu sters de utilizator (Vineri, 15 octombrie 2021, 19:40)

        [anonim] i-a raspuns lui aqualung

    • +3 (5 voturi)    
      Boc, o mare dezamagire! (Vineri, 15 octombrie 2021, 18:53)

      Impotriva prostiei din tara [utilizator] i-a raspuns lui

      Sa fii alaturi de o cazatura gen Citu, tradeaza o mare naivitate politica. Doar daca vrei sa dispara acest partid, ceea ce ar fi un lucru benefic alaturi de PSD si AUR, faci asa ceva.
      USR va deveni vioara intai pe dreapta, iar hotii tarii in opozitie la acest partid, caci nu sunt de dreapta sau stanga, ci doar de puscarie.
  • +15 (21 voturi)    
    Pericol (Vineri, 15 octombrie 2021, 17:58)

    Mazeta [utilizator]

    Riscul cel mai mare este ca românii să-și dea seama că le merge mai bine fără guvern.
    • +4 (4 voturi)    
      fara guvern te poti descurca (Vineri, 15 octombrie 2021, 18:25)

      rov [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      mai greu ne va fi cand impostorii si tradatori de tara vor emigra la Moscova...
    • -2 (2 voturi)    
      O să aibă mari dureri de cap. (Vineri, 15 octombrie 2021, 19:23)

      ploiesteanu [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      cică e o gaură de 1,2 miliarde în bugetul de pensii care poate fi acoperită doar prin rectificare bugetară, ori guvernul interimar nu poate face asta. În situații excepționale doar Parlamentul.
  • +16 (26 voturi)    
    Cîțu este Aurelian Pavelescu al PNL (Vineri, 15 octombrie 2021, 18:04)

    neagoe [utilizator]

    Peste un an PSD se va sterge pe picioare cu PNL.

    Caii troieni ai lui Basescu si Gusa (ajunsi europarlamentari si vicepresedinti) plantati de PSD in PNL si in anturajul lui Iohannis isi indeplinesc cu succes misiunea: Adio PNL!
    • +2 (2 voturi)    
      caii troieni (Vineri, 15 octombrie 2021, 19:44)

      f.c. [utilizator] i-a raspuns lui neagoe

      Asta cu caii troieni ai lui Basescu e buna. PMP nici macar nu a intrat in parlament dar caii troieni ai lui Basescu sapa de zor la radacina PNL-ului. Right.
  • -14 (16 voturi)    
    Breaking News: Dan Vîlceanu premier (Vineri, 15 octombrie 2021, 18:06)

    ploiesteanu [utilizator]

    Asta se pare că va fi propunerea pnl.
    • +4 (8 voturi)    
      Dar Bula pe unde umbla? (Vineri, 15 octombrie 2021, 18:28)

      rov [utilizator] i-a raspuns lui ploiesteanu

      De ce nu se inscrie in pemele, ca poate intra direct pe post de P.M.
      • -1 (3 voturi)    
        Așa zic ăștia de la Realitatea. (Vineri, 15 octombrie 2021, 19:20)

        ploiesteanu [utilizator] i-a raspuns lui rov

        Să vedem dacă au surse credibile din interior.
  • +11 (15 voturi)    
    Când ar putea avea România un nou Executiv? (Vineri, 15 octombrie 2021, 18:10)

    WaffenSS [utilizator]

    Ca de obicei, prea tarziu.

    Noroc ca avem un oarecare spirit de supravieturie, ca de la conducatori nu mai asteptam nimic.
  • +1 (9 voturi)    
    asta nu e nimic (Vineri, 15 octombrie 2021, 18:18)

    alex562 [utilizator]

    der papagai va intinde la max pierderea de timp pt a salva sosirea banilor eur
  • +9 (17 voturi)    
    Vot (Vineri, 15 octombrie 2021, 18:18)

    puiepsd [utilizator]

    Aha...Ne vedem noi pe la vot, prin Cluj, domnule Boc.
  • +4 (6 voturi)    
    Toti o apa si un pamant (Vineri, 15 octombrie 2021, 18:31)

    Calin02 [utilizator]

    Cand te uiti la stenograme si vezi ce pot scoata, te ia groaza. Doar orgolii si bani au in cap. Nimic despre vreo solutie, doar ai lor sa fie in capul mesei, sa le faca si lor parte. Pandemie, energie, criza... kkt. Nu exista pentru astia.

    Cu nimicuri din astea la putere nu avem nicio sansa ca tara.
  • +4 (8 voturi)    
    bye (Vineri, 15 octombrie 2021, 18:34)

    Elfu [utilizator]

    PNL va dispare din viata politica romaneasca in urmatorii ani... nu va mai atinge pragul necesar.
  • +4 (10 voturi)    
    repeta (Vineri, 15 octombrie 2021, 18:46)

    codrean [utilizator]

    toti, ca papagalii, acelasi refren. Parca de la Boc macar ma asteptam la ceva mai mult ...
    E evident ca au fost programati cu totii. De cine oare ?
    Ia ghici !
  • +1 (3 voturi)    
    CA MUSCA... (Vineri, 15 octombrie 2021, 19:45)

    n_a [utilizator]

    Mda, exact asa stau lucrurile. Chiar si liberalii isi dau seama ca au in fruntea lor un personaj compromis, care nu mai are sanse sa devina premier, dar nimeni nu indrazneste sa spuna asta cu voce tare. Ca urmare, turma urmeaza berbecul catre prapastie votand in unanimitate toate propunerile acestui sinistru politruc...
    figuri jalnice de politicieni fabricati peste noapte, care roiesc in jurul sefului precum musca in jurul unui c...
  • -1 (5 voturi)    
    nu-i bai (Vineri, 15 octombrie 2021, 19:48)

    kostake [utilizator]

    eu vad ca lucrarile pe centura capiatelei inainteaza mai abitir decat pe timpul ministruui, salariile merg, pensiile merg, lucrarile pe autostarzi merg foarte bine, si atunci care este baiul? Imi aduc aminte ca Belgia a stat asa un an intreg si nu a disparut de pe harta. Un singur lucru trebuie sa mearga ca pe roate: DNA, SRI, politia, ca aceste timpuri tulburi ii tulbura pe unii cam mult


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by