Ministrul interimar de Interne, Lucian Bode a declarat, vineri, că Biroul Executiv al PNL va discuta mandatul partidului, la discuţiile cu premierul desemnat, Dacian Cioloş, el adăugând însă că partidul a luat deja o decizie clară privind premierul, şi anume Florin Cîţu. Întrebat dacă şi-ar asuma funcția de premier, Bode a spus că ”nu ne jucăm cu propunerile de la o zi la alta”, în plină criză sanitară.

Lucian BodeFoto: Arhiva personala

”O să vedem decizia BEX, în ceea ce priveşte în primul rând mandatul domnului Cioloş. PNL are o decizie foarte clară, preşedintele partidului, Florin Cîţu, BEx-ul va decide, a spus Bode, despre o posibilă flexibilizare a mandatului PNL la negocierile pentru refacerea coaliţiei, potrivit News.ro.

Întrebat dacă şi-ar asuma responsabilitatea de premier, Bode a spus: ”Aici este vorba despre responsabilitate, aici nu ne jucăm cu propunerile de la o zi la alta. Eu vin de la MAI, ştiu în ce situaţie critică ne aflăm în pandemie, aşadar orice întârziere nu face decât să adâncească această criză”.