Pambuccian, după întâlnirea cu Cioloş: Ar trebui să conteze problemele reale; sper să ajungem la o soluţie fericită

de I.B.     HotNews.ro
Miercuri, 13 octombrie 2021, 23:22 Actualitate | Politic


Varujan Pambuccian (foto arhiva)
Foto: Agerpres
Liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, că speră să se ajungă la o soluţie fericită în urma negocierilor pentru formarea noului Cabinet, argumentând că ar trebui să conteze mult mai mult problemele reale decât persoanele sau grupările.

El a calificat discuţia avută cu premierul desemnat, Dacian Cioloş, ca fiind una echilibrată, necesară.

"A fost o iteraţie necesară, şi e normală, că, până la urmă, toate lucrurile se fac prin iteraţii. Sigur că s-a discutat şi despre trecut, ceea ce după părerea mea este absolut secundar, pentru că acum ce contează este viitorul şi mai ales ceea ce contează este viitorul imediat. Eu am insistat asupra necesităţii urgente de a aborda problemele reale, adică criza energetică, criza alimentară, care se prefigurează şi creşterea inflaţiei şi că, în condiţiile astea, toate lucrurile care ţin de trecut, de neînţelegeri, de tot felul de poziţii foarte colţuroase şi de chestiuni care sunt legate de persoane, pălesc. Nu a fost o discuţie rea, pentru că a fost într-un ton foarte echilibrat, calm. Am asistat la multe întâlniri de genul ăsta în viaţa mea şi asta a fost chiar o întâlnire relativ bună. Nu ştiu dacă va avea rezultate imediat, dar sper că va avea rezultate pe termen mediu, pentru că e important să ne concentrăm puţin şi pe lucrurile care contează pentru oamenii din jurul nostru", a explicat deputatul minorităţilor naţionale.

În opinia acestuia, există mai multe opţiuni, una fiind refacerea coaliţiei de guvernare.

"Dar reconstruirea ei, de fapt, dar ăsta este un lucru dificil, nu e imposibil, dar dificil. Şi asta nu are cum să se întâmple într-o singură iteraţie", a punctat Pambuccian.

El a adăugat că nu ar susţine ideea unui guvern minoritar, cu sprijin în Parlament.

"Ţinând cont de cum arată lumea reală, pentru că tot timpul trebuie să ne raportăm la lumea reală din jurul nostru şi la problemele reale pe care le au oamenii în momentul de faţă, cred că este o opţiune mai puţin fericită un guvern minoritar decât un guvern care să aibă sprijin în Parlament - un sprijin predictibil şi pe termen lung", a argumentat Varujan Pambuccian.

Liderul minorităţilor naţionale din Parlament a precizat că grupul pe care îl conduce va avea întotdeauna o atitudine de echilibru şi şi-a exprimat speranţa că se va ajunge în final "la o soluţie fericită".

"Eu cred că noi o să avem întotdeauna o atitudine de echilibru şi de construcţii, indiferent despre ce vorbim. Şi cred că asta ar trebui să fie tot timpul, adică ar trebui să conteze mult mai puţin persoanele, mult mai puţin grupările şi mult mai mult problemele reale, din lumea reală. Şi sper să ajungem, prin iteraţii succesive, la o soluţie fericită. Nu vreau să mă gândesc cum ar arăta lucrurile în cazul în care nu am ajunge la o asemenea soluţie, pentru că sunt un optimist incurabil", a concluzionat parlamentarul.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1142 vizualizari

  • -1 (5 voturi)    
    iteratiile.. (Joi, 14 octombrie 2021, 0:29)

    iCalin [utilizator]

    ii plac d-lui Pambuccian, mai ales la mandatele in parlament, dar ma intreb ce legi propaste il tin pe acest individ in parlament de o mie de ani?
    • +1 (1 vot)    
      ar fi una (Joi, 14 octombrie 2021, 9:19)

      justin [utilizator] i-a raspuns lui iCalin

      cea care a impulsionat IT din Romania.
      Ideea e ca tu ai ceva de comentat despre singurul om care pare a avea o abordare cerebrala in aceasta criza de doi bani


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by