Premierul Cîțu: O mare parte a costului cu energia pe care îl plătim reprezintă pierderi în sistem, pentru că nu se fac investiţii

de DP     HotNews.ro
Joi, 23 septembrie 2021, 11:53 Actualitate | Politic


Florin Citu
Foto: Guvernul Romaniei
Eu spun că în acest moment ar trebui să ne mutăm în direcţia în care doar cei care au nevoie vor primi această subvenţie, ceilalţi ar trebui să plătească, dar ar trebui şi să pună presiune pe producătorii de energie să se eficientizeze. Ştim cu toţii că o mare parte a costului pe care îl plătim reprezintă pierderi în sistem, pentru că nu se fac investiţii", a declarat, la DC News, la dezbaterea "Plafonare versus compensare. Soluția salvatoare pentru tema momentului: facturile la energie și gaze naturale", premierul Florin Cîţu. Acesta este rolul acestei legi a consumatorului vulnerabil: ca această subvenţie să fie doar pentru persoanele care au nevoie, pentru că astăzi, de exemplu, în Bucureşti subvenţia o primesc şi cei care câştigă foarte mult, ceea ce nu este corect, a mai apus joi premierul.

”Până la urmă, această subvenţie a şi întreţinut un sistem ineficient şi le-a permis şi primarilor dar şi companiilor să nu dorească să eficientizeze sistemul pentru că aveau această subvenţie de la buget. Din ce ştiu eu, Bucureştiul are cea mai mai mare subvenţie pe gigacalorie şi totodată are cel mai mare venit pe cap de locuitor. Mi se pare ridicol acest lucru şi ar fi trebuit să vină soluţii şi din partea primăriei, şi din altă parte, dar nu au venit. O să vină acum de la noi. Doar cei care au nevoie cu adevărat vor primi ajutor. Sunt foarte mulţi care nu au nevoie de ajutor, mai ales în Bucureşti”, mai spune Cîțu.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















967 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    si la gaze si la curent electric (Joi, 23 septembrie 2021, 11:55)

    qwerasdf [utilizator]

    exista pierderi?
    • 0 (0 voturi)    
      . (Joi, 23 septembrie 2021, 12:52)

      albastru de Romania [utilizator] i-a raspuns lui qwerasdf

      da exista , pe retelele de transport

      fizica elementara.
      • +1 (1 vot)    
        lasa pierderile datorita rezistentei (Joi, 23 septembrie 2021, 13:40)

        qwerasdf [utilizator] i-a raspuns lui albastru de Romania

        eu vorbesc de ordine de marime / pierderi procentuale similare cu instalatiile de termoficare

        pentru ca domnul matzu incearca sa ne zica ca platim atat de mult la facturi pentru ca sunt pierderi (nu contest fizica elementara) ... contest doar ordinele de marime / procentele cu care platim in plus
  • +5 (7 voturi)    
    Esti prim ministru de 1 an si Energia e la PNL (Joi, 23 septembrie 2021, 11:57)

    Gryphus [utilizator]

    Asta e prim ministru si ONL are ministerul energiei si ne spune noua ...ceea ce stim toti: in companiile de stat se fura.

    in acelasi timp Cutzu numeste in conducerea companiilor de stat oameni de partid si ia dividendele de la companiile de stat (cu care se pot face investitii) ca sa plateasca subventii
  • +4 (6 voturi)    
    "nu se fac investitii" (Joi, 23 septembrie 2021, 12:00)

    liviu_ [utilizator]

    pai si.... care 2 partide mar si-au impartit ciolanu in ultimu 30 de ani?!
  • +1 (3 voturi)    
    haha (Joi, 23 septembrie 2021, 12:32)

    jeanvaljeanro [utilizator]

    ce gluma...adica pana in decembrie 2020 n-am avut atatea pierderi si brusc dupa liberalizare si smecheria UE cu "carbonul" avem pierderi si scumpiri cu 15-75% :)))
  • 0 (0 voturi)    
    Gresit! (Joi, 23 septembrie 2021, 14:41)

    atc [utilizator]

    " Ştim cu toţii că o mare parte a costului pe care îl plătim reprezintă pierderi în sistem,.."
    Poate-ai vrut sa spui "castiguri in "sistem". Ala' de-l sustineti cu totii si care va sustine la randu'lui! Contra cost!
  • 0 (0 voturi)    
    Catu liberal (Joi, 23 septembrie 2021, 16:24)

    Monica_A [utilizator]

    Dl Catu este orice numiai libral nu.Ce masuri liberale a luat maria-sa decand este Ministru si PM?Imi place aia cu subventionarea celor care au nevoie-eu cred ca aici este un mesaj criptat adresat hamesitilor din jurul d-sale.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by