Deputatul USR-PLUS, Ionuț Moșteanu susține că premierul Florin Cîțu le promite bani primarilor PNL din fondul de rezervă bugetară. Moșteanu susține că Guvernul a trimis "o circulară către prefecţi spunându-le primarilor ca până luni, la ora 12,00, să trimită necesităţile de finanţare din fondul de rezervă, după ce la rectificare a pus o sumă imensă în fondul de rezervă".

Ionut Moșteanu, deputat USR-PLUSFoto: Hotnews

În documentul invocat de Moșteanu li se cere autorităților ca până pe 27 septembrie să transmită solicitările privind alocarea sumelor necesare din Fondul de rezervă bugetară pentru finanțarea cheltuielilor autorităților administrației publice locale.

CONSULTĂ AICI CIRCULARA TRIMISĂ DE GUVERN

"Acum încă încearcă să-şi cumpere săptămâna asta, pe ultima sută de metri, bunăvoinţa primarilor folosind banii românilor, aşa cum a făcut şi la 'Anghel Saligny', lucruri inacceptabile din punctul nostru de vedere. Încă o dată dovedeşte că nu are niciun fel de scrupule şi nu-l interesează decât câştigarea Congresului folosind în acest sens resursele publice şi funcţia pe care temporar o ocupă", a declarat deputatul USR PLUS, la Parlament.