Alexandru Lucian Vasile, comisar general adjunct la Garda de Mediu, îl înlocuiește pe Octavian Berceanu la șefia instituției după demiterea sa de către premierul Florin Cîțu pe motiv că era propus de USR-PLUS.

HotNews.roFoto: Hotnews

Alexandru Lucian Vasile este președintele TNL Călărași și fiul primarului liberal din comuna Jegălia.

El este inginer silvic și a lucrat la firma înființată de tatăl său, Coslo Zinca SRL, unde a devenit ulterior asociat.

Din februarie 2020, Alexandru Lucian Vasile este vicepreședinte la Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, când îi apare în declarația de interese că este asociat la Coslo Zinca SRL, mențiune care ulterior nu mai e făcuta în declarațiile din 2021.

În martie acest an a fost numit comisar general adjunct al Gărzii de Mediu.

Alexandru Lucian Vasile a absolvit în 2012 Facultatea de Silvicultură și Exploatare forestieră a Universității Transilvania Brașov, și un master în 2016 la aceeași instituție de învățământ superior.