Președintele PNL Ludovic Orban a declarat vineri, la congresul UDMR , că PNL și USR-PLUS au două congrese competitive și că speră să se ajungă cât mai repede la un deznodământ democratic pentru a se pune capăt crizei politice.

Ludovic Orban la congresul UDMRFoto: Hotnews

"Toate formațiunile politice aflate în Coaliția de guvernare au congrese dar ca de obicei, UDMR este mai înțelept. Uniunea are un congres liniștit la care nu are alegeri interne. Celelalte formațiuni politice respectiv PNL și USR-PLUS au două congrese competitive care sperăm să ajungă la un deznodământ democratic astfel încât să putem pune punct acestei crize politice care ne face rău tutuor. România are nevoie de un guvern stabil, care să aibă deplină capacitate de exercitare a atribuțiilor și competențelor, cu un sprijin parlamentar clar care să confere o majoritate pentru a putea pune în practică toate obiectivele din programul de guvernare și pentru a pune în aplicare reformele promise", a declarat președintele PNL, Ludovic Orban în deschiderea congresului UDMR.

În discursul său, Ludovic Orban a ținut să-i replice premierului Florin Cîțu care a declarat înaintea evenimentului că speră să vadă la UDMR "un festival al democrației pentru că la alte partide s-a văzut doar festivalul ridicolului".

La congresul Uniunii participă principalii președinți de partid dar și miniștrii Guvernului. Printre invitați se numără președintele PSD, Marcel Ciolacu, președintele PNL Ludovic Orban dar și premierul Florin Cîțu.

Kelemen Hunor urmează a fi reconfirmat vineri în funcția de lider în cadrului celui de-al XV-lea Congres al Uniunii Democrate Maghiare din România care se desfăşoară la Sângeorgiu de Mureş. Kelemen Hunor a preluat mandatul de președintel al Uniunii în urmă cu 10 ani de la Marko Bela.