​​AUR vrea să depună plângere penală pe numele lui Florin Roman care a încercat sa blocheze ședinta Parlamentului, iar deputatul PNL vrea și el să-i reclame pe cei de la AUR că l-au evacuat de la prezidiu.

Florin Roman si Anca Dragu, in parlamentFoto: AGERPRES

"A fost nevoie de intervenţia chestorilor pentru a reinstaura ordinea. Domnul Roman şi-a înşuşit calităţi care nu îi aparţineau. Nu trebuia să conducă o şedinţă de plen. A fost delegat să îi țină locul lui Orban, dar nu a fost delegat din punctul de vedere al ierarhiei, preşedintele Senatului e peste vicepreşedintele Camerei Deputaţilor. Ocupa un scaun care nu i se cuvenea, o să aibă o plângere penală din partea noastră pentru uzurpare de calităţi oficiale. El trebuie să cedeze microfonul. Chestorii îşi fac datoria, dacă lângă Roman e preşedintele Senatului, preşedintele Senatului trebuie să prezideze şedinţa", a afirmat Simion.

Roman reclamă însă că a fost agresat și că cere demisia președintei Senatului, Anca Dragu, care ar fi „încurajat actele de huliganism”.

„Voi depune plângere penală pentru huliganism și distrugere de documente oficiale, impotriva celor din coaliția toxica USR-AUR, care in timpul sedintei plenului reunit, m-au blocat prin forța, huliganism, injurii și agresiune fizica sa îmi exercit mandatul constituțional! Conform regulamentului, ședințele plenului reunit sunt conduse alternativ, de președinții Camerei Deputatilor sau al Senatului, iar de azi de la ora 16:00, conform deciziei publicate in Monitorul Oficial, mi-au fost încredințate atribuțiile președintelui Camerei Deputatilor! Ultimele doua sedinte de plen reunit au fost conduse de președinta (încă) a Senatului, Anca Dragu. Era evident rândul Camerei Deputatilor, motiv pentru care mi-a și fost înmânat desfășurătorul de ședința!”, a scris Florin Roman pe Facebook.