Legea consumatorului vulnerabil, adoptată / Se aplică din 1 noiembrie / Cine sunt beneficiarii și cât suportă statul din factura la energie

de V.M.     HotNews.ro
Marţi, 7 septembrie 2021, 19:21 Actualitate | Politic


Vot in Parlament
Foto: Agerpres
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, proiectul legii consumatorului vulnerabil de energie, stabilind că aceasta va fi aplicată începând cu 1 noiembrie 2021, anunță Agerpres. S-au înregistrat 281 voturi pentru, niciun vot contra şi o abţinere. Legea va merge acum la promulgare, la președintele Klaus Iohannis.

Proiectul are ca obiect de reglementare stabilirea criteriilor de încadrare în categoria consumatorilor vulnerabili de energie, a măsurile de protecţie socială pentru aceştia şi accesul la resursele energetice pentru satisfacerea nevoilor esenţiale ale gospodăriei.

Măsurile de protecţie socială pot fi financiare şi non-financiare. Ele se finanţează din bugetul de stat, din bugetele locale sau din fonduri europene.

Măsurile financiare sunt: ajutoare pentru încălzirea locuinţei, pentru consumul de energie, pentru acoperirea unei părţi din consumul energetic al gospodăriei pe tot parcursul anului, pentru achiziţionarea, în cadrul unei locuinţe, de echipamente eficiente din punct de vedere energetic, necesare pentru iluminarea, răcirea, încălzirea şi asigurarea apei calde de consum în locuinţă, pentru înlocuirea aparatelor de uz casnic depăşite din punct de vedere tehnic şi moral cu aparate de uz casnic eficiente din punct de vedere energetic, ajutoare pentru achiziţionarea de produse şi servicii în vederea creşterii performanţei energetice a clădirilor, ori pentru conectarea la sursele de energie, se precizează în raportul comisiilor de specialitate asupra proiectului.

Măsurile nonfinanciare constau în facilităţi de acces şi conectare la sursele de energie disponibile necesare pentru asigurarea nevoilor energetice minimale, inclusiv interzicerea deconectării de la sursele de energie pentru anumite categorii de consumatori vulnerabili, precum şi consilierea şi informarea transparentă şi accesibilă a populaţiei cu privire la sursele de energie, costuri şi proceduri de acces la acestea, în conformitate cu Legea 123/2012 şi cu OUG 33/2007.


Ajutorul pentru încălzire, în funcţie de venit



Potrivit proiectului de lege adoptat, ajutorul pentru încălzire se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, după caz, iar suma aferentă pentru compensarea procentuală se suportă din bugetul de stat, după cum urmează:

a) în proporţie de 100% din valoarea de referinţă, dar nu mai mult decât consumul facturat, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 200 lei;

b) în proporţie de 90%, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 200,1 lei şi 320 lei;

c) în proporţie de 80%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 320,1 lei şi 440 lei;

d) în proporţie de 70%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 440,1 lei şi 560 lei;

e) în proporţie de 60%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 560,1 lei şi 680 lei;

f) în proporţie de 50%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 680,1 lei şi 920 lei;

g) în proporţie de 40%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 920,1 lei şi 1040 lei;

h) în proporţie de 30%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1040,1 lei şi 1160 lei;

i) în proporţie de 20%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1160,1 lei şi 1280 lei;

j) în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este cuprins între 1280,1 lei şi 1386 lei;

k) în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar al persoanei singure este cuprins între 1280,1 lei şi 2053 lei.

De asemenea, venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1386 lei/persoană, în cazul familiei, şi de 2053 lei, în cazul persoanei singure.


Mai multe amendamente depuse de PSD, adoptate



Deputaţii au aprobat, în plen, un amendament propus de Adrian Solomon (PSD), respins iniţial în comisii, privind majorarea valorii de referinţă în cazul încălzirii cu lemne, de la 160 lei pe lună la 320 lei pe lună.

Astfel, „valoarea de referinţă, în funcţie de sistemul de încălzire utilizat, se actualizează prin hotărâre a Guvernului şi nu poate fi mai mică de: a) 250 lei/lună pentru gaze naturale; b) 500 lei/lună pentru energie electrică; c) 320 lei/lună pentru combustibili solizi şi/sau petrolieri”, au stabilit deputaţii.

Tot la propunerea PSD, deputaţii au adoptat un amendament care prevede majorarea de la 50 lei pe lună la 70 lei pe lună a suplimentului pentru energie electrică acordat familiilor şi persoanelor singure cu venituri reduse, inclusiv în perioada sezonului rece.

„Familiile şi persoanele singure beneficiază lunar, inclusiv în perioada sezonului rece, de un supliment pentru energie în sumă fixă, acordat în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizate, în cuantum de: a) 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică; b) 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale; c) 10 lei/lună pentru consumul de energie termică; d) 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi şi/sau petrolieri. În situaţia în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei/lună”, au stabilit deputaţii.

Legea aduce o serie de modificări importante faţă de forma adoptată în Guvern, a afirmat la dezbateri generale deputatul PNL Tudor Polak, care a subliniat că legea consumatorului vulnerabil este extrem de importantă în condiţiile în care preţurile la energie au crescut în ultima perioadă.

„Legea aduce o serie de modificări, cele mai importante fiind că această lege se va putea aplica începând cu data de 1 noiembrie 2021, şi creşte exponenţial numărul de beneficiari - de la 209.000 până la 524.000”, a explicat el.

Liderul grupului minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a arătat că este bine să existe legi care să protejeze consumatorul vulnerabil şi a amintit că susţine insistent, de ani de zile, „abordarea consumului de energie electrică din combustibil nuclear”.

„Această abordare este singura care poate face ca preţul să scadă şi să facă energia electrică accesibilă”, a adăugat deputatul.

Deputatul AUR Lucian - Florin Puşcaşu a arătat că legea nu rezolvă problema de fond, menţionând că erau mai benefice „măsuri care să rezolve cauzele”.

„Am decis cu tristeţe şi amărăciune să votăm această lege. (...) Vom vota aceasta lege pentru că românul are o vorbă: „Pe vreme de secetă, e bună şi o grindină”. Am fi fost mai încântaţi să vedem de la guvern măsuri care să rezolve cauzele”, a spus Puşcaş.

Deputatul USR PLUS Cristina Prună a susţinut că această lege ar fi trebuit să intre în vigoare de multă vreme. „Legea va intra în vigoare de la 1 noiembrie 2021. Era de bun simţ ca această lege să fie adoptată. (...) Este important ca Guvernul să stabilească acele valori de referinţă, astfel încât ele să ţină pasul cu evoluţia pieţei. Noi astăzi tratăm o problemă, dar pentru a trata cauza trebuie să facem investiţii în sectorul energetic”, a spus Cristina Prună.

Pe de altă parte, liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a spus că partidul pe care îl reprezintă a impus „de urgenţă” această lege în Parlament.

„E o lege importantă care oferă protecţia cetăţenilor în faţa acestei creşteri explozive a preţurilor la gazele naturale şi la energie. Am arătat că în timp ce partidele din coaliţie se ciomăgesc între ele, pe mize mărunte, PSD este singurul partid responsabil. (...) În comisie aţi făcut-o praf şi pulbere”, a adăugat Simonis.

Deputatul UDMR Bende Sandor a subliniat că legea consumatorului vulnerabil era necesară. „Nu contează cine a fost primul, esenţial este că vom avea astăzi o lege. UDMR salută încheierea dezbaterilor din comisie şi contribuţia tuturor formaţiunilor politice care prin amendamente au adus îmbunătăţiri”, a spus el.



Citește și:








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















28006 vizualizari

  • +29 (39 voturi)    
    Deci 50% din populatie NU va primi nici un ajutor (Marţi, 7 septembrie 2021, 19:56)

    Gryphus [utilizator]

    Electoratul PSD e multumit, cel al PNL...nu mai conteaza, important e sa fie Cutzu presedinte la partid
    • +10 (14 voturi)    
      Guvernul reduce facturile românilor (Marţi, 7 septembrie 2021, 21:45)

      Shaolin [utilizator] i-a raspuns lui Gryphus

      la curent. Va tăia lumina 3 ore pe zi!

      https://www.timesnewroman.ro/life-death/guvernul-reduce-facturile-romanilor-la-curent-va-taia-lumina-3-ore-pe-zi/
      • 0 (2 voturi)    
        alo domnu (Miercuri, 8 septembrie 2021, 9:32)

        Point [utilizator] i-a raspuns lui Shaolin

        nu mai va luati de pesede si partidu care ne da si noo
        si a zis ca ne da nu ca taie bre.sati taie matale bracinari
    • +16 (22 voturi)    
      PNL a mai facut odata asa, pe vremea lui Tariceanu (Marţi, 7 septembrie 2021, 22:09)

      CezarN [utilizator] i-a raspuns lui Gryphus

      PSD canta, iar PNL dansa cum canta PSD. PSD era in opozitie, iar PNL era, formal, la guvernare. Si, ghici ce?, a dus PNL la 18%.
      Ce rost are sa iei masuri a la pesede? Crezi ca te vor vota asistatii social? Niciodata! Aia tot cu pesede voteaza orice le-ar face sau da liberalii.
      Dar crezi ca te vor mai vota cei din clasa mijlocie(atatia cati vor mai fi ramas cand va termina Catzu cu ei)? Mai bine nu mai merg la vot.
      Deci, cui prodest? Doar pe persoana fizica, cateva gasti din PNL vor castiga. Iar Iohannis va iesi pe usa din dos a istoriei Romaniei, ca cel mai prost neamtz care a condus tara.
    • +2 (2 voturi)    
      .. (Miercuri, 8 septembrie 2021, 9:26)

      albastru de Romania [utilizator] i-a raspuns lui Gryphus

      exact, Tiriac nu va primi nici un leu ajutor pt factura la castel , iar vinzarile de apartamente si case sunt la maxime istorice, tragedie maxima...

      Tara de muieti is posmagii.
      • -1 (3 voturi)    
        Eşti nedrept (Miercuri, 8 septembrie 2021, 10:09)

        Mart [utilizator] i-a raspuns lui albastru de Romania

        Vorbeşti de Ţiriac, nu? Au şi soţul meu avem împreună cu câţiva lei sub 3000 lei pensie, cumulat.Eu am 39 ani vechime neîntreruptă, soţul 40 e ani, din care 10 în grupa a 2-a.Amândoi suntem ingineri, 17 ani am lucrat la stat, după aceea în privat. Factura de curent era până acum între 350-400 lei pentru 2 luni, factura de gaz, chiar şi acum, vara, e 165 lei, iarna era cca 500-600 lei/lună. Mărirea e şi pentru mine, şi pentru Ţiriac, şi pentru familia monoparentală al unei profesoare u 3000 lei salariu/lună cu un copil în intreţinere, şi pentru funcţionarul din Agenţia lui peşte, care are salariul din 5 cifre. Eu pur şi simplu nu voi putea să-mi plătesc facturile, poate dacă mă mut în cort. Să nu spun că şi lqa apă-canal plătesc 150 lei/lună, indiferent dacă am fost plecaţi toată luna de acasă
  • +35 (43 voturi)    
    Superb (Marţi, 7 septembrie 2021, 20:28)

    ThalesdeTeleorman [utilizator]

    Deci in loc sa se verifice legea energiei, sa se dea amenzi la cifra de afaceri si sa se retraga licenta de functionare pentru "capusele" dib energie (de obicei controlate de ochi albastri), Parlamentul da banili de la buget, creste deficitul si dezechilibrul si creeaza noi categorii favorizate. Genial!
    • +4 (4 voturi)    
      Am scris şi mai sus (Miercuri, 8 septembrie 2021, 10:16)

      Mart [utilizator] i-a raspuns lui ThalesdeTeleorman

      Categoriile favorizate sunt tot cei care au foarte mulţi copii şi trăiesc bine din alocaţiile de stat pentru copii, din ajutoare şi in furtişaguri.Ajutorul se limitează la nivelul salariului minim pe economie/persoană, dar şi acelora li se scade factura cu 10% doar, o familie din 2 oameni cu puţin peste salariul minim suportă. Reducerea mare este pentru 200 lei/membru de familie, deci un leneş sau fals bolnav este eligibil; sau unul cu salariul minimşi 6 copii. Dar mai bine e să fie şomer sau fără loc de muncă-poate vinde curent şi vecinului , fiindcă oricum nu-l plăteşte
  • +3 (21 voturi)    
    Băgată la dezbateri pe 17 mai de USR-PLUS (Marţi, 7 septembrie 2021, 20:41)

    IancuJianu [utilizator]

    Și abia acum adoptată de deputații USL
  • +15 (17 voturi)    
    bun baiat (Marţi, 7 septembrie 2021, 20:42)

    ValentinV [utilizator]

    Era si timpul pentru asa o lege, numai bine a ajuns si euro la 5 lei, vine valul de scumpiri... Ia ghici cine o sa plateasca diferenta la facturi? Citu? :))))
    Si apoi, toate sumele date de Citu nu vor fi acoperite de restul scumpirilor in lant.
  • +14 (16 voturi)    
    :) (Marţi, 7 septembrie 2021, 20:55)

    bancheru83 [utilizator]

    partidul social liberal psl.propun si carduri de credit si imprumuturi de la provident garantate de stat...
  • +29 (31 voturi)    
    Cum să mai fentăm și această lege (Marţi, 7 septembrie 2021, 21:20)

    Pacientul_2020 [utilizator]

    Deci orice student la care parinții îi cumpără un apartament într-un centru universitar neavând nici un venit va primi 100% pentru încălzire!
    Legea se aplică și pentru chiriași? Deci orice student în chirie va primi 100% pentru încălzire!
    Mai mult, după ce copilul împlinește 18 ani parintele poate să nu-l mai țină în casă, dar îl lasă în casă cu contract de chiriaș, în contract chiriașul să plăteasca toată întreținerea, și daca nu lucreaza nici unde oficial și nu are venit primește 100% pentru încălzire! Părinții declară că ei nu mai locuiesc la acea adresa, sunt în vizita pe la prieteni , neamuri , altă casă la țară....
    O să apară meseria "chiriaș fictiv fără venituri" !!!
    • +5 (5 voturi)    
      nu cred ca merge si la chirias (Marţi, 7 septembrie 2021, 23:59)

      AM1981 [utilizator] i-a raspuns lui Pacientul_2020

      Cel care inchiriaza nu inchiriaza pe degebea si nu am vazut chirii de 200 lei in orasele mari. Deci automat pica chestia cu 100%. Daca nu ai contract de inchiriere nu ai cum sa ceri, ca si chirias, decontare pentru ca nu e pe numele tau contractul si nici un drept in fata legii. Astept sa vad forma finala a legii totusi sa vedem.
      • +2 (2 voturi)    
        Se găsesc soluţii (Miercuri, 8 septembrie 2021, 10:20)

        Mart [utilizator] i-a raspuns lui AM1981

        De contractul de comodat aţi auzit?
    • +1 (1 vot)    
      alo (Miercuri, 8 septembrie 2021, 9:34)

      Point [utilizator] i-a raspuns lui Pacientul_2020

      ce sa cumpere bre?mata esti burghez?la canal!
  • +18 (20 voturi)    
    Prin această lege, paradoxal (Marţi, 7 septembrie 2021, 21:37)

    nick24 [utilizator]

    banii vor ajunge la băieții deștepți din energie!
    Mai bine îi obliga pe băieții deștepți să facă tarife diferențiate, adică pt primii 50 Kw tarif social mic, de la 50-100kw tarif mediu și peste 100kw tariful de pe piața liberă. Astfel lumea ar forțată să economisească energie și efortul de import ar fi mai mic.
  • 0 (12 voturi)    
    Lol (Marţi, 7 septembrie 2021, 21:38)

    HP [utilizator]

    Cu 1400 net/luna sau cat e minimul, esti vulnerabil toata ziua, si nu doar la energie, ar fi trebuit sa le deconteze 100%.
    • -1 (23 voturi)    
      si cine e de vina ca nu i-a placut cartea? (Marţi, 7 septembrie 2021, 21:49)

      jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui HP

      sau ca a ales o meserie usurica, unde nu aduci problemele acasa?
      • -1 (7 voturi)    
        Lol (Miercuri, 8 septembrie 2021, 10:37)

        HP [utilizator] i-a raspuns lui jorj_bv

        #numaifitzsaraki

        Mars ma cu Caramitrismele astea neoliberale de aici.

        Statul este obligat, da, obligat, prin Constitutie sa asigure un nivel de trai decent tuturor cetatenilor.
  • +15 (21 voturi)    
    poti fi vulnerabil daca ai BMW in fata curtii? (Marţi, 7 septembrie 2021, 21:58)

    hopsinoi [utilizator]

    mai precis poti fi vulnerabil daca ai masina personala, TV, ifone?
    • +6 (10 voturi)    
      La naiba, la o adică și dacă ești proprietar (Miercuri, 8 septembrie 2021, 0:05)

      jorj_bv [utilizator] i-a raspuns lui hopsinoi

      De ce să-ți plătească factura aia de platesc rate sau chirii?
      Înțeleg I perioada de protecție, dar limitata și în condiții speciale - pierdut soț, șomaj, probleme medicale serioase...
  • +12 (16 voturi)    
    si uite asa (Miercuri, 8 septembrie 2021, 5:26)

    clam [utilizator]

    aproape ca iti pare rau ca n-ai acceptat un salariu la gri propus de angajator. acum beneficiai de niste facilitati. pentru ca hai sa fim seriosi, cred ca mai mult de jumatate din cei cu venit minim nu traiesc efectiv din acel venit. ori ai salariu la negru, gri, bleumarin, ori daca lucrezi in alte domenii, ai bacsisuri cat sa iti dublezi salariul si tot asa... pentru ceilalti, cu adevarat vulnerabili, nimic de comentat, sa se dea. dar cum faci diferenta? pai nu faci... si uite asa se mai duc niste bani de la buget. ah, dar stati, a zis madam turcan ca se vor face controale serioase la firme. intrebata cum se vor desfasura concret, ca doar nu da nici un patron plicurile fix cand e inspectorul acolo, madam turcan nu a stiut ce sa mai zica si a picat la loc in reveriile ei.
  • +4 (6 voturi)    
    Motinea a cazut (Miercuri, 8 septembrie 2021, 7:57)

    redy [utilizator]

    PNL a oferit ce dorea PSD si PSD nu va mai vota motiunea restul e gargara
  • +3 (7 voturi)    
    ce kkt (Miercuri, 8 septembrie 2021, 8:43)

    liviu_ [utilizator]

    deja diferenta dintre pnl si psd este insesizzabila.... probabil de aici si USL 2.0

    si masura doar amana inevitabilul si este dupa principiul psd: ajutam pe aia cu venituri mici in detrimentul celora care au un salariu cat de cat decent...

    hai ca in stilul asta in 5-10 ani o sa aiba 90% din populatie salariu minim pe economie... si ailalti 10% o sa fie parlamentari, militari si juristi...
    • +3 (3 voturi)    
      Salariul minim (Miercuri, 8 septembrie 2021, 10:31)

      Mart [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

      Deocamdată, peste 21% in populaţia activă lucrează la stat, cu salarii mai mult decât "decente", eu aş spune chiar nesimţite, la care se adaugă profesiile liberale cu venituri "cât vor muşchii lor": avocaţi, medici, psihologi, etc. Cu salariul minim lucrează angajaţii din privat, la firme aflate în pragul supravieţuirii-mă refer la cele care nu căpuşează statul. Cu legea asta, e mai rentabil ca unul din soţi să stea acasă, că reducerea la facturi e mai mare decât salariul
  • +4 (4 voturi)    
    Liberalizare si apoi subventii (Miercuri, 8 septembrie 2021, 10:03)

    ac [utilizator]

    Deci am facut o liberalizare (adica ANRE, adica nimic) si cind e in primejdie alejerile - nu ca i-ar durea in cur de populatie - Ceasca mai da 100 de lei. Cine dracu da subventii imediat dupa liberalizare (care tocmai asta era, eliminarea subventiilor) e timpit. Sau Citu, laolalta cu toti ceilalti.
    Cam trebuie alegeri anticipate si sa incercam din nou sa gasim pe unii care nu-s complet idioti si ticalosi.
  • +3 (3 voturi)    
    mai da nesimtiti mai sunteti! (Miercuri, 8 septembrie 2021, 10:30)

    dorinmac [utilizator]

    daca am un venit net de 2800 de lei si un copil la facultate, rezulta 1400 de lei / membru, adica zero barat ajutor, da?
    ...mai, nu va este rusine? rasa ta de guvern si de parlament idiot, ia ma sa va vad cum iti tii tu un copil la facultate si sa mai si traiesti, din 2200 de lei, cand facturile sunt undeva pe la 6-700 de lei .... jeguri, GUNOAIE ordinare ce sunteti!
    • -1 (1 vot)    
      Păi dacă nu ai 5-6 copii (Miercuri, 8 septembrie 2021, 12:06)

      Mart [utilizator] i-a raspuns lui dorinmac

      Cine-i de vină? Sau de ce mergi la serviciu?Nu mai bine rămâi acasă sau munceşti la negru?
  • +1 (1 vot)    
    Restart Energy (Miercuri, 8 septembrie 2021, 11:04)

    un_cetatean_onest [utilizator]

    Liberalizare ca sa umple buzunarele baietilor destepti. Ei trebuie sa aiba profit iar noi, culmea prostiei, platim subventii tot din banii nostri...


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by