Ionuţ Moşteanu a afirmat, referitor la solicitarea preşedintelui Klaus Iohanniscătre USR PLUS ca partidul să se gândească la această alianţă cu AUR pentru o moţiune de cenzură, că şeful statului ar trebui să cheme formaţiunile politice la Cotroceni, iar Florin Cîţu să facă un pas în spate şi să existe o nouă variantă de premier care să fie votată luni de PNL şi UDMR, iar coaliţia de guvernare să meargă mai departe.

Ionut MosteanuFoto: Agerpres

”Să ne cheme pe toţi cât Florin Cîţu să facă un pas în spate. O nouă variantă de premier. Luni votăm un nou Cabinet şi un nou premier împreună cu colegii din PNL şi UDMR şi mergem înainte şi gata, nu s-a întâmplat nimic. Punem un om responsabil să conducă acest Guvern. Asta dacă vrea să nu joace cu PNL şi vrea binele aceste ţări. Vom vedea zilele următoare ce se va întâmpla, oricum zilele premierului Cîţu la Palatul Victoria sunt numărate”, a afirmat Ionuţ Moşteanu, sâmbătă la Digi 24, citat de News.ro.

Chestionat cum vede declaraţiile premierului în care a comparat USR PLUS cu acţiunea lui Liviu Dragnea de a îşi da jos propriul Guvern, Moşteanu a răspuns: „O retorică politică. Dânsul din nou se agaţă de scaun”.

”În momentul acesta nu mai are susţinerea unei majorităţi. Aşa cum funcţionează o democraţie şi pentru a avea un premier şi Guvern trebuie susţinerea unei majorităţi parlamentare. În momentul acesta nu o mai are. Asta dacă nu s-a înţeles cu domnul Ciolacu, pentru că vedem că PSD joacă cu PNL în Birourile permanente. Cea mai simplă variantă, ca să îl parafrazez pe premierul Cîţu, era să îşi dea demisia. Acest Guvern nu poate sta într-un singur om, în premierul Cîţu. Premierul Cîţu şi-a dovedit foarte clar limitele de a conduce un Guvern, de a conduce o coaliţie, mai ales într-o perioadă complicată ca aceasta”, a completat liderul deputaţilor USR PLUS.

Întrebat cum se va poziţiona USR PLUS dacă noua propunere de premier va fi tot Florin Cîţu, Ionuţ Moşteanu a replicat: „Asta nu se poate că suntem români şi vorbim româna. Avem proprietatea termenilor. Dacă am spus că nu mai facem un Guvern cu Florin Cîţu premier, asta e valabil şi azi şi peste o lună şi peste două şi peste 10”.

Chestionat dacă asta înseamnă că USR PLUS va intra în opoziţie, el a spus că speră că „preşedintele şi PNL vor să continue această guvernare şi înţeleg că au nevoie şi de spiritul şi de voturile USR PLUS pentru a face un pic de reformă de care atât de multă nevoie în ţara asta. Dacă nu, vor guverna cu PSD”.

Preşedintele Klaus Iohannis a intervenit sâmbătă în scandalul din coaliţia guvernamentală şi a afirmat, într-o postare pe Facebook, că noua alianţă între USR PLUS şi AUR riscă să compromită pachetul de reforme al coaliţiei de guvernare.

”Solicit USR PLUS să cumpănească foarte bine implicaţiile asocierii cu obiectivele promovate de AUR şi să pună punct acestor gesturi politice iresponsabile, să îşi respecte electoratul şi să se întoarcă la masa dialogului, pentru a găsi împreună cu partenerii din Coaliţie o soluţie viabilă şi raţională de a debloca actuala situaţie”, a adăugat şeful statului.

Premierul Florin Cîţu a declarat sâmbătă, la Timişoara, că guvernarea merge mai departe şi că nu a crezut că episodul Dragnea, care şi-a dat jos propriul Guvern, va reveni vreodată, dar că aşteaptă ca cei de la USR PLUS să revină la masa coaliţiei de guvernare, chiar şi după depunerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului deoarece aceasta este soluţia de guvernare.