Dacian Cioloş, copreședintele USR-PLUS, care face parte din alianța de guvernare, spune că, din punctul de vedere al formaţiunii pe care o reprezintă, dosarul 10 august este un "eşec al justiţiei", al capacităţii de a soluţiona cauze importante, cu impact social.

HotNews.roFoto: Hotnews
  • "Am discutat şi legat de 10 august, e o aniversare astăzi, una tristă din mai multe puncte de vedere, nu doar legat de evenimentele care s-au petrecut, dar şi de faptul că în continuare aşteptăm adevărul legat de ceea ce s-a întâmplat acolo.
  • Este, din punctul nostru de vedere, un eşec al justiţiei, al capacităţii de a soluţiona dosare importante, cu impact social.
  • Ăsta e şi motivul pentru care dorim o reformare a justiţiei, să ne asigurăm că justiţia îşi face treaba, în primul rând, şi că are resursele să-şi facă treaba. Şi, din acest punct de vedere, Ministerul Justiţiei caută să asigure toate condiţiile pentru ca justiţia să fie independentă şi să aibă resursele să poată să-şi facă treaba", susținut Dacian Cioloş, marţi, la finalul Biroului Naţional al USR PLUS.

El a mai spus că suntem la jumătatea termenului de prescripţie şi în continuare acest dosar "trenează": "Nu avem o direcţie clară în cercetarea acestui dosar şi nu aş vrea să ajungem în situaţia limită în care ne apropiem de termenul de prescripţie şi în continuare nu avem clarificări pe acest dosar".