Preşedintele PNL, Ludovic Orban, susține că "este imperios" ca încă de pe acum să înceapă pregătirea PNDL 3, astfel încât de anul viitor să intre efectiv în funcţiune şi că, pentru acest program, trebuie prevăzuţi cel puţin 40 de miliarde de lei, sumă care să vizeze dezvoltarea infrastructurilor rutiere, de gaz, de apă şi canal. Declarațiile lui Orban sunt făcute în contextul în care zilele acestea se lucrează la rectificarea bugetară iar premierul, Florin Cîțu a jonglat cu direcționarea banilor către primari.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Investiţiile în dezvoltarea comunităţilor locale nu au voie să se oprească! Este imperios ca, încă de pe acum, să înceapă pregătirea PNDL 3 la modul foarte concret, astfel încât de anul viitor să intre efectiv în funcţiune. Noile proiecte de infrastructură au nevoie de un timp rezonabil de pregătire şi de suficient timp pentru implementare, astfel încât în comunităţile locale să se resimtă impactul pozitiv în următorii 2-3 ani. Cel puţin 40 de miliarde de lei, pe o bugetare serioasă cu planificare multianuală, trebuie prevăzuţi pentru PNDL 3, iar această sumă trebuie să vizeze dezvoltarea infrastructurilor rutiere, de gaz, de apă şi canal. Cum am mai precizat, spaţiul bugetar se deschide deja, pe măsură ce PNDL 1 şi 2 ajung la final", a scris Ludovic Orban pe pagina sa de Facebook.

El a adăugat că de la nivelul Guvernului trebuie să înceapă discuţiile aplicate cu toate părţile interesate, pe un calendar clar, pentru a defini criteriile necesare pentru accesarea acestor fonduri de dezvoltare.

"Este prea puţin important cum se va numi noul program, esenţial este ca acesta să nu rămână doar la stadiul de planuri, promisiuni şi bune intenţii. În mod evident, va trebui să ţinem cont şi de alocările preferenţiale ale guvernărilor PSD şi să oferim o compensare justificată acelor comunităţi locale discriminate pe criterii politice. Toate comunităţile locale au nevoie de aceeaşi şansă la dezvoltare, or este datoria Partidului Naţional Liberal să facă dreptate şi în această privinţă. Deviza Partidului Naţional Liberal, pentru care fiecare dintre primarii noştri a cerut anul trecut încrederea cetăţenilor, a fost aceea că 'Dezvoltăm România', iar acest program înseamnă că trebuie să dezvoltăm fiecare comunitate locală", a afirmat acesta.

Declarațiile lui Orban sunt făcute în contextul în care zilele acestea se lucrează la rectificarea bugetară iar premierul, Florin Cîțu a jonglat cu direcționarea baniilor către primari. La începutul lunii iunie, în plină campanie internă pentru șefia PNL, Florin Cîțu a încercat să-și atragă primarii de partea sa, promițându-le bani de la buget pentru investiții locale, anunțând „un program de investiții special”.

Cu ​rectificarea pusă pe hârtie de Ministerul Finanțelor pe care îl conduce interimar, premierul Florin Cîțu evită să spună cu câți bani intenționează să alimenteze Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului din cele 3 miliarde de lei prevăzute la MFP-Acțiuni Generale.

Întrebat despre banii promiși primăriilor de la buget, el a răsupuns că nu a promis așa ceva, că „investițiile locale se fac prin PNDL” și că din Fondul de rezervă se pot aloca resurse „pentru fondul de intervenție și pentru orice alte cheltuieli”.