Fostul președinte USR Brașov în prezent senator, Irineu Darău și-a anunțat joi candidatura pentru funcția de președinte USR. Darău a declarat că dorește să intre în dezbateri reale cu contracandidații săi Dan Barna și Dacian Cioloș iar candidatura sa la șefia USR este o mănusă aruncată celor doi lideri.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Doar în 28 august e data oficială în care se depun candidaturile. Azi îmi anunț ferm candidatura la conducerea USR-PLUS, am condus filiala de la Brașov mai mult de jumătate din existența ei, e una dintre cele mai performante filiale din țară. Cred că noi, ca partid, nu suntem în cel mai bun punct, după patru ani după fuziune e inadmisibil să fim atât de jos. Abia aștept să îi concurez pe Dan Barnca și Dacian Cioloș, le arunc mănușa să facem dezbateri reale", a declarat Irineu Darău, la Digi24.

După fuziunea USR-PLUS validată de instantă în cursul acestui an, formațiunea politică urmează să-și aleagă o nouă conducere. În iunie, Dacian Cioloș i-a propus lui Dan Barna să se retragă amândoi din competiția internă și să susțină un singur candidat, însă oferta a fost refuzată. Astfel, pentru funcția de președinte USR ambii lideri și-au anunțat intenția de a candida.

Congresul partidului este programat la începutul lunii octombrie, mai exact pe 2 octombrie. Potrivit statutului partidului, președintele va fi ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, de toți membrii formațiunii politice.