Europarlamentarul liberal Rareş Bogdan afirmă că, peste trei ani, liberalii vor trebui să prezinte electoratului realizările din teritoriu, dar şi pe cele ale „Guvernului PNL”, el arătând că la momentul viitoarelor alegeri „nimeni nu o să întrebe că mai sunt şi alţii pe lângă noi, acolo”, transmite News.ro. Eurodeputatul explică și susţinerea sa faţă de Florin Cîţu, argumentând că cifrele furnizate de Comisia Europeană privind România „arată extrem de clar că pariul Florin Cîţu pentru România ca premier a fost unul excepţional”.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Peste trei ani de zile va trebui să arătăm ce am făcut, va trebui să arătăm ce aţi făcut dumneavoastră în comunele, în oraşele pe care le conduceţi şi bineînţeles ce a făcut Guvernul PNL - pentru că asta este percepţia, Guvern PNL, nimeni nu o să întrebe că mai sunt şi alţii pe lângă noi, acolo - PNL peste trei ani de zile”, le-a spus Rareş Bogdan delegaţilor la conferinţa de alegeri a filialei judeţene PNL Tulcea care are loc sâmbătă.

El a explicat de ce îl susţine pe Florin Cîţu pentru preşedinţia partidului.

„Cifrele pe care le vedeţi acum anunţate - şi nu sunt cifre anunţate din România, sunt cifre anunţate de Comisia Europeană - arată extrem de clar că pariul Florin Cîţu pentru România ca premier a fost unul excepţional. Eu cred că un premier are nevoie tocmai pentru că urmează trei ani de construcţie, trei ani de modernizare, trei ani de reformă, are nevoie şi ca partidul să-i stea complet în spate, integral, pentru că ceea ce s-a întâmplat în primele săptămâni ale acestei campanii interne, părerea mea că se va încheia mult mai repede decât credeau duşmanii noştri”, a mai afirmat eurodeputatul.

La conferinţa de alegeri a PNL Tulcea, care are loc sâmbătă, participă preşedintele PNL, Ludovic Orban, dar şi premierul Florin Cîţu.