Ministrul Muncii, Raluca Turcan, i-a urat luni „La mulți ani” baronului Samuel von Brukenthal, guvernator al Transilvaniei, colecționar de artă și fondator al muzeului din Sibiu care îi poartă numele, născut la 26 iulie 1721 și decedat în 9 aprilie 1803. Confruntată cu un val de ironii, ea și-a modificat ulterior postarea.

HotNews.roFoto: Hotnews

UPDATE: Raluca Turcan a venit cu precizări în legătură cu postarea despre Samuel von Brukenthal. Ea insistă că nu a folosit greșit urarea de „La mulți ani” și îi atacă în schimb pe „baronii PSD cu 4 clase și doctorate furate, care acum simt din nou nevoia sa se dea deștepți”.

„Lor, "La Mulți Ani" cu executare!” - le-a transmis Turcan.

„Sunt nevoita sa fac câteva precizări acum, cu întârziere, pentru că am fost blocată într-o întâlnire la Constanța timp de mai multe ore. Nu mi-am putut imagina interpretările de pe pagina de Facebook. Acesta este mesajul meu pentru oamenii de buna credință care vor sa îl citească.

Așadar,

Spunem “La Mulți Ani, Mihai Eminescu” în fiecare an de 15 ianuarie.

Suntem mândri de moștenirea lăsată nouă, tuturor, prin geniul creator al lui Mihai Eminescu, poetul nepereche al neamului românesc.

Prin acel “La Mulți Ani” de 15 ianuarie marcăm în fiecare an ziua de naștere a marelui poet.

Similar, astăzi, 26 iulie 2021, marcăm 300 de ani de la nașterea baronului Samuel von Brukenthal. La nivel local, moștenirea culturală lăsată de Samuel von Brukenthal va dăinui și ea reprezintă și va continua să reprezinte un motiv de mândrie pentru Sibiu, pentru sibieni și pentru toți oamenii educați din România.

Samuel von Brukenthal este, așadar, aniversat în fiecare an la Sibiu, pe 26 iulie.

Pentru cei care vor sa îl descopere pe Samuel von Brukenthal merită început la muzeul cu același nume. Imaginat chiar de Samuel von Brukenthal, muzeul se află în Piața Mare și va fi deschis de miercuri, de la 9.00.

PS: cât despre baronii PSD cu 4 clase și doctorate furate și care acum simt din nou nevoia sa se dea deștepți, să nu se panicheze, ca vor avea și ei muzeul lor: MUZEUL JILAVA!

Lor, “La Mulți Ani” cu executare!”, a scris Raluca Turcan, luni seară, într-o nouă postare pe Facebook.

Turcan: La mulți ani Samuel von Brukenthal!!!

Raluca Turcan a postat luni pe Facebook un mesaj în care menționa că „astăzi istoria consemnează nașterea baronului Samuel von Brukenthal”, „un sibian care zi de zi ne este exemplu”.

În finalul mesajului în care vorbește despre moștenirea lăsată de Samuel von Brukenthal, Raluca Turcan i-a urat acestuia „La mulți ani”.

După un val de ironii, Raluca Turcan și-a editat postarea, eliminând de la finalul acesteia formula: „La mulți ani Samuel von Brukenthal!!!”.