Virgil Popescu, fost ministru al Economiei, susţinut de premierul Florin Cîţu, a fost ales, sâmbătă, preşedinte al PNL Mehedinţi. ”Fac echipă cu prietenul meu de mult timp”, a transmis premierul Florin Cîţu, după anunţarea rezultatelor votului.

HotNews.roFoto: Hotnews

Virgil Popescu a obţinut 383 de voturi dintre cele 385 valabil exprimate. A existat un vot împotrivă şi un vot nul, informează News.ro

“Astăzi vreau să le mulţumesc tuturor celor care mă susţin în continuare să fiu preşedintele organizaţiei PNL Mehedinţi. Dar vreau să transmit mulţumiri speciale prim-ministrului Florin Cîţu care astăzi mi-a fost alături la Comitetul de Coordonare Judeţean al PNL Mehedinţi, dar şi colegilor Nicolae Ciucă, Gigel Ştirbu, Cristian Buşoi, Dan Vîlceanu, Gheorghe Pecingină, echipei mehedinţene: Cristinel Pavel, Stela Firu, Dumitru Mărculescu, Daniel Cîrjan, Constantin Truşcă şi lista este lungă... Aşa cum a spus şi Florin Cîţu: urmează o perioadă în care se vor face investiţii importante în judeţul Mehedinţi, în Oltenia (numai 400 milioane de euro pentru extinderea reţelei de gaze naturale), plus alte milioane de euro pentru proiecte importante de infrastructură (drumul expres Lugoj – Drobeta Turnu Severin – Craiova – Calafat şi altele)”, a afirmat Virgil Popescu.

Preşedintele PNL Mehedinţi a mai afirmat că ”PNL va fi cel mai puternic şi respectat partid din România, care va guverna cel puţin 8 ani de zile”.

”Pentru că liberalismul este cea mai bună soluţie pentru România”, a mai transmis Virgil Popescu.

Florin Cîţu i-a transmis felicitări. ”Fac echipă cu prietenul meu, Virgil Popescu, de mult timp. Şi în Guvern, şi în partid. Un ministru foarte bun, şi de astăzi, oficial, preşedinte PNL Mehedinţi, în echipa câştigătoare! Felicitări, Virgil”, a scris Florin Cîţu pe Facebook.