Ludovic Orban a declarat luni că liberalii au câştigat alegerile parţiale de duminică, la care au obținut cele mai multe voturi, preşedintele PNL susţinând că sondajele PSD au fost măsluite. Reacția liderului PNL vine după ce Grindeanu a susținut duminică seară că PSD a câştigat alegerile în 17 dintre cele 35 de localităţi în care s-au organizat scrutine parţiale, duminică.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Conform datelor de la AEP şi numărătorii paralele efectuate de PNL, PNL a câştigat alegerile locale care au avut loc duminică în cele 36 de localităţi, alegeri locale anticipate cu un număr de peste 35.000 de voturi, comparat cu un număr de aproximativ 34.500 voturi luate de PSD. În ceea ce priveşte numărul de primari, PNL a câştigat 15 primării. De asemenea, am câştigat alegerile la Consiliul Local Cojasca", a declarat Orban la Parlament, citat de Agerpres.

El a arătat că, înaintea alegerilor parţiale, PSD deţinea primăriile în 22 de localităţi şi avea majoritate în Consiliul Local Cojasca, arătând că este pentru prima oară când PNL reuşeşte să câştige alegerile în această comună.

Ludovic Orban a spus că PNL a câştigat aceste alegeri cu 40,5%.

"Domnul Dâncu şi sondorii de casă ai PSD care intoxică media şi opinia publică cu sondaje măsluite ar putea să-şi bage sondajele în sertarele PSD. Ca procent, PNL a obţinut la aceste alegeri locale 40,5%, în timp ce PSD a obţinut 39 şi ceva la sută", a afirmat Orban. Preşedintele PNL a precizat că a participat personal în 22 de localităţi din 36 la precampanie şi campanie.