Comisia de la Veneţia a trimis preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului o scrisoare în care solicită lămuriri suplimentare privind revocarea Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului. Scrisoarea este semnată de către președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio.

plen Parlament Foto: AGERPRES

Citește aici scrisoarea

Directoratul general Drepturile Omului și Statul de Drept

Comisia de la Veneția

Domnule Președinte al Camerei Deputaților,

Doamnă Președinte a Senatului,

Comisia de la Veneția a fost informată de intenția Parlamentului de a o demite din funcție pe doamna Weber, Avocatul Poporului din România.

Se pare, într-adevăr, că la o ședință comună a Comisiei juridice, de disciplină și imunități din Camera Deputaților și a Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senat, ținută în data de 25 mai 2021, în timpul căreia au fost prezentate și dezbătute rapoartele de activitate ale Avocatului Poporului pentru anii 2018, 2019 și 2020, s-a dat un vot de respingere. În același timp, se pare că acest vot de respingere a permis ulterior destituirea Avocatului Poporului din funcțiile sale.

Dacă prezentarea și dezbaterea raportului de activitate al Ombudsmanului în fața Parlamentului constituie o bună practică, care este prevăzută în Principiile de protecție și promovare a instituției Ombudsmanului („Principiile de la Veneția”), și este susținută de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, condițiile legitime pentru întreruperea mandatului unui ombudsman sunt, de asemenea, clar stipulate, după cum urmează:

„11. Ombudsmanul poate fi revocat din funcție numai în conformitate cu o lista exhaustivă de condiții clare și rezonabile, definite de lege. Aceste condiții se referă numai la criteriile esențiale de „incapacitate” sau „incapacitate de a îndeplini atribuțiile”, „conduită necorespunzătoare” sau „culpă”, care trebuie interpretate îndeaproape. Majoritatea parlamentară necesară pentru revocarea din funcție a Ombudsmanului - chiar de către Parlament sau de către o instanță la cererea Parlamentului - trebuie să fie cel puțin egală cu, și de preferință mai mare decât cea stabilită pentru alegerea sa. Procedura de revocare este publică, transparentă și prevăzută de lege.”

Pentru a înțelege mai bine situația, v-aș fi recunoscător dacă ați avea amabilitatea să ne furnizați bazele și elementele juridice care au dus la această decizie grea, de a demite din funcție un Ombudsman în timpul exercitării mandatului său.

Între timp, vă rog să acceptați expresia celei mai înalte considerații.

Gianni BUQUICCHIO,

Președintele Comisiei de la Veneția

PSD a sesizat, săptămâna trecută, Curtea Constituţională cu privire la decizia Parlamentului de a o revoca din funcţia de Avocat al Poporului pe Renate Weber. De altfel, Președintele PSD, Marcel Ciolacu a anunțat că partidul său va trimite adrese către Comisia Europeană, Comisia de la Veneţia şi toate celelalte organisme internaţionale prin care PSD va semnala „atacul acestei coaliţii toxice asupra statului de drept”.

Reamintim că Renate Weber a fost demisă pe data de 16 iunie din funcția de Avocat al Poporului de către plenul reunit al Parlamentului cu 247 de voturi „pentru” și 32 de voturi „împotrivă”.