​Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat, referitor la proiectul privind educaţia sexuală în şcoli, că este vorba de un subiect care ţine de conştiinţă şi că este foarte greu de luat o decizie la nivelul coaliţiei care să susţină un punct de vedere unitar.

HotNews.roFoto: Hotnews

"E vorba de un subiect care ţine de conştiinţă şi e foarte greu de luat o decizie la nivelul coaliţiei să susţină un punct de vedere unitar. E adevărat, am discutat acest subiect, s-au exprimat puncte de vedere, păreri, încă nu s-a luat o decizie în coaliţie şi de altfel este o decizie că ceea ce am discutat toţi este vorba de o anumită dificultate de a putea impune o anumită decizie care se ia la nivelul coaliţiei către toţi parlamentari din coaliţie”, a declarat, marţi, Ludovic Orban, citat de news.ro.

El a precizat că trebuie ajuns la o formă de echilibru. "Trebuie să se ajungă la o formă de echilibru care să satisfacă, pe de o parte, părinţii care sunt îngrijoraţi că ar putea fi folosită educaţia în şcoli într-un sens nepotrivit pentru copiii lor şi cei care susţin, pe bună dreptate, că este nevoie de o educaţie şcolară”, a explicat liderul PNL.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirma că actuala programă de educaţie sanitară, care să includă şi educaţia sexuală, în şcoli, este una foarte bună şi că elevii ar trebui să se înscrie din start la acest curs opţional, cu posibilitatea de a se retrage, pe parcurs, din diferite motive.