Clotilde Armand spune pe pagina ei de Facebook că procurorii DNA au solicitat Primăriei Sectorului 1 să le predea toate documentele privind serviciile juridice plătite de Poliția locală a Sectorului 1. ”Anul trecut în luna noiembrie am abrogat hotărârea prin care fosta administrație PSD a externalizat serviciile juridice din Poliția Locală Sector 1. Încă un pas înainte!”, scrie primarul S1.

​​Clotilde ArmandFoto: Facebook - Clotilde Armand

Ce spune Clotilde:

  • ”Avocatul fostului primar a încasat în perioada 2018-2020 aproximativ 2 milioane de lei doar de la Poliția Locală pentru servicii juridice cu toate că instituția are un Serviciu Juridic. De cine a fost condus acest Serviciu până să vin eu în primărie? De reprezentatul PSD în BES 1, doamna care apărea din senin pe la acțiunile mele în campanie și încerca să le denatureze, doamna care în prezent a ajuns asistent parlamentar la cabinetul primarului cu diamante. Tot doamna respectivă a dat în judecată prin Poliția Locală niște jurnaliști independenți pentru că au avut curajul să publice date din SICAP (adică publice) despre jaful din banii publici.
  • V-am mai prezentat în trecut că în Poliția Locală a fost un grup infracțional organizat și am reușit cu greu să reorganizăm această structură. Vă spun: Noi vom continua reforma administrației și nimic nu ne va sta în cale.
  • Acest domn avocat a atacat în Justiție Hotărârea prin care Poliția Locală a Sectorului nu mai are voie să contracteze servicii juridice externe. Și a pierdut.
  • Acum, înțelegeți de ce sunt atât de disperați cei din PSD și trompetele lor mediatice? Vor referendum să mă demită? Nu-i nimic. Să încerce.”

Primăria sector 1, prinsă în scandalului ”gunoiului neredicat” cu Romprest, amendată de Garda de Mediu

Primăria Sectorului 1 a fost amendată de Garda de Mediu cu 160.000 de lei pentru că nu a luat măsurile de salubrizare a sectorului 1 și nu a prezentat documente privind respectarea legislației de mediu, în timp ce Romprest a fost sancționată cu 70.000 de lei, a anunțat Garda de Mediu.

În 11 iunie, după ce în spațiul public a apărut informația că Primăria Sectorului 1 a fost amendată de Garda de Mediu, Clotilde Armand a scris pe Facebook că informația este falsă.

Garda de Mediu - instituție condusă de Octavian Berceanu (USR-PLUS) - a anunțat miercuri că au fost făcute controale privind modul în care toate primăriile de sector din București și societățile de salubritate cu care acestea au încheiate contracte au asigurat salubrizarea în Capitală și au fost date amenzi în valoare de 440.000 lei.

A început ridicarea gunoiului din sectorul 1

Primarul Sectorului 1 a anunțat miercuri că primăria a plătit direct sortatorii de deşeuri, astfel încât Romprest a început să ridice gunoiul, iar în doar trei ore au fost depozitate 260 de tone de gunoi.

Anunțul primarului Clotilde Armand:

  • "Primăria Sectorului 1 a reușit să deschidă astăzi dimineață porțile sortatorilor și să-i plătească direct (în ciuda piedicilor puse de Romprest) iar gunoiul a început să fie ridicat. În doar 3 ore de la deschidere Romprest a depozitat peste 260 tone de gunoi", a scris pe Facebook Clotilde Armand.

Ea face un scurt istoric al crizei gunoiului din Sectorul 1:

  • "Operatorul de salubritate nu și-a plătit sortatorii. Sortatorii și-au închis porțile și operatorul a lăsat gunoiul (lucru interzis de lege și de contractul de delegare) pe străzi. Primăria a găsit o soluție să plătească direct spre sortatori datoriile operatorului. Dar ce credeți? Compania Romprest Service S.A. s-a împotrivit vehement. Și au urmat multe zile de muncă pentru aparatul primăriei să găsească soluții. Și am găsit.
  • Tot astăzi, Primăria Sectorului 1 a notificat Compania Romprest Service S.A. să reia, în 24 de ore, prestarea serviciului public de salubrizare, în caz contrar, după expirarea termenului, contractul cu această societate va fi reziliat de drept".