Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a reacționat după ce CCR a declarat neconstituționale numirile făcute de coaliția de guvernare la Televiziunea Română și Radioul Public susținând că social-democraţii "vor lupta în continuare" împotriva coaliţiei, care ''încearcă prin mijloace antidemocratice să îşi subordoneze politic toate instituţiile statului''.

Marcel CiolacuFoto: PSD
  • "Petrecerea s-a terminat! Plecaţi acasă! Cu tot cu experţii voştri în vrăjitorie! CCR - în unanimitate - a dat dreptate astăzi PSD pe sesizarea privind numirile ilegale de la TVR şi Radio! Nu ne oprim aici! Vom lupta în continuare împotriva acestei puteri abuzive care încearcă prin mijloace antidemocratice să îşi subordoneze politic toate instituţiile statului", a scris Ciolacu pe Facebook.

Remarca legată de "experţii în vrăjitorie" vine în contextul în care Ramona Săseanu, propunerea PNL-ului pentru şefia interimară a Televiziunii Publice, a realizat în urmă cu şase ani un interviu televizat cu o vrăjitoare care ulterior a fost cercetată pentru înşelăciune.

Marcel Ciolacu a mai spus că PSD depune joi sesizarea la CCR privind revocarea Avocatului Poporului și a amenințat că va sesiza și Bruxelles-ul.

  • "Demersul stalinist al PNL-USR-UDMR trebuie să ajungă la coşul de gunoi al istoriei! În plus, vom trimite adrese către Comisia Europeană, Comisia de la Veneţia şi toate celelalte organisme internaţionale prin care vom semnala atacul acestei Coaliţii toxice asupra statului de drept", a susținut Ciolacu.

Judecătorii Curții Constituționale au decis, joi, cu unanimitate de voturi, că numirile făcute de coaliția de guvernare la Televiziunea Română și Radioul Public sunt neconstituționale. PSD a contestat la CCR procedura de numire a șefilor TVR și Radio invocând că legea a fost interpretată și aplicată greșit. Ca primă reacție, purtătorul de cuvânt al USR-PLUS Ionuț Moșteanu a declarat pentru HotNews. ro că a fost folosită pas cu pas procedura aplicată în 2017 de către PSD, la numirea Doinei Gradea și a lui Georgică Severin.