Iohannis: România se află, alături de Franța, în topul creșterii economice estimate în Uniunea Europeană în 2021

de Redactia     HotNews.ro
Joi, 17 iunie 2021, 11:03 Actualitate | Politic


Klaus Iohannis
Foto: Presidency.ro
Prognozele arată că România se află, alături de Franța, în topul creșterii economice estimate în Uniunea Europeană în 2021, a susținut joi președintele Klaus Iohannis. El a mai spus că, pe fondul campaniei de vaccinare, pandemia se atenuează, iar viața socio-economică își reia treptat cursul.

”Prognozele arată că multe state membre vor reuși să atingă, până la sfârșitul acestui an, nivelul PIB-ului de dinaintea pandemiei. Pentru România, 2021 oferă semnale dintre cele mai încurajatoare, țara noastră aflându-se, alături de Franța, în topul creșterii economice estimate în Uniunea Europeană.

Pandemia a pus însă o uriașă presiune pe bugetele publice, prin cheltuieli extraordinare și măsuri de sprijin pentru mediul privat. În gestionarea acestor efecte, la acest moment, redevin primordiale responsabilitatea și perseverența în efortul de consolidare fiscală și de revenire la sustenabilitate”, a spus șeful statului, în mesajul transmis în deschiderea Forumului Economic Franco-Român.

Iohannis a mai susținut că ne aflăm astăzi într-un punct de cotitură. ”Un proverb francez spune că <<Nu are rost să alergi, trebuie să pleci la timp>>. Pentru România, acel <<timp>> este anul acesta, când începem reconstrucția pe baze solide, prin reforme și investiții consistente. Vrem ca România să exploateze pe deplin oportunitățile la care avem acces, prin valorificarea unui volum de fonduri europene fără precedent".

Franța a fost întotdeauna un partener privilegiat al României în plan european şi global, a mai declarat Iohannis, invocând povestea de succes a Daciei – Renault.

”Avem un parteneriat strategic puternic între țările noastre, parteneriat a cărei dimensiune economică trebuie dezvoltată cât mai consistent, atât în plan bilateral, cât și în ceea ce privește cooperarea la nivel european, în dosare importante pentru viitorul Uniunii. Franța este unul dintre cei mai importanți parteneri economici ai României. Multe companii franceze au investit în sectoare cheie, reușind să construiască în timp afaceri de succes, cu puternic impact național și internațional. Să ne uităm, de exemplu, la povestea de succes a Daciei – Renault, care poate fi preluată și multiplicată și în alte domenii de activitate”.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1141 vizualizari

  • 0 (4 voturi)    
    Pandemia se transforma in oportunitate istorica (Joi, 17 iunie 2021, 11:46)

    animatron [utilizator]

    Franta a avut -0,1% in primul trimestru 2021, dar spera sa recupereze in cursul anului.
    Guvernul francez crede ca va obtine 5%, unele organizatii franceze merg pana la 5,75%.

    Media estimata pentru zona euro este de + 4,6%, foarte generoasa de altfel.

    Media estimata de crestere PIB pentru Italia de exemplu este la +4,4%.

    Cum Romania e foarte conectata comercial la zona euro pentru noi sunt vesti bune pt ca la efectul pozitiv intern se adauga si cel extern.

    Ultimele previziuni pentru Romania de la FMI sau Banca Mondiala sunt foarte optimiste, nu este deloc exclus sa atingem sau chiar sa depasim 7% crestere PIB.

    In acest moment (iunie 2021) Romania a recuperat deja toate pierderile din 2020, ceea ce este rar in UE, mai toate tarile vor reusi asta abia spre sfaristul lui 2021.

    Rezultatul "mecanic" e ca Romania, paradoxal datorita pandemiei" si prabusirii PIB-urile din vestul UE, a mai redus din decalajul PIB (cel total nominal, cel pe locuitor, cel la "paritatea puterii de cumparare").

    Reducerea se va amplifica din cauza cresterii romanesti mai rapide in anii urmatori, in timp ce economiile vestice vor reveni din 2022 la ritmurile lor obisnuite (1-3%).
    • 0 (4 voturi)    
      Ce basme ! (Joi, 17 iunie 2021, 12:18)

      muscha mbanana [utilizator] i-a raspuns lui animatron

      Nu ne mai prosteste nimeni cu cifrele astea masluite , iar vestul e tot inaintea noastra cu 100 de ani , asa ca mai usurel cu tzambalu' pe scari , neicusorule ! Ori te-a platit cineva , nu spui cine !?
    • -1 (1 vot)    
      PIB "mecanic" (Joi, 17 iunie 2021, 19:47)

      atc [utilizator] i-a raspuns lui animatron

      "In acest moment (iunie 2021) Romania a recuperat deja toate pierderile din 2020,...Mai usor cu "vestile bune" fardate. Hai s-asteptam sfarsitul anului.Pana una-alta:
      -zf / 20.05.2021:"Comparativ cu T1/2020, în primele trei luni din 2021, PIB-ul a scăzut cu 0,2%" . Unde-s recuperarile? Ai tu alte date?
  • -4 (8 voturi)    
    a mai bifat una (Joi, 17 iunie 2021, 11:53)

    programatoru [utilizator]

    i-o fi facut CATZ si armata speciala romana un grafic de ala cum au calculat ei ca se vaccineaza pana in iunie 5 mil, pana in august 10 mil ...
  • -1 (3 voturi)    
    Iarasi... (Joi, 17 iunie 2021, 12:16)

    muscha mbanana [utilizator]

    n-o sa fie asa , dar nu o sa auzim scuze de la el cum nici catzu nu a recunoscut ca a dat-o'n bara cu campania lui de succes ( 5 mil. pana la 1 iunie ) a uitat sa spuna anul ! ce mai , doi papagali care se cred voinicii din poveste calare pe un cal alb ( amandoi pe acelasi cal ) care'n realitate e o martoaga si aia de culoarea cacao ! ce panarama a fost la demiterea avocatului poporului , circula imagini pe toate mijloacele de informare , asa ceva n'a vazut parisul ! iar ne-am facut de ras si am dezamagit , ca lck la bulgari , care nu vor sa mai auda de ea !
  • -1 (1 vot)    
    in top?! (Joi, 17 iunie 2021, 19:53)

    atc [utilizator]

    "Nu are rost să alergi, trebuie să pleci la timp". De acord, Iohane, da' daca n-ai plecat la timp, poate ca e cazul sa te grabesti! Cat crezi ca mai suportam atatea prognoze minunate?!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by