Europarlamentarul Rareş Bogdan a declarat luni că afirmaţiile preşedintelui PNL, Ludovic Orban, referitoare la negocierile privind formarea coaliţiei sunt uşor de demontat şi a spus că Orban trebuia să se gândească înainte să-l "bage în război" pentru că va pierde.

Rares Bogdan si Ludovic OrbanFoto: Hotnews

"Eu sunt ca şi un centurion (...), e bine să mă laşi să vorbesc de drumuri, poduri, atragere de bani europeni. Eu am fost în două campanii grele cu nişte oameni care păreau că îngenunchează România şi nu m-am temut şi am reacţionat imediat, cu domnul Victor Ponta şi cu domnul Liviu Dragnea. Dacă Ludovic... trebuia să se gândească, că mă cunoaşte, chiar dacă am reacţionat ceva mult mai târziu şi mult mai calm decât de obicei, eu în războaie mă simt perfect, dar cred că trei ani de zile nu trebuie să avem niciun fel de război şi să construim. Deci, mai bine mă lasă să-mi cultiv grânele, să aduc investiţii încoace şi să fac lucruri bune pentru ţara asta, decât să mă bage în război, pentru că pierde războiul", a declarat Rareş Bogdan, la Parlament.

Rareş Bogdan i-a reproşat lui Ludovic Orban faptul că a vorbit public despre conflictele din PNL.

"M-am supărat puţin pe Ludovic, că nu e normal să ducă conflictele în afară şi am promis cu toţii că nu ne atacăm în spaţiul public, nu ştiu ce l-a apucat, la experienţa pe care o are, să facă acest lucru", a mai spus Rareş Bogdan.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă că, în timpul negocierilor pentru formarea coaliţiei şi a guvernului, a fost "părăsit" de echipa de negociere, din care făceau parte Rareş Bogdan, Raluca Turcan şi Robert Sighiartău, care au încercat să provoace convocarea nestatutară a unui Birou Politic Naţional "pentru a arunca în aer formarea coaliţiei şi a guvernului".