​După decizia Coaliției de a amâna cea de a doua tranşă de majorare a alocaţiilor copiilor, prevăzută pentru 1 iulie, PSD anunţă că săptămâna viitoare va depune în Parlament un proiect de lege pentru creşterea imediată a alocaţiilor la nivelul stabilit prin lege încă din ianuarie 2020.

Marcel CiolacuFoto: Agerpres

Proiectul de lege va prevedea că alocaţiile vor creşte imediat după adoptare de la 214 lei la 300 de lei pentru copiii cu vârsta între 2 şi 18 ani şi de la 427 lei la 600 lei pentru copii sub 2 ani sau pentru cei cu dizabilităţi, se menţionează într-un comunicat al social-democraților.

PSD susține că PNL, USR și UDMR au decis că vor fi anulate două din cele 5 tranşe promise de PNL înainte de campania electorală, respectiv tranşa 3, prevăzută pentru 1 iulie 2021, şi tranşa 4 pentru 1 ianuarie 2022.

"Prin aceste modificări, Coaliţia PNL-USR-UDMR fură din buzunarele copiilor suma totală de 2,1 miliarde, pe care ar fi trebuit să le plătească în intervalul 1 iulie 2021 - 1 iulie 2022. Prin neacordarea tranşelor promise, Cîţu şi Orban fură la fiecare copil cu vârsta între 2 şi 18 ani câte 522 lei, iar de la fiecare copil sub 2 ani sau cu dizabilităţi - câte 1.044 lei. Tot în campania electorală, PNL şi USR promiteau, pe toate vocile, că imediat după alegeri vor tăia de la pensiile speciale şi vor da banii la copii. După 6 luni de guvernare, nici nu au tăiat pensiile speciale - dimpotrivă, tocmai au amânat pentru finalul lui 2023 - dar nici nu au mai dat majorările promise copiilor. PSD se va opune acestui furt naţional din banii copiilor. Săptămâna viitoare, PSD va depune în Parlament un proiect de lege pentru creşterea imediată a alocaţiilor la nivelul stabilit prin lege încă din ianuarie 2020. De atunci şi până în prezent, Guvernele Orban şi Cîţu au refuzat în permanenţă să aplice creşterea prevăzută de lege şi i-au minţit în permanenţă pe copii şi pe părinţi", mai spun social-democraţii.