PSD spune că interzicerea participării persoanelor nevaccinate la evenimente cu un număr mai mare de persoane este discriminatorie și neconstituţională

de N.O.     HotNews.ro
Vineri, 28 mai 2021, 16:34 Actualitate | Politic


Marcel Ciolacu, conferință de presă
Foto: Facebook
PSD susţine că decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) care interzice participarea persoanelor nevaccinate la evenimente cu un număr mai mare, chiar dacă acestea au fost testate negativ pentru SARS-CoV-2 sau au fost imunizate prin boală, reprezintă o abordare "neconstituţională" şi "anti-europeană".

"PSD somează Guvernul să revizuiască imediat decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă care conţine numeroase elemente de discriminare a unor largi categorii de cetăţeni, contrar principiilor adoptate la nivelul Uniunii Europene. Atâta timp cât în România nu există nicio lege adoptată de Parlament care să prevadă obligativitatea vaccinării anti-COVID-19, orice discriminare pe acest criteriu este ilegală şi neconstituţională. Interzicerea participării persoanelor nevaccinate la evenimente cu un număr mai mare de persoane decât cel precizat în decizia CNSU, chiar dacă acestea au fost testate negativ sau au fost imunizate prin boală, este o abordare neconstituţională şi anti-europeană", se arată într-un comunicat de presă al PSD, citat de Agerpres.

Potrivit social-democraţilor, în "toate" abordările adoptate la nivelul Uniunii Europene se asigură "un tratament egal" pentru persoanele care îndeplinesc cel puţin unul dintre cele trei criterii: vaccinare, test negativ, imunizare prin boală.









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2069 vizualizari

  • +9 (25 voturi)    
    auzi la ei (Vineri, 28 mai 2021, 16:41)

    AdrianCN [utilizator]

    PSD ar face bine sa se inchida.
    • +3 (13 voturi)    
      daca mai avem justitie! (Vineri, 28 mai 2021, 17:03)

      Antenistontel [utilizator] i-a raspuns lui AdrianCN

      ar face bine sa-i inchida!
  • +6 (28 voturi)    
    #whataboutism (Vineri, 28 mai 2021, 16:47)

    Adr1@n [utilizator]

    nimeni n-a spus ca persoanele cu test negativ vor avea interdictii suplimentare fata de cei vaccinati. din contra, vor fi acceptati si cei care au trecut prin boala.

    iar chestia cu constitutionalitatea este deja fumata pentru ca s-au pronuntat si aia de la CJUE si CEDO, se pot impune restrictii pe vreme de pandemie si nu prea mai au cum sa atace genul acesta de decizii.
    • +1 (9 voturi)    
      diavolul e in detalii (Vineri, 28 mai 2021, 18:10)

      corbul109 [utilizator] i-a raspuns lui Adr1@n

      ai dreptate daca luam prima parte ... citez din articolul hotnews:
      "În primul rând, am crescut numărul participanţilor la activităţile culturale, artistice, de divertisment desfăşurate în spaţii deschise de la 500 la 1.000
      Pot participa doar persoane vaccinate, testate sau trecute prin boală"

      dar imediat dupa vine detaliul :
      "Am creat cadrul legal pentru desfăşurarea activităţilor cultural-artistice în spaţii deschise cu participarea publicului peste 1.000 de persoane, doar care pentru cele sunt vaccinate"

      si hop, ca patron de la untold am cadrul legal sa refuz toate persoanele nevaccinate daca vreau sa umplu Cluj Arena
    • +1 (5 voturi)    
      CJUE si CEDO (Vineri, 28 mai 2021, 21:21)

      Zummm [utilizator] i-a raspuns lui Adr1@n

      S-au pronuntat pe altceva dar na. Rrumanul intelege ce vrea
  • +1 (15 voturi)    
    Cică (Vineri, 28 mai 2021, 16:54)

    PowerIon [utilizator]

    hai sa luam voturi de la cei care nu s-au vaccinat inca, si vom castiga cu 66%.
  • +6 (12 voturi)    
    hehe (Vineri, 28 mai 2021, 17:01)

    transpenibilus [utilizator]

    Cio-ho-ho-lacu si psd...
  • -6 (20 voturi)    
    PSD are dreptate (Vineri, 28 mai 2021, 17:03)

    lambda [utilizator]

    Pentru ca guvernarea PNL-USRPLUS spune si face prostii, din pacate am ajuns sa dau dreptate PSD, in aceasta speta. Nu am nicio indoiala ca daca ar fi fost ei la guvernare ar fi fost mai praf. Dar sa vorbesti de pe margine nu te costa nimic. Iar uneori poti avea dreptate.
  • -8 (22 voturi)    
    Dupa un an si 3 luni de cretinism ... (Vineri, 28 mai 2021, 17:32)

    Gigi Kent [utilizator]

    Dupa un an si 3 luni de masuri cretine urmeaza acum (ma intreb cate luni, cati ani) cretinismul prin care se pune egal intre vaccinare, testare si a fi trecut prin boala. Daca esti vaccinat sau ai trecut prin boala nu inseamna ca nu poti sa te infectezi / transmiti virusul.

    E clara intentia autoritatilor de a crea facilitati pentru cei vaccinati desi, la un eveniment in care intra sa zicem 50% vaccinati si 50% nevaccinati dar testati negativ, in cazul unui focar el va fi cauzat aproape sigur de cei vaccinati si nu de cei care au fost testati si gasiti ca neinfectati.

    Vaccinarea e de fapt un tratament preventiv in caz de infectare pentru a preveni forme severe ale bolii. Nu are nici o legatura cu infectarea (proprie sau transmiterea virusului).

    Din start, asazisul certificat verde european e un cretinism pe care il resping!
  • +7 (11 voturi)    
    chiar asa (Vineri, 28 mai 2021, 17:33)

    gigilu [utilizator]

    cei care nu precupetesc nici un efort ...ca sa para cei mai vajnici aparatori ai poporului
  • 0 (8 voturi)    
    Psd e smecher (Vineri, 28 mai 2021, 18:36)

    Costi888 [utilizator]

    Mizeaza pe prostime.. stie ce are de facut! Pentru ca e multa!! Asa vin voturile
  • +2 (8 voturi)    
    Stai in casa Poarta masca Vaccineaza-te (Vineri, 28 mai 2021, 21:23)

    Zummm [utilizator]

    Salveaza banii PNL-ului
  • -1 (5 voturi)    
    Incredibil (Vineri, 28 mai 2021, 23:32)

    wintershadow [utilizator]

    Gradul de prostie sau rea vointa la care au ajuns factorii de decizie de la noi. Pana si PZD are un punct de vedere mai rational si corect din punctul asta de vedere.
  • 0 (0 voturi)    
    Legea este pentru prosti. (Sâmbătă, 29 mai 2021, 21:28)

    dezamagitul [utilizator]

    Vedeti cum psd-ul cand nu mai este la putere militeaza pentru nerespectarea legii ca sa arate si ei ca mai exista,doar nu mai pot fura ca inainte.
    Nu conteaza ca nu mai sant la putere i-si numesc oamenii inca in posturi grase de taiat frunze la caini si acum cu complicitatea pnl-ului. Vezi cazurile viorica dancila si carmen dan , ministresa de la interne , gazatoarea populatiei , fara a primi nici o recompensa sau medalalie din partea injustitiei romanesti bine platita pentru asa ceva.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by