​​PSD va depune moțiune de cenzură pe 14 iunie, a anunțat Marcel Ciolacu, la finalul dezbaterilor din Parlament pe tema PNRR.

Ciolacu, plen Camera Deputaților Foto: PSD

„Astăzi nu a fost prezentat în plenul parlamentului PNRR. Tot ce știm e că nu vizează dezvoltarea României, ci un plan de austeritate. pentru toți rpmânii răspunsul PSD nu poate fi decât unul singur: pe 14 iunie depunem moțiune de cenzură având ca obiect principal eșecul Guvernului în privința PNRR”, a spus Ciolacu.

Prezentarea în Parlament a PNRR s-a transformat într-un prilej pentru opoziție de a-l ataca la scenă deschisă pe premierul Florin Cîțu și guvernul, PSD acuzând „o crimă economică” și iminența unui nou acord cu FMI. AUR, la rândul său, a susținut că PNRR este „un ajutor de înmormântare” și ultima mare privatizare. PSD și AUR au spus că nu vor vota pentru PNRR. Premierul Florin Cîțu nu a răspuns niciunei acuzații.

Prin PNRR România ar urma să primească 29,2 miliarde de euro, primii bani urmând să ajungăîn octombrie acest an.