Preşedintele Klaus Iohannis şi omologul său polonez, Andrzej Duda, au participat, marţi, în Poligonul Smârdan din judeţul Galaţi, la exerciţiul militar multinaţional "Justice Sword 21".

Iohannis, la SmârdanFoto: Captura video

„Este extrem de important să aibă loc astfel de exerciţii pentru a verifica şi pentru a creşte gradul de interoperabilitate, adică să lucreze bine împreună, să se cunoască reciproc, să înveţe cum să se conecteze unii cu ceilalţi şi să fie capabili să execute împreună misiuni de luptă. Când vorbim despre misiuni de luptă, trebuie să fiu foarte clar aici, noi ne pregătim pentru misiuni de luptă de apărare. Este pentru noi, pe Flancul estic al NATO, extrem de important să avem forţe bine antrenate, bine pregătite pentru apărare. Noi ne pregătim pentru apărare pe Flancul estic", a afirmat preşedintele Iohannis.

El s-a declarat impresionat de exerciţiul militar. "Sunt impresionat, exerciţiul a funcţionat foarte bine şi îi felicit pe toţi", a transmis şeful statului.

Preşedintele Andrzej Duda şi-a exprimat speranţa că astfel de exerciţii vor fi organizate şi în Polonia.

„Mă bucură foarte mult că există această ocazie de exerciţii comune, de demonstraţii comune. Este foarte important şi pentru soldaţii noştri şi pentru soldaţii români că se pot vedea şi pot lucra împreună cu colegii lor. Este, de asemenea, o ocazie de a vedea şi tehnica militară de care dispun cele două armate, de a vedea că suntem foarte bine pregătiţi, suntem în curs de modernizare şi ne bucură acest proces de modernizare", a afirmat Andrzej Duda.

Cei doi şefi de stat au participat la Ziua distinşilor vizitatori cu ocazia exerciţiului militar "Justice Sword 21", desfăşurat la Poligonul Smârdan şi la care Polonia a venit cu forţele şi mijloacele tehnice desfăşurate în ţara noastră în cadrul Prezenţei Adaptate de pe Flancul Estic aliat, din structurile Brigăzii multinaţionale NATO de la Craiova.