România rămâne principalul partener al cetăţenilor Republicii Moldova, în acest sens fiind şi sprijinul consistent oferit în vederea gestionării pandemiei de COVID-19, a transmis preşedintele Klaus Iohannis la întrevederea pe care a avut-o, marţi, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

Iohannis si Maia SanduFoto: Presidency.ro

Conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, cei doi şefi de stat au analizat, la întâlnire, stadiul implementării proiectelor convenite cu ocazia vizitei preşedintelui României la Chişinău în 29 decembrie 2020, menţionându-se că, în acest an, România a donat Republicii Moldova echipamente medicale şi de protecţie împotriva COVID-19 în valoare de 2,3 milioane de euro, precum şi peste 200.000 de vaccinuri.

În etapa următoare se va realiza şi donaţia celor 6.000 de tone de motorină destinată agricultorilor din Republica Moldova, a precizat sursa citată.

Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat mesajul ferm de susţinere pentru agenda de reforme promovată de preşedintele Maia Sandu, în spiritul Parteneriatului Strategic bilateral şi al relaţiilor privilegiate dintre cele două state.

De asemenea, Klaus Iohannis a transmis că ţara noastră va continua să sprijine parcursul european al Republicii Moldova şi a subliniat că România rămâne principalul partener al cetăţenilor Republicii Moldova, evidenţiind în acest sens sprijinul consistent oferit în vederea gestionării pandemiei.

La rândul său, Maia Sandu a exprimat mulţumiri pentru susţinerea oferită de România, mai ales în contextul dificil generat de pandemie şi a apreciat sprijinul ţării noastre pentru calea europeană a Republicii Moldova, subliniind că va continua eforturile pentru implementarea agendei de reforme în spirit democratic şi european.

Cei doi preşedinţi au convenit continuarea dialogului bilateral la nivel înalt în special în proiectele de importanţă strategică din domeniile energiei, transporturilor, precum şi al educaţiei sau sănătăţii. Obiectivul principal al acestei cooperări rămâne asigurarea dezvoltării sustenabile a Republicii Moldova şi conectării sale ireversibile la spaţiul european, a mai menţionat sursa citată.

Maia Sandu a luat parte luni la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

În discursul ținut în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Maia Sandu a vorbit despre problemele cu care se confruntă Republica Moldova, menționând că își dorește să obțină rezultate concrete în lupta cu corupția. Șefa statului a subliniat că, potrivit evaluărilor internaționale, Moldova se confruntă cu fluxuri financiare ilegale de aproape 1 miliard de dolari pe an din cauza corupției, contrabandei și spălării banilor, conform agora.md.

Reamintim că președintele Klaus Iohannis a făcut o vizită la Chișinău la sfârșitul lunii decembrie 2020, la scurt timp după ce Maia Sandu și-a preluat oficial mandatul de șef al statului. A fost prima vizită la nivel înalt primită de Maia Sandu, după preluarea mandatului de președinte, în urma alegerilor prezidențiale din 15 noiembrie 2020.