Florian Bodog, audiat la Comisia juridică a Senatului în cazul cererii DNA de începere a urmăririi penale

de Redactia     HotNews.ro
Luni, 19 aprilie 2021, 8:11 Actualitate | Politic


Florian Bodog
Foto: Agerpres
Senatorul PSD Florian Bodog, fost ministru al Sănătăţii, va fi audiat, luni, de la ora 12,00, în Comisia juridică, în cadrul procedurii derulate ca urmare a solicitării DNA adresate Camerei superioare a Parlamentului pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale a acestuia.

Senatorii jurişti şi Florian Bodog au putut să studieze, săptămâna trecută, în sala Comisiei juridice, dosarul trimis de DNA. Comisia juridică urmează să dea raportul în acest caz pe 20 aprilie.

"Biroul permanent va aproba raportul Comisiei juridice şi va stabili, în cinci zile, exercitarea votului de către plenul Senatului asupra propunerii pe care o vom înainta în baza raportului", afirma, săptămâna trecută, senatorul PNL Iulia Scântei, preşedintele Comisiei juridice, citată de Agerpres.

Procurorii DNA solicită Senatului încuviinţarea urmăririi penale a lui Florian Bodog, pe care îl acuză că atunci când a deţinut poziţia de ministru ar fi acţionat pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze salariul pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contract.

În 2019, senatorii au respins o solicitare similară cu privire la Florian Bodog, ulterior procurorii obţinând date privind comiterea de către acesta a altor patru infracţiuni de fals în înscrisuri şi abuz în serviciu.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















908 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Caracter malpraxis la tovarasul asta (Luni, 19 aprilie 2021, 9:53)

    Plagarus [utilizator]

    Da pe dinafara cu tupeul combatantului prin televiziuni
  • +1 (1 vot)    
    batog inculpatul (Luni, 19 aprilie 2021, 10:03)

    tatoi531360956407942 [utilizator]

    Alt 'profesor' de trei parale, facut politic, cu merite la lipit afise. Un submediocru , al carui loc e langa Dragnea.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by