Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că social-democraţii vor depune o moţiune de cenzură în actuala sesiune parlamentară, susținând că, în acest moment, Legislativul "nu mai reprezintă voinţa poporului".

Marcel CiolacuFoto: PSD
  • "Vom încerca să strângem cât mai multe semnături. Ar fi o premieră în politica românească, după şase luni de la alegeri, să pice un guvern. De obicei pică la sfârşitul mandatului, dar începe să se creeze o masă critică. De la fiecare moţiune simplă depusă pe fiecare ministru, se strâng mai multe voturi, când vine votul final", a afirmat liderul social-democrat, la Prima TV, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă ia în calcul o eventuală guvernare PSD-AUR, Ciolacu a răspuns: "Dacă ne-am fi dorit acest lucru, am fi putut să forţăm. Majoritatea este una fragilă în Parlament, stă în 10-20 de voturi. Minorităţile sunt 17 voturi. Dacă ne-am fi dorit de la început, am fi făcut anumite demersuri, să încercăm crearea acestei majorităţi. Nu am încercat acest lucru".

Totodată, el a afirmat că are în vedere un eventual guvern PSD cu un program negociat cu partenerii de coaliţie.

  • "Eu mi-aş dori să ajungem la putere după ce negociem cu viitorii parteneri un program de guvernare şi priorităţile în care trebuie să se încadreze România şi un Guvern normal", a precizat el, adăugând că nu exclude varianta alegerilor anticipate.

Ciolacu susţine că "dacă mâine ar fi alegeri, Parlamentul ar avea cu totul şi cu totul altă structură".

  • "După 90 de zile de la alegeri îl anunţ pe domnul preşedinte Klaus Iohannis că în acest moment Parlamentul nu mai reprezintă voinţa poporului", a adăugat liderul PSD.