Premierul despre protestul de la metrou: Un fost deputat PSD, care vede că îi dispar sinecurile, face un protest ilegal. Ministrul de interne să ia măsuri
”Un fost deputat PSD, care vede că îi dispar sinecurile, face un protest ilegal. Despre asta este acțiunea ilegală care a blocat metroul în această dimineață. Din punctul meu de vedere, nimeni nu este mai presus de lege, asta i-am transmis domnului ministru și trebuie să ia măsuri. Bucureștenii nu trebuie să sufere pentru că un fost deputat pesedist își pierde sinecuri. Am transmis același mesaj domnului ministru Bode. #RomaniiTrebuieSaStie”, a reacționat premierul, pe Facebook.
Circulația metrourilor este blocată vineri dimineață din cauza unui protest spontan al sindicaliștilor, care au coborât în tunel, la stația Piața Unirii, pe calea de rulare, și au împiedicat pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri, anunță Metrorex, care precizează că din cauza acestei acțiunii, liniile de metrou nu pot fi puse sub tensiune.
Conform Metrorex, deși afirmă că au o listă de revendicări, sindicaliștii au refuzat orice dialog. Sindicaliștii s-au așezat pe șine și scandează ”Demisia!”. Protestul are loc la o zi după ce conducerea Metrorex a dat ca termen limită data de 2 aprilie pentru eliberarea spațiilor comerciale de la metrou, deținute de firma sindicatului. Pe pagina de Facebook a instituției zeci de cititorii se întrec în a le bate obrazul sindicaliștilor, facându-i ”inconștienți”. ”Să vă fie rușine. Doar interesele voastre primează”, scrie un călător.

INTERVIU Pentru noi, roboții sunt soluții la probleme. Am învățat cum să primim un refuz și cum să câștigăm încrederea celor care investesc în noi / Doi elevi, despre pasiunea lor
Vaccinarea nu este suficientă. Economist român care locuiește la Londra, despre “lecția britanică”
Mult așteptatul declin al pandemiei în țările europene s-a declanșat. Locul României
Cum și-a petrecut Vlad Voiculescu ziua demiterii din funcția de ministru al Sănătății
Ziua demiterii lui Vlad Voiculescu. Ce le-a explicat Barna colegilor despre discuția cu premierul
Landerul InSight al NASA luptă pentru supraviețuire și va intra în hibernare de urgență
A-l lega acu de PSD e complet inept.
Patrunjel - Marele Duce de Rapa
Pune Jandarmeria sa bată Sindicăcatul!