Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI) a dispus vineri dimineaţă ca cei trei operatori care asigură transportul public să ia toate măsurile necesare pentru preluarea fluxurilor de călători prin transportul de suprafaţă, ca urmare a protestului spontan organizat de lucrătorii de la Metroul bucureştean, anunță News.ro.

Autobuze hibrid Mercedes 1Foto: PMB

Societatea de Transport Bucureşti – STB SA a mărit la maximum posibil parcul de vehicule, în special pe liniile care funcţionează pe trasee care asigură transportul între staţiile de metrou, chemând la lucru chiar şi angajaţii de la domiciliu.

TPBI monitorizează fluxurile de călători şi va dispune măsuri suplimentare, în funcţie de fluctuaţii.

Asociaţia are ca scop planificarea strategică, monitorizarea şi avizarea activităţilor privind autorizarea, organizarea, gestionarea şi controlul funcţionării serviciilor publice de transport de călători în regiunea Bucureşti-Ilfov pentru transportul cu autobuze, troleibuze, tramvaie şi alte mijloace de transport public de călători.

Circulaţia metrourilor a fost blocată vineri dimineaţă din cauza unui protest spontan al sindicaliştilor, care au coborât în tunel, la staţia PiaţaUnirii, pe calea de rulare, şi au împiedicat pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri, anunţă Metrorex, care precizează că din cauza acestei acţiunii, liniile de metrou nu pot fi puse sub tensiune. Conform Metrorex, deşi afirmă că au o listă de revendicări, sindicaliştii au refuzat orice dialog. Sindicaliştii s-au aşezat pe şine şi scandează ”Demisia!”. Protestul are loc la o zi după ce conducerea Metrorex a dat ca termen limită data de 2 aprilie pentru eliberarea spaţiilor comerciale de la metrou, administrate de firma sindicatului.

UPDATE 8:50

Suplimentar, STB SA va crește capacitatea de transport pe inelul central, prin întoarcerea alternativă a tramvaielor din linia 1 la Banu Manta, anunță Societatea.

Totodată, se vor reintroduce operativ liniile de autobuz 135, 143, 243, 330, 182, 232, R409 și R439 pe calea de rulare a liniile de tramvai pentru a mări viteza de circulație și implicit, capacitatea de transport.

STB SA anunță că va monitoriza pe parcursul acestei zile liniile care converg în zona stațiilor de metrou în zonele Pipera, Militari, Berceni, și va suplimenta operativ cu vehicule din alte linii slab solicitate pentru a asigura transportul călătorilor.

„Consideram că este de datoria angajaților STB să vină în sprijinul cetățenilor care utilizau în mod obișnuit metroul și să asigure o alternativă de transport pe toată durata grevei”, transmite STB.