Premierul Florin Cîţu evită să spună dacă va candida sau nu la funcţia de preşedinte al PNL, el susţinând că se concentrează pe activitatea de şef al Executivului, întrucât "o guvernare bună înseamnă şi lucruri bune pentru Partidul Naţional Liberal". "Fără o guvernare de succes, oricare ar fi candidatul Partidului Naţional Liberal la preşedinţia din 2024 şansele să câştige vor fi foarte mici dacă nu avem o guvernare de succes”, a mai declarat Cîţu.

Florin CituFoto: Captura Digi 24

"Sunt concentrat pe ceea ce fac la Guvern, iar Partidul Naţional Liberal nu are niciun congres anunţat, deci nu este în acest moment în discuţie aşa ceva. Când va fi anunţat Congresul, sunt sigur că vor fi mai multe persoane care vor anunţa candidaturile. Eu am spus de fiecare dată că cred că am acumulat experienţă destulă pentru a contribui în PNL de la vârf, în ce poziţie vom vedea atunci, dar până nu se anunţă Congresul nu are sens să discutăm. Mă concentrez pe a face o treabă cât mai bună la guvernare pentru că o guvernare bună pentru Partidul Naţional Liberal care este cel mai mare partid din România de dreapta, din această coaliţie, PNL are premierul acestui guvern, înseamnă lucruri bune şi pentru Partidul Naţional Liberal. Şi asta este de fapt ce fac şi pentru colegii mei, mă concentrez să avem o guvernare bună pentru că şi Partidul Naţional Liberal va câştiga din această guvernare bună în viitor”, a afirmat Florin Cîţu, joi seară, la Digi 24, potrivit news.ro.

Premierul consideră că de succesul guvernării depind şi şansele viitorului candidat al PNL pentru funcţia de preşedinte al României. "Fără o guvernare de succes, oricare ar fi candidatul Partidului Naţional Liberal la preşedinţia din 2024 şansele să câştige vor fi foarte mici dacă nu avem o guvernare de succes”, a susţinut Cîţu.

El a evitat, de asemenea, să precizeze dacă este interesat de o candidatură la funcţia de preşedinte al României la viitoarele alegeri prezidenţiale.

Florin Cîţu a mai afirmat că "toţi liderii PNL susţin acest guvern” pentru că ei ştiu foarte bine că de succesul acestei guvernări "depinde şi viitorul Partidului Naţional Liberal”.