Proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) se află pe ordinea de zi a ședinței de miercuri a Camerei Deputaților și ar urma să intre la votul plenului, a anunţat Ludovic Orban. Întrebat dacă ar putea fi eliminat la vot în plen amendamentul potrivit căruia magistraţii pot fi trimişi în judecată doar cu încuviinţarea Consiliului Superior al magistraturii, Orban a spus că nu se va renunța la această modificare: "CSM (...) este o instituţie care are abilitatea şi competenţele constituţionale să poată să ia decizi obiective în această privinţă".

plen CameraFoto: cdep.ro

Decizia a fost luată de Comitetul liderilor grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor, la care Ludovic Orban spune că a participat pentru că liderul de grup al PSD "a refuzat pur şi simplu" să supună la vot propunerea de a introduce pe ordinea de zi a şedinţei de plen de miercuri proiectul de lege privind desfiinţarea SIIJ.

Întrebat dacă este posibil ca proiectul să fie modificat în plen, în sensul eliminării amendamentului care prevede că magistraţii pot fi trimişi în judecată doar cu încuviinţarea CSM, Orban a spus că "obiectivul fundamental" este desființarea SIIJ.

  • "Este raport făcut. Cred că obiectivul nostru fundamental este să desfiinţăm Secţia specială. Este un angajament pe care l-am luat în faţa cetăţenilor români.
  • De asemenea, este o recomandare formulată în raportul Comisiei Europene pe care trebuie să o respectăm. Să nu uităm că avem obiectivul să îndeplinim recomandările pentru a putea să încetăm Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Nu numai de asta, ci pentru a aduce normalitate în funcţionarea Justiţiei.
  • Consiliul Superior al Magistraturii este, în conformitate cu Constituţia, garantul independenţei Justiţiei. Noi considerăm că această instituţie, CSM, care a fost înfiinţată prin Constituţie ca şi garant al independenţei Justiţiei, este o instituţie care are abilitatea şi competenţele constituţionale să poată să ia decizi obiective în această privinţă", a susținut Orban.

Chestionat dacă proiectul de lege ar putea fi modificat la Senat, Orban a invocat un calendar pentru adoptare care trebuie respectat: "Noi suntem în dezbaterea la Camera Deputaţilor, primă sesizată. Avem un termen de dezbatere şi de adoptare pe care vrem să îl respectăm şi vrem ca în Camera Deputaţilor să desfiinţăm Secţia specială şi să aprobăm legea aşa cum a ieşit în raportul realizat de Comisia juridică”.

Premierul Florin Cîţu spunea vineri, întrebat despre amendamentul la proiectul privind desfiinţarea SIIJ prin care magistraţii pot fi trimişi în judecată doar cu încuviinţarea CSM, că "se va încerca" modificarea legii la Senat, astfel încât aceasta să ajungă cât mai aproape de forma adoptată de guvern.

Amendamentul care prevede că magistraţii pot fi trimiși în judecată doar cu avizul CSM și care a fost adus în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor proiectului privind desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie este "un compromis mai mic" față de necesitatea majoră de desfiinţare a SIIJ, a susținut luni vicepremierul Dan Barna.

La insistența jurnaliștilor că acest amendament va duce la o superimunitate a magistraţilor, Barna a replicat: "Nu este o superimunitate, este un aviz al unei secţii în funcţie de magistratul respectiv care ţine de trimiterea în judecată".

Comisia Juridică din Camera Deputaților a adoptat joi cu amendamente proiectul legii privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.

Conform modificărilor aduse proiectului în comisie, judecătorii și procurorii vor putea fi trimiși în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra înfăptuirii justiției, de corupție și de serviciu ori a unei infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție numai cu încuviinţarea Secţiei pentru judecători sau, după caz, a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Guvernul a aprobat în 18 februarie proiectul legii privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie. Este vorba de proiectul făcut în mandatul fostului ministru al Justiției Cătălin Predoiu, din care au fost însă eliminate articolele care se refereau la "super-imunităţile" judecătorilor şi procurorilor, ceea ce a stârnit scandal în Consiliul Superior al Magistraturii, care, de altfel, l-a avizat negativ.

În proiectul de lege inițial era prevăzut ca începerea urmăririi penale a magistraților să fie condiționată de avizul procurorului general, iar procurorii și judecătorii să fie trimiși în judecată doar cu avizul secțiilor din CSM. Aceste prevederi au fost însă eliminate de noul ministru al Justiției Stelian Ion, care a intrat astfel în conflict cu CSM.

UDMR ar fi condiționat însă votarea legii de introducerea amendamentului privind introducerea unui aviz obligatoriu de la CSM pentru trimiterea în judecată a unui procuror sau judecător, iar fără votul parlamentarilor UDMR Coaliția nu are majoritate pentru a desființa Secția Specială.

Proiectul de lege are termen de adoptare tacită începutul lunii aprilie în Camera Deputaților, prima cameră sesizată. Forma finală este decisă de Senat, însă o eventuală adoptare tacită a proiectului de lege ar fi un semnal prost la nivel politic si european după ce Coaliția și-a asumat public desființarea SIIJ.

Care sunt amendamentele aduse în Comisia juridică și cu care legea va intra la vot în Parlament:

  • "Titlul proiectului se modifică și va avea următorul cuprins: ”Lege privind desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției
  • Art.95 - (1) Judecătorii şi procurorii pot fi percheziţionaţi, reţinuţi, arestaţi preventiv sau arestați la domiciliu numai cu încuviinţarea Secţiei pentru judecători sau, după caz, a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
  • (2) Judecătorii şi procurorii pot fi trimiși în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra înfăptuirii justiției, de corupție și de serviciu ori a unei infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție numai cu încuviinţarea Secţiei pentru judecători sau, după caz, a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
  • (3) În caz de infracțiune flagrantă, judecătorii și procurorii pot fi reținuți și supuși percheziției potrivit legii, Secția pentru judecători sau, după caz, Secția pentru procurori fiind informată de îndată de organul care a dispus reținerea sau percheziția.”
  • După articolul 5, se introduce un articol nou, articolul 6, cu următorul cuprins: Art.6 - La articolul 42 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 628 din 1 septembrie 2012, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (4) se introduc patru noi alineate, alin. (5)-(8), cu următorul cuprins:
  • (5) Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii încuviințează trimiterea în judecată a judecătorilor pentru săvârșirea unei infracțiuni contra înfăptuirii justiției, de corupție și de serviciu ori a unei infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție.
  • (6) Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii încuviințează trimiterea în judecată a procurorilor pentru săvârșirea unei infracțiuni contra înfăptuirii justiției, de corupție și de serviciu ori a unei infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție.
  • (7) Dacă cererea de încuviințare a trimiterii în judecată privește un magistrat membru al Consiliului Superior al Magistraturii, acesta nu are drept de vot la soluționarea respectivei cereri.
  • (8) Analizând cererea de încuviințare a trimiterii în judecată, secția nu se poate pronunța cu privire la temeinicia acuzației și nici cu privire la oportunitatea trimiterii în judecată, la legalitatea administrării probelor și a efectuării celorlalte acte de urmărire penală. Secția corespunzătoare se pronunță prin hotărâre, în termen de 15 zile de la primirea acesteia. Secția poate respinge cererea, prin hotărâre motivată.
  • Articolul 5 devine articolul 7, cu următorul cuprins: Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 628 din 1 septembrie 2012, cu modificările și completările ulterioare, precum şi cu modificările aduse prin prezenta lege, se vor republica în Monitorul Oficial al României, Partea I".

În ce formă a fost adoptat proiectul de către guvern:

  • "Art. 1 – (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, denumită în continuare Secția, se desființează.
  • (2) Cauzele aflate în curs de soluţionare la nivelul Secției se transmit pe cale administrativă, în termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, parchetelor competente potrivit legii, care continuă soluţionarea acestora.
  • (3) Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător dosarelor aflate în arhiva Secției.
  • (4) Actele de procedură îndeplinite în cauzele prevăzute la alin. (2) și (3), cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile.
  • (5) Soluțiile de clasare, de renunțare la urmărirea penală și de trimitere în judecată dispuse de procurorii Secției, care nu au făcut obiectul controlului ierarhic anterior intrării în vigoare a prezentei legi, sunt supuse de la data desființării Secției controlului exercitat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dispozițiile art. 335, art. 318, art. 328 și ale art. 340 din Codul de procedură penală aplicându-se în mod corespunzător.
  • (6) Actele efectuate și măsurile luate de procurorii Secției în cauzele prevăzute la alin. (2), care nu au făcut obiectul controlului ierarhic anterior intrării în vigoare a prezentei legi, sunt supuse de la data desființării Secției controlului exercitat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dispozițiile art. 304 și ale art. 339 din Codul de procedură penală aplicându-se în mod corespunzător.
  • (7) De la data desființării Secției, la judecarea cauzelor şi la soluţionarea propunerilor, contestaţiilor, plângerilor sau a oricăror alte cereri formulate în cauzele preluate potrivit alin. (2) și (3) participă procurori din cadrul parchetelor de pe lângă instanțele pe rolul cărora se află acestea, dacă prin lege nu se dispune astfel.
  • (8) Căile de atac declarate de Secție pot fi retrase numai de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
  • Art. 2 - (1) Posturile aflate în schema de funcții și de personal a Secției la data intrării în vigoare a prezentei legi rămân în schema Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind redistribuite în cadrul celorlalte secții ori în cadrul altor parchete, în funcție de necesități.
  • (2) Începând cu data desființării Secției, procurorii din cadrul Secției, inclusiv cei cu funcții de conducere, revin la parchetele de unde provin. De la data revenirii la parchetul de unde provin, procurorii care au activat în cadrul Secţiei îşi redobândesc gradul profesional de execuție şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul Secţiei pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.
  • (3) Personalului detașat pe celelalte categorii de posturi dintre cele prevăzute la alin. (1) îi încetează detașarea începând cu data desființării Secției.
  • Art. 3. - (1) De la data intrării în vigoare a prezentei legi, sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupție și infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie, sunt săvârșite de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de ceilalți judecători şi procurori, inclusiv de judecătorii şi procurorii militari şi de cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.
  • (2) De la data intrării în vigoare a prezentei legi, sunt de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism și infracțiunile prevăzute de art. 11 alin. (1) din Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de ceilalți judecători şi procurori, inclusiv de judecătorii şi procurorii militari şi de cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.
  • Art. 4 - La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Secțiunea 21 – „Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie” din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. r. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare".

CITEȘTE ȘI:Peste 1000 de judecători și procurori au semnat până acum memoriul ”Magistratura curată nu are nevoie de filtre de impunitate!”