Statul român va emite certificate pentru românii care s-au vaccinat pentru Covid şi doresc să călătorească în scop turistic, documente care vor fi recunoscute de către Grecia, a declarat, vineri, ministrul Economiei, Mediului de Afaceri şi Turismului, Claudiu Năsui,citat de Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

El a primit vizita ministrului grec al Turismului, Charis Theocharis.

"Discuţiile sunt să avem nişte documente care sunt mutual recunoscute, iar cuvintele-cheie trebuie să fie şi în engleză, cuvinte precum "pozitiv", "negativ", de exemplu. În zona aceasta este discuţia, pentru recunoaşterea bilaterală a acestor documente. Decizia finală o vom lua într-o şedinţă de Guvern, dar aceasta este direcţia în care vom merge", a spus Năsui, în cadrul unor declaraţii de presă comune cu ministrul grec, la finalul întâlnirii.

Năsui a precizat că scopul Guvernului este, în primul rând, sănătatea oamenilor, în al doilea rând să continue vaccinarea şi, în al treilea rând, deschiderea graniţelor.

"Nu vorbim doar despre persoanele vaccinate, ci de trei categorii de documente pe care am putea să ni le recunoaştem reciproc până ce UE aprobă certificatul digital. Vorbim despre testul negativ de Covid, deci persoane care nu au boala, care nu prezintă risc, vorbim despre persoane care au testul de anticorpi pozitiv, adică au trecut deja prin boală şi s-au imunizat în mod natural, şi vorbim, evident, şi despre persoane care s-au vaccinat", a precizat ministrul român.

El a mai spus că a avut discuţii similare şi cu reprezentanţii altor ţări, menţionând Israelul.

La rândul său, ministrul grec, Charis Theocharis, a afirmat după întâlnirea cu Năsui că Grecia îşi doreşte să primească turiştii români cât mai repede şi că cele două Guverne sunt deschise să recunoască reciproc aceste documente cu care turiştii vor putea călători.

"În acest moment există restricţii pentru străini, dar foarte curând, zilele următoare, vom ridica aceste restricţii pentru cei vaccinaţi. A doua fază va fi în aprilie, iar în 14 mai va fi a treia fază", a spus reprezentantul Guvernului elen.

Întrebat dacă statul grec va recunoaşte certificatul eliberat de autorităţile române, până ce UE va aproba unul universal, el a răspuns: "Sigur că da, acesta a fost şi scopul vizitei mele în Bucureşti, a fost subiectul discuţiilor, cum să o facem, să aflăm de la Guvernul român cum o vom face. Noi vom oferi toate detaliile către partea română, astfel încât să putem face acest lucru".

"Ambele ţări susţin iniţiativa UE de a exista acest certificat digital, iar între timp suntem deschişi să discutăm bilateral detaliile tehnice, pentru ca toţi cei care doresc să poată veni în Grecia, fără griji, fără cozi, fără întrebări cum vor putea face asta sau nu. Deci suntem aici să ne arătăm deschiderea că toată lumea este binevenită, suntem aici să rezolvăm probleme şi să discutăm ce să facem pe termen lung, cum putem face ca sectoarele private ale celor două ţări să coopereze mai mult, în special în zone unde avem legături strânse, precum mănăstirile, bisericile", a continuat oficialul de la Atena.

El a arătat că hotelierii greci pregătesc beneficii suplimentare pentru cei care fac testul PCR, care exced ca valoare costurile cu acest test.

"Aşa că turiştii care fac testul câştigă de două ori: se bucură de vacanţă şi primesc mai mult", a concluzionat Theocharis.

Anterior, tot vineri, într-o conferinţă de presă, el a arătat că sezonul turistic în Grecia va începe oficial pe 14 mai, însă turiştii români şi cei din UE vor putea veni încă de la mijlocul lunii aprilie şi vor putea petrece Paştele în această ţară.

"România este prima ţară pe care o vizităm după finalizarea planului de deschidere a sezonului. Avem un plan integrat şi vrem să arătăm că se poate face turism şi în condiţii de pandemie, iar turiştii să aibă o experienţă frumoasă şi să fie în siguranţă, ei şi ceilalţi", a spus ministrul grec.

El a arătat că, pentru a intra în Grecia, turiştii trebuie să îndeplinească una dintre cele trei condiţii: fie să prezinte un test negativ, fie dovada vaccinării, fie să fi trecut prin boală şi să prezinte un test de anticorpi.

De asemenea, turiştii pot fi testaţi aleatoriu la graniţă cu teste rapide, iar cei testaţi pozitiv vor sta în carantină într-un hotel din Grecia, costurile de cazare fiind acoperite de partea greacă.

La fel ca anul trecut, copiii sub 10 ani nu necesită testare.

"Ne dorim ca UE să facă proceduri foarte rapide pentru a dezvolta şi a emite certificatul verde de sănătate, dar până atunci purtăm discuţii tehnice cu ministrul român al Turismului să acceptăm certificatele emise de statul român, care să fie şi în limba engleză", a arătat Theocharis.

Potrivit acestuia, după finalizarea vaccinării populaţiei vulnerabile, în Grecia va fi vaccinat şi personalul din turism.

"Turiştii români sunt foarte, foarte importanţi pentru noi. Nu neapărat din perspectivă economică, ci şi pentru că între cele două ţări există legături strânse, istorice şi vrem să avem graniţele deschise pentru a menţine legăturile între cele două ţări", a mai arătat Theocharis.

Potrivit acestuia, moto-ul acestui sezon este "Tot ce vrei este Grecia".

"Tot ce are nevoie inima voastră şi doreşte o să găsiţi în Grecia: istorie, oraşe moderne, cultură, distracţie, mâncare bună, peisaje, schi, brazi, insule mici, plaje ascunse, locuri superbe, cazare de lux şi campinguri. O să găsiţi zâmbete peste tot, o primire călduroasă, oamenii vă îndrăgesc foarte mult, o să aveţi amintiri şi experienţe frumoase şi o să vă încărcaţi bateriile, lucru atât de necesar pentru această perioadă din care trecem", a subliniat ministrul grec.

La rândul său, Grigorios Tassios, preşedintele Asociaţiei Hotelierilor din Grecia, aflat în delegaţia elenă, a afirmat că hotelierii din Grecia aşteaptă, anul acesta, aproximativ 700.000 de turişti români, la jumătate faţă de numărul înregistrat în 2019, înainte de pandemie.

"În 2019, au fost 1,4 milioane de turişti români în Grecia, din care un milion în nordul ţării. Estimăm că cel puţin jumătate din acest număr de oameni vor putea veni anul acesta. Anul trecut, numărul turiştilor a fost de aproximativ 300.000", a spus Tassios.

"În ceea ce priveşte costurile testelor PCR, care sunt în jur de 50 de euro în România, vom face o încercare, vom sta de vorbă cu reprezentanţii hotelurilor, mai ales cu cei din nordul Greciei, dar şi din insule, pentru a finanţa 50% din costul testului PCR. Aceasta nu rambursând oamenilor banii, ci oferind servicii suplimentare, fiecare hotel cum poate. De exemplu, vouchere pentru masă sau excursii, în cazul hotelurilor mai mari, iar în cazul celor mici sunt posibile colaborări cu tavernele apropiate", a explicat reprezentantul hotelierilor greci.