Poetul Mircea Dinescu afirmă, în replică la textul dur al lui Gabriel Liiceanu la adresa sa, că acesta este ”un conţopist al abjecţiei, un filosof cu mânecuţe de contabil care-şi scoate creionul de după ureche” spre a-i face, meticulos, ”inventarul obiceiurilor bicisnice şi al deşertăciunilor” cu care l-a pedepsit Dumnezeu, scrie news.ro. El rememorează ironic mai multe episoade care l-au avut drept protagonist pe Gabriel Liiceanu. Disputa Liiceanu-Dinescu a fost provocată de atacul lui Mircea Dinescu la adresa Anei Blandiana, care a povestit în cartea sa "Soră lume" un episod controversat din 1990, la care Gabriel Liiceanu a reacţionat calificându-l drept "un disident care se lăfăie într-un comportament de puşlama ordinară","scandalagiu, vedetă, mitocan, poftangiu, un claun isteric locuit de patima căpătuielii".
”Numai dracul şi-ar fi închipuit prin anii ’90, când în România Mare eram acuzat că împreună cu Andrei Pleşu am ciordit la revoluţie sculele de bărbierit şi capacele de aur ale closetelor lui Nea Nicu din Primăverii, că Gabriel Liiceanu nutrindu-se pe ascuns din hoitul lui Vadim, va regurgita la bătrâneţe perlele urît mirositoare pe care sconcsul peremist le cultiva în colonia de scoici din haznaua partidului. Adevărat îi că domnul Liiceanu nu are talentul grobianisim al Tribunului, fiind mai degrabă un conţopist al abjecţiei, un filosof cu mînecuţe de contabil care-şi scoate creionul de după ureche spre a face, meticulos, inventarul obiceiurilor bicisnice şi al deşertăciunilor cu care m-a pedepsit Dumnezeu”, afirmă Dinescu.
El relatează un episod din 18 martie 1989, la o zi după ce interviul său din Libération fusese citit la Europa Liberă, când pe holul întunecat al Casei Scriitorilor, s-a întâlnit ”cu umbra filosofului care, tumefiat şi cu figura uşor răvăşită”, i-a şoptit la ureche: „Dragul meu, aseară am ascultat vorbele tale cutremurătoare şi am plîns în hohote. Suntem nişte laşi, suntem nişte laşi...”.
”După care, năluca suferindă s-a topit ca fumul, ca să o reîntîlnesc după un an, purtînd cu dezinvoltură în cîrcă, Editura Partidului Comunist”, comentează Mircea Dinescu.
Un alt episod despre care relatează este cel în care, alături de alţi scriitori voia să transmită la Ambasada Olandei un text în care vorbea despre dictatura cuplului prezidenţial, despre dărîmarea satelor, despre cenzură, despre foamea şi frigul din România.
„Gîndiţi-vă că aveţi copii la şcoală!”, a avertizat Octavian Paler. „Tocmai d’aia ar trebui să ne spălăm de ruşinea de a tăcea ca laşii!”, i-a replicat Alexandru Paleologu.
”Cel mai îngrozit dintre toţi s-a dovedit a fi Gabriel Liiceanu care a afirmat că el nu semnează, ca să nu-i omoare securiştii copilul, lăsîndu-i doar pe copilaşii mei în ghearele lor. Pînă la urmă, din pricina timpului nefavorabil, revoluţiunea s-a amînat pentru altădată. Astfel şi-a mîncat Gabriel Liiceanu covrigul aurei de disident pe care, uscat şi sfoiegit, a încercat să şi-l tragă pe cap după căderea comunismului”,conchide Dinescu.
El mai afirmă că Andrei Pleşu i-a mărturisit că pe la începutul verii lui ’89, cu o zi înainte de a pleca în exil la Tescani, a fost vizitat acasă de Gabriel Liiceanu, care i-a reproşat gafa de a se fi solidarizat cu el.
„Andrei, imaginează-ţi că noi doi şedeam liniştiţi la tine în curte şi convorbeam despre lucrul în sine, iar tu te ridici, mă laşi baltă şi fugi după golanul de Dinescu care strigă ca un ţigan prin faţa casei tale spoitingiri!”, ar fi afirmat Liiceanu.
”Trecut-au anii şi golanul de atunci s-a metamorfozat într-un soi de Rasputin altoit pe Mărgelatu, un monstru al societăţii de consum, cu o mînă pe volan şi cu o alta pe sticla de palincă, scuipînd cojile bomboanelor agricole în ochii trecătorilor de pe Calea Victoriei. Făcînd o comparaţie între noi doi, sigur că în vreme ce subsemnatul clămpănea din limba de lemn a Facultăţii de Ziaristică de la Ştefan Gheorghiu, Liiceanu trăgea cu nesaţ pe nări iarba idealismului. Că nu oricine îşi putea permite, în epoca lui Pericle, cum frumos a denumit-o mătuşa domnului Liiceanu, Zoe Dumitrescu Buşulenga, să-şi plimbe cu atîta candoare cămila fiinţei prin oaza de libertate a Facultăţii de Filosofie, unde Karl Marx era adus în lanţuri la cursuri”, scrie ironic Dinescu.
Un alt moment despre care vorbeşte Mircea Dinescu porneşte chiar de la o relatare a lui Liiceanu după o vizită la Virgil Măgureanu, la acel moment şef al SRI.
“Şi totuşi, starea de alertă în privinţa directorului proaspăt înfiinţatului SRI nu mi-a dispărut. La cîteva zile după vizita pe care o făcusem, un tip sună la uşa apartamentului meu din Intrarea Lucaci şi îmi lasă, «din partea domnului director», o lădiţă cu şase sticle de vin alb. M-am tot învîrtit în jurul lădiţei cîteva zile şi am terminat prin a trage concluzia că n-ar fi fost nici o problemă să se fi introdus ceva prin dopul sticlelor cu o seringă, de pildă. Era mai prudent să nu le deschid. Dar ce să fac cu ele? Dacă n-aveau nimic, ar fi fost păcat să le arunc. Apoi mi-a venit ideea salvatoare: la prima întîlnire a Grupului, le-am dus la sediul GDS din Calea Victoriei. Bineînţeles, n-am deconspirat provenienţa. Au fost primite – şi băute pe loc – cu mare bucurie. În ce mă priveşte, învăţasem din vizita la domnul Măgureanu ceva: paharul din faţa mea a rămas toată seara neatins. Apoi au trecut zilele şi am constatat că toată lumea era bine: numărul membrilor Grupului nu scăzuse nici măcar cu unul. Am oftat uşurat. Pleşu avusese dreptate: eram paranoic”, este mărturia lui Liiceanu invoată de Mircea Dinescu.
”Dacă membrii Grupului ar fi căzut laţi în ziua aceea, România şi-ar fi sporit zestrea de eroi ai neamului, care n-ar mai fi apucat să-şi fractureze conştiinţa cu ocazia premierii unui procuror abject pe care însuşi domnul Liiceanu l-a pupat acolo unde-i temelia mai moale fără teama de-a colecta un stafilococ. În locul cartofului străpuns de-o ţepuşă am fi avut astăzi în Piaţa Revoluţiei un grup statuar în care Gabriel Liiceanu, desfigurat de durere aidoma Ţarului Ivan cel Groaznic din tabloul lui Ilia Repin, îşi strînge la piept pisoiaşii pe care el însuşi i-a omorît”.
Ana Blandiana relatează în cartea sa un dejun diplomatic din 1990, în prezenţa ministrului francez de Externe Roland Dumas, alături de Doina Cornea, Ion Caramitru şi Mircea Dinescu. Dumas a întrebat "dacă se ştie cine erau tinerii morţi la Intercontinental", iar Mircea Dinescu ar fi răspuns ironic: "Hitlerjungend/ Tineretul lui Hitler".
„Într-una dintre dimineţile acelui început, greu de înţeles de lume, care a fost luna ianuarie a anului 1990, am participat la primul şi, de altfel, ultimul mic dejun diplomatic din viaţa mea. Sosise la Bucureşti, pentru mai puţin de 24 de ore, ministrul de externe francez Rland Dumas şi prima întâlnire programată a fost cu câţiva opozanţi cunoscuţi ai vechiului regim. Au fost invitaţi Doina Cornea, Mircea Dinescu, Ion Caramitru şi eu”, scrie în volumul de amintiri Ana Blandiana.
În replică, Mircea Dinescu a publicat pe Facebook că Ana Blandiana "ticluieşte" în carte "imaginea monstrului invidios pe gloria postumă a acelor copii care i-ar face dincolo de mormânt o concurenţă neloială". El afirmă că "hobby-ul Anei Blandiana de a se juca una-două de-a interzisa" este un "obicei de pe urma căruia a reuşit să publice o roabă de cărţi până în ultimul an de viaţă al Motanului Arpagic", subliniind în final că scriitoarea "s-a gândit abia acum să-şi recupereze conştiinţa opărită şi să-l dea pe răzătoare pe tatăl lui Andrei". El încheie relatarea cu formula: "Sărumîna, năşică!", Ana Blandiana fiind naşa fiului lui Mircea Dinescu. comentează Mircea Dinescu.
"Mircea Dinescu sa făcut" (Tu, kulturel!)..."Mircea Dinescu s-a făcut" (corect)
"pentru ai compromite." (Tu, kulturel!) ..."pentru a-i compromite."
Intreb pentru un prieten in Ro, ca de aici se vede ca esti doar un retardat #rezist analfabet functional.
Domnule Paul Barbu, aici avem un exemplu clasic despre cum se fac banii. Dinescu, mai fraier și nițel mai troglodit făcea negoț cu vinul casei ambalat în cutii pe care erau tipărite versuri. Domnul Liiceanu, sofisticat, elitist și cu un usage du monde net superior țopîrlanului care vindea cîrnați și molan, îl plimba pe Paulo Cohelo pe la tv și îl tîra prin tot felul de conferințe larg mediatizate pentru că editura sa trebuia să facă bani din vînzarea cărților acestui domn care ne era vîndut drept unul dintre cei mai mari scriitori ai secolului. Succesul nebun printre coafeze, casierițe, domnișoare pasionate de fitness și cariere de model/asistente tv, etc. al acestui remarcabil autor promovat intens de domnul Liiceanu a demonstrat că abordarea unei campanii bazată pe apelul la setea de cultură și satisfacerea nevoilor intelectuale ale boborului duce la profituri mult mai mari decît a scos Dinescu cu vinul lui. Sînt bani netezi și frumos mirositori scoși din cultură, nu parale mototolite și unsuroase îndesate la chimir de pe urma speculării poftei de mici și zaibăr vîndut de tarabagiul Dinescu unui bobor de mitocani și sclavi ai burții. Să hrănim intelectul, nu mațu’, domnilor! Și dacă ne ies niște bani frumușei de aici, cu atît mai bine! Deși, dacă stau să mă gîndesc mai bine, Gălbioara de Potelu rimează nițel cu Paulo Cohelo (mai ales dacă îi spunem numele pă purtughej, sau în limba braziliană, după cum zicea Loredana Groza, o mare ”fană” a scriitorului).
https://www.contributors.ro/un-pedagog-valah/
un PSD_ist
...dar stai...care opere inainte de '89?
Dinescu nu este personajul meu favorit, dar nici nu poate fi judecat dupa criterii absurde.
Asa e, Dinescu e cel ce - cand lucrurile NU erau clare cu mersul Revolutiei - a participat in miezul evenimentelor cu celebra "Mircea, fa-te ca lucrezi". (ca sa fim foarte corecti, a participat pasiv...dar era acolo, riscand!)
Dar unde era Liiceanu? Nu se specifica nicaieri sub care pat "filozofa"...da' sigur, acum e mare revolutionar, un curajos, nu-i asa?
Nu imi place Mircea Dinescu, dar ce a facut la Revolutie nu i se poate lua.
De n-ar fi ciordit Editura Politica, cu ajutorul lui Plesu, ca sa se autopromoveze, nimeni n-ar fi auzit de aceasta nonvaloare.
Poate, din cand in cand, daca Dinescu ar fi calcat in vreun liicean de caine lasat pe strada, a la Romanika, am fi auzit diverse licente poetice la adresa lui. Atat.
Dar degeaba...
Emisiuni tv in care arati ce bun bucatar esti, asemeni oricaror altor pasionati de bucatarie, dar tu filmand pe bani buni...
daca ar fi fost in vest nu l-am fi deosebit de altii.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului are pe rol o cerere în care este atinsă între altele și privatizarea fostei Edituri Politice a PCR transformată de Andrei Pleșu în Editura Humanitas și atribuită prin Ordin de ministru al Culturii, în Guvernul FSN Iliescu-Roman, prietenului și colegului său din Grupul pentru Dialog Social, Gabriel Liiceanu. Mai mult: conform procesului afl at pe rol la CEDO în Afacerea Humanitas a fost implicat și un alt membru al GDS și totodată al Consiliului Frontului Salvării Naționale (CFSN): cunoscutul activist Gabriel Andreescu.
Filiera Brucan-Pleșu-Liiceanu
Reamintim pe scurt faptele, dovedite prin documente apărute în exclusivitate în EvZ: La data de 8 ianuarie 1990, Silviu Brucan, fondator al Grupului pentru Dialog Social, în calitate de reprezentant al Consiliului Frontului Salvării Naționale le aprobă colegilor săi de Grup, Gabriel Liiceanu și Alin Teodorescu, sediul impozant din Calea Victoriei 120, care aparținuse UTC (pentru Nicu Ceaușescu) și care fusese trecut în acte în administrarea Minsterului Culturii, respectiv a Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. La data respectivă organizația nu era constituită legal. Cei doi au preluat patrimoniul de lux al UTC transferat Ministerului Culturii fără acoperirea legii. Înregistrarea ca persoană juridică a GDS a avut loc după 22 ianuarie 1990.
Tot înainte de înființarea legală a GDS, Ministerul Culturii, prin Andrei Pleșu, la rândul lui membru fondator al GDS, aprobă înființarea asociației și acordă și o subvenție financiară neprecizată, în bani peșin, din fondurile Ministerului Culturii, pentru funcționarea organizației sale și a colegilor săi de Grup. Apoi, la 20 februarie 1990, Andrei Pleșu, în calitate de Ministru al Culturii, emite Ordinul nr 82, prin care anunță retroactiv, că de la data de 1 februarie 1990 „se înființează editura Humanitas”.
Ia mergi bre la tine...ca se vede ca nu stii sa scrii!
Care "disident"?! In rest, nu ma bag...
In rest, cozi imense la kebap si pustiu in librarii.
foarte posibil, nu tocmai o insulta, de altfel. eu unul as fi folosit alt tip de limbaj, dar in stilul marelui Cornel Dinu se poate abera si astfel.
nu cred ca-si imagineaza cat de cretin este sa explici o gluma la modul laborios in care a explicat el ceea ce a facut deja Liiceanu cat se poate de intentionat.
Dinescu mi-a lasat impresia ca se pretinde mai mult de la Varbilau decat de la Paltinis, nu el e cel care isi pierde morga.
Iata un protest, unul cultural, profund cu vremurile de azi, de la decernarea premiilor Cesar, este cel pe care il face actrita Corrinne Masiero si nu este ,,.uia”, este unul radical:
https://www.france24.com/fr/culture/20210313-la-46e-c%C3%A9r%C3%A9monie-des-c%C3%A9sar-sacre-albert-dupontel-avec-adieu-les-cons
Dinescu este cel care in primul parlament din 1990 ironizează solicitările partidelor istorice de a se asigura prin lege condiții echitabile și democratice de participare.
Tot Dinescu dezinformează in media marele public minciuna ca liderul PNT Corneliu Coposu intenționează sa restaureze iobagia și venirea la putere a mosierilor odată cu refacerea marilor domenii agricole.
Se pronunță public împotriva fostului rege Mihai si înfierează proletar încercările de revenire in tara ale acestuia și a familiei regale.
Ca o ironie a sortii este numit în comitetul director al CNSAS , având acces la dosarele Securității întocmite împotriva unor oponenți ai regimului comunist și votând dacă anumite persoane au făcut sau nu politie politica. Pentru toate aceste abjectii a fost răsplătit pe măsură de noua Putere ceiptocomunista. Primise vila lui Maurer de la Sosea ca reședință, numeroase functii bine renumerate, burse in Occident si mai ales protecție politica sub paravanul careia a acumulat o avere remarcabila dar total nejustificata pentru un individ care nu a mai publicat nimic după 1990 si al carui loc in istorie ae trebui sa fie Marea Hazna a mancatorilor de cacat postrevolutionar si a tradatorilor de tara.
Adevarul ca toti trei protagonistii acestei istorii plus A.Plesu mentionat din cand in cand sunt niste profitori ai revolutiei din 1989, fiecare in felul lui. Au edituri, masini de lux, institute proprii, gem de bani toti. Au fost mari sefi ministri, si tutzeri ai lui Iliescu sau in cazul lui Plesu la Iliescu+Constantinescu+Basescu....s-au balacit in mlastina puterii numai si numai ca sa isi traga foloase personale....
Dezidentii adevrati ai Romaniei putini la numar , sunt modesti , multi destul de saraci ....
Haideti sa incheim aceasta istorie cu mirosuri gretoase de ceai din librariile lui Liiceanu amestecat cu mirosul de micii ai lui Dinescu condimentate de zametul fals angelic si parsiv al Anei Blandiana. Sa fie la ei acolo...
P.S. S-a bagat filosoful precum musca in cacat; ce anume treaba avea el cu gindurile Anei despre Mircea?!
Marii intelectuali ai tarii care au monopolizat scena si au sustinut numai nulitati (cea mai recenta performanta a Liicheanului e cu actualul ministru Voiculescu) s-au luat la bataie verbala improscand cu cacat :))
Iaca lantzul ierarhic: Soros-Saul Brückner-A.Plesu-Liiceanu. Ultimii doi nu sunt altceva decat niste tuburi-digestive, tot ce au produs a fost pt saturarea matzului propriu ! Macar Dinescu asa grobian cum e, nu se da dupa deget ca e finutz, chiar lucreaza in direct pt tubul digestiv !
-Primul"nevinovat" =Ana Blandiana, care il comenteaza negativ, intr-o carte, pe cumatrul ei =
M. Dinescu (Blandiana fiind nasa de Botez al unuia din copiii lui Dinescu).
-Al doilea "nevinovat" e M.Dinescu, deoarece.. reactioneaza la atacul Blandianei!! =cumatra lui.
-Al treilea "nevinovat" e Liiceanu care...se baga si el in cearta asta.. pentru ca.. de-aia! sau pentru ca e editorul cartii Blandienei (in care e atacat Dinescu).
Si uite-asa, fiecare vede paiul din ochiul altuia si NUUU-oh! NUUU barna din ochii proprii.
Elita! ce sa mai...
Sunt cei trei platiti pentru ceea ce scriu? (ma refer la aceasta ultima galceava, inceputa de Blandiana)
Reprosul e mult mai aspru. Dinescu in rolul pe care istoria i l-a incredintat, ar fi trebuit ajute poporul asta ... ori macar sa-l invete sa ridice privirea si sa aiba curajul de a cauta adevarul, binele, frumosul dar si dreptatea si nobletea si mai ales decenta. Dinescu a luat la misto totul. Vorbea despre copiii sai amenintati de securitate... Si ai nostri? I-ar fi lasat pe mana lui Vantu, alt mare profet de mahala? Si atunci si acum, Dinescu este clovnul sinistru lipsit de constiinta etica a rolului si sansei pe care intamplarea i-a oferit-o. El nu doar ca a ratat rolul pozitiv, dar a ingrosat tusele celui negativ, crezand probabil ca... nu vede nimeni...
Reactia lui Dinescu nu aduce nimic nou in discutia inceputa de Liiceanu. Doar incearca sa o impinga nitel mai la vale inspre mahala si birt, unde printre hahaituri si suduieli... un filosof sfios nu are nici o sansa.