Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan, susține că, după decizia judecătorilor în Dosarul 10 august, a avut ”imaginea unei ţări abandonate, unde Justiţia umblă cu capul spart”. Liberalul afirmă că situaţia va fi tranşată la CEDO.

Rares BogdanFoto: Captura video

”Astăzi, din păcate, după decizie, după ce judecătorii au decis că dosarul nu se redeschide şi că cei patru şefi ai Jandarmeriei din acest dosar (…) scăpă fără niciun fel de cost în faţa cetăţenilor şi a istoriei, am avut, încă o dată, imaginea unei ţări abandonate, unde Justiţia nu funcţionează, unde Justiţia umblă cu capul spart”, a afirmat, marţi seară, la B 1 TV, Rareș Bogdan, potrivit news.ro.

Prim-vicepreşedintele PNLa adăugat că, ”faptul că după trei ani de zile nu se întâmplă nimic şi tot ce a fost acolo a fost şters cu buretele ne arată că Justiţia din România n-a înţeles absolut nimic din lupta românilor pentru libertate, pentru civism, dar şi pentru o Justiţie complet liberă”.

”Noi ne vom adresa Curţii Europene pentru Drepturile Omului, ne vom duce la Strasbourg cu ajutorul oamenilor care au fost, îi rog să facem front comun, pentru ca să atacăm decizia de clasare la CEDO pentru a veni Instanţa Europeană să redeschidă aceste dosar, nu se poate aşa ceva", a mai declarat Rareş Bogdan.

Cererea DIICOT de redeschidere a urmăririi penale în Dosarul 10 august a fost respinsă, marţi, de Tribunalul Bucureşti. Decizia este definitivă.