Ludovic Orban susține că nu a discutat încă cu deputatul PNL Mugurel Cozmanciuc care a fost trimis marți în judecată de DNA pentru trafic de influență, comentând că „acum avem lucruri mai importante, bugetul”.

HotNews.roFoto: Hotnews

Întrebat dacă acesta ar trebui să se autosuspende din partid sau dacă va fi suspendat, liderul PNL a răspuns: „Cu siguranță va lua o decizie, dacă nu, vom lua noi”.

El a precizat că, potrivit statutului partidului, un membru PNL poate fi sancționat după o decizie în primă instanță.

Deputatul PNL și președinte al organizației Neamț, Mugurel Corneliu Cozmanciuc a fost trimis marți în judecată de DNA pentru trafic de influență. Acesta ar fi cerut, în 2019, 500.000 de lei de la un om de afaceri pentru a interveni pe lângă ministrul Mediului la acea dată, Costel Alexe, pentru numirea directorului general al Administrației Naționale „Apele Române”.

Deputatul PNL se declară surprins de anunțul DNA și-și susține nevinovăția într-o postare pe Facebook.

„Am luat la cunoștință CU SURPRINDERE, din comunicatul de presă, că procurorii DNA - Serviciul teritorial Bacău - au dispus trimiterea mea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Nu am săvârșit nicio infracțiune. Sunt NEVINOVAT”, a scris el pe Facebook.