Arafat: Nu e un atac împotriva DSU sau a doctorului Arafat, ci împotriva societății civile și a tuturor celor care s-au implicat pentru a face ceva în timpul unei situații de urgență fără precedent

de DP     HotNews.ro
Miercuri, 24 februarie 2021, 8:09 Actualitate | Politic


Raed Arafat
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea / Digi24
”Unitățile de Terapie Intensivă Mobilă au scopul de a oferi un suport rapid, eficient și punctual acolo unde se identifică o nevoie acută de susținere a secțiilor de terapie intensivă existente, atunci când creșterea bruscă a numărului de cazuri care necesită terapie intensivă depășește resursele respectivei unități. Ele NU au fost gândite pentru a fi racordate permanent la o unitate spitalicească, posibilitatea de mobilizare, instalare și punere în funcțiune rapidă în proximitatea unui spital fiind una din principalele atribute pentru care a fost aleasă această soluție”, arată un comunicat al DSU, transmis miercuri dimineață. Aceste unități cresc rezilienta sistemului national de urgenta si sunt parte din rezerva natională de protectie civilă, putând fi funcționale și operaționalizate în orice situație de urgență, fie că vorbim de cutremur, pandemie, accidente colective și dezastre etc, se mai arată în comunicat.

  • "De cativa ani buni reprezentantele fundatiei ‘Daruieste Viata’ au atacat continuu sectorul de urgenta, DSU, IGSU ...etc., venind cu informatii false, inexacte si care sa puna la indoiala activitatile acestui sector. Pana acum, am tolerat aceste atacuri fara a lua o pozitie oficiala, considerand ca nu are rost sa raspundem reactiilor isterice nefondate ale personajelor respective. Una este sa ‘daruiesti viata’ si alta este sa daruiesti societatii venin si stiri false, atacand din senin orice actiune a celor care realmente salveaza vieti, isi asuma responsabilitati, in conditii dificile care sunt de multe ori chiar ostile. Nu neg la niciun moment ca cele de la ‘Daruieste Viata’ au facut ceva si fac ceva in serviciul comunitatii si poate asta era motivul pentru care am tolerat pana acum veninul lor impotriva sistemului de urgenta dar si a mea personal. Insa, ultima postare a uneia din cele doua personaje din fundatia respectiva, prin care ataca proiectul cu unitatile mobile de terapie intensiva, nu mai reprezinta un atac impotriva DSU sau a dr-lui Arafat, ci un atac impotriva societatii civile si a tuturor celor care s-au implicat pentru a face ceva in timpul unei situatii de urgenta fara precedent. De aceea, astazi la nivelul DSU, am luat o pozitie oficiala fata de minciunile raspandite de reprezentanta fundatiei respective direct si prin intermediul publicatiei Hotnews”, a scris miercuri dimineața Raed Arafat pe contul său de socializare, unde a postat și comunicatul DSU.

Redăm integral comunicatul DSU:

"Din respect pentru societatea civilă, pentru fundațiile și societățile comerciale care s-au mobilizat, într-un moment de grea încercare pentru sistemul nostru sanitar, pentru a oferi, prin Unitățile de Terapie Intensivă Mobilă, o susținere rapidă și eficientă în acele locuri din țară unde era cea mai mare nevoie,
Având în minte dificultățile prin care a trecut sistemul nostru de sănătate în anul 2020, acele momente în care lipsa critică a locurilor disponibile în secțiile ATI din spitalele COVID/suport COVID amenința să zădărnicească toate eforturile personalului medical de tratare a celor afectați de această boală,
Gândindu-ne la cei mai bine de 600 de pacienți care au beneficiat de existeța acestor Unități de Terapie Intensivă Mobilă atunci când existența unui pat de terapie intensivă disponibil putea face diferența între viață și moarte,
Considerăm că avem dreptul și datoria de a veni cu următoarele precizări cu privire la anumite declarații tendențioase făcute în spațiul public, pe o rețea de socializare de reprezentatele “Dăruiește viață” precum și în cadrul unui articol apărut în publicația HotNews în 22.02.2021, articol care preia declarațiile, dezvoltă acest subiect și transmite informații false, neverificate jurnalistic, dezinformând astfel cititorii.

1. Unitățile de Terapie Intensivă Mobilă au scopul de a oferi un suport rapid, eficient și punctual acolo unde se identifică o nevoie acută de susținere a secțiilor de terapie intensivă existente, atunci când creșterea bruscă a numărului de cazuri care necesită terapie intensivă depășește resursele respectivei unități. Ele NU au fost gândite pentru a fi racordate permanent la o unitate spitalicească, posibilitatea de mobilizare, instalare și punere în funcțiune rapidă în proximitatea unui spital fiind una din principalele atribute pentru care a fost aleasă această soluție. Aceste unități cresc rezilienta sistemului national de urgenta si sunt parte din rezerva natională de protectie civilă, putând fi funcționale și operaționalizate în orice situație de urgență, fie că vorbim de cutremur, pandemie, accidente colective și dezastre etc.

2. Referitor la costuri și alte detalii tehnice cu privire la unitățile ATI mobile achiziționate, link-urile de mai jos sunt dovada transparenței și comunicării deschise de care toți partenerii nostri au dat dovadă. Cele 5 unități mobile de ATI NU au fost achiziționate de DSU sau IGSU, ele au fost primite ca DONAȚIE din partea societății civile și a unor reprezentanți ai mediului de afaceri. În ziua de astăzi, când astfel de informații rămân pentru totdeauna în spațiul public, nu doar orice jurnalist profesionist ci orice cetățean care dorește să afle mai multe detalii despre costurile sau dotările acestor unități mobile o poate face, oricând, accesand aceste comunicate de presă. Astfel, SOLICITĂM PUBLIC reprezentanților presei din cadrul HotNews, să corecteze informațiile tendențioase îndreptate către toate instituțiile implicate și în mod indirect către toți cei care au susținut achiziția acestor autospeciale:

1) http://www.dsu.mai.gov.ro/fundatia-pentru-s-m-u-r-d-cu.../
2) http://www.dsu.mai.gov.ro/rompetrol-va-achizitiona-in.../
3) http://www.dsu.mai.gov.ro/comunicat-de-presa/ -Fundația Mereu Aproape

3. Unitățile de Terapie Intensivă Mobilă pot funcționa iarna. Toate cele 5 autospeciale au funcționat foarte bine în toată perioada iernii, inclusiv la temperaturi negative, dovadă fiind funcționarea continuă a celui operaționalizat, de exemplu, la Institutul National de Pneumoftiziologie Marius Nasta, inclusiv la temperaturi de -12 grade Celsius. Pe parcursul utilizării autospecialelor au apărut situații în care s-au constatat defecțiuni la aparatul de climatizare, care au fost însă remediate în cel mai scurt timp, autospecialele fiind în perioada de garanție. Totodată, pentru o și mai bună adaptare la temperaturile scăzute din țara noastră, s-a realizat o izolare suplimentară a acestor autospeciale.

4. Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă repartizată în Botoșani, nu a fost „inundată” cum, în mod tendențios se arată în articol. În interiorul containerului nu au fost identificate efecte de tipul inundație, ci doar o infiltrare a apei, din tavan, după o serie de ploi torențiale. Remedierea problemei identificate a durat aproximativ 10 zile.

5. Pentru că suntem siguri că HotNews dorește o informare imparțială, corectă și completă a opiniei publice și pentru că se face o constantă comparație între Unitățile de Terapie Intensivă Mobilă și secția modulară construită de “Dăruiește viață” (deși cele 2 tipuri de structuri, chiar dacă au scopuri similare, diferă fundamental ca și concept și mod de utilizare) le solicităm să prezinte, cu tot atâtea detalii și problemele cu care s-a confruntat aceasta din urmă. Date referitoare la aceste probleme există la CNCCI și sunt confirmate de managerul Spitalului Universitar de Urgență Elias. Astfel, aceasta secție modulară s-a confruntat cu inundații care au necesitat aproximativ 30 de zile pentru identificarea problemei, rezolvarea ei și reluarea normală a activității, precum și cu temperaturi scăzute în interior în unele perioade care au afectat utilizarea normală a secției.

6. Cele precizate mai sus nu arată decât că problemele tehnice pot apărea oricând, în orice context, în clădiri mai noi sau mai vechi, în sectii modulare sau în autospeciale mobile. Importantă, însă, este găsirea soluțiilor eficiente, rapide pentru a remedia problemele apărute și preocuparea pentru îmbunătățirea permanentă, astfel încât aceste situații să nu se mai repete. În condițiile crizei create de pandemia COVID dar si a multiplelor aspecte ale sistemului sanitar care necesită susținere din partea tuturor celor care doresc să crească calitatea serviciilor medicale oferite populației în țara noastră, ne-am bucura dacă energia reprezentantelor Fundației “Dăruiește viață” s-ar îndrepta în această direcție și nu s-ar risipi în atacuri tendențioase la adresa altor demersuri.

Aceste atacuri reprezintă o lipsă de considerație atât pentru efortul depus de către fundațiile și societățile comerciale care au sprijinit un proiect unic în România, proiect care și-a demonstrat deja utilitatea și viabilitatea, dar și pentru libertatea alegerii de către aceștia a proiectului/cauzei pe care o susțin. Iar acest lucru este cu atât mai regretabil cu cât activitatea “Dăruiește viață” se bazează și pe suportul pe care reprezentanți ai societății civile și ai mediului de afaceri îl acordă activității acesteia.

Constatăm, cu regret, existența în spațiul public a unor încercări permanente de discreditare a acțiunilor întreprinse de către DSU din partea unor reprezentanți ai presei, ignorând toate informările emise precum și deontologia profesională.

În ciuda acestor constatări, apreciem că majoritatea jurnalistilor fac toate eforturile ca informațiile prezentate să fie corecte, complete și imparțiale. Le multumim pe aceasă cale și le stăm la dispoziție, ca întotdeauna, cu informațiile necesare în acest scop referitoare la activitatea noastră.

Această reflectare corectă, completă și imparțială a putut fi observată, în ultimele zile, în prezentarea în presă a situației petrecute în seara de 21 februarie 2021, la unitatea mobilă de terapie intensivă, operaționalizată în curtea Institutului Național de Pneumoftiziologie Marius Nasta.

Astfel dacă în data de 21 februarie, a fost anunțată o alarmă falsă la 112, respectiv un incediu, a doua zi, în 22 februarie, firma desemnată să asigure mentenanța unității mobile, a efectuat verificări la fața locului și a întocmit un raport, pe care îl atașăm, pentru a putea fi consultat.

Conform acestui raport, înaintat de firma care asigură mentenanța către producătorul unităților de terapie intensivă mobilă, se arată că instalația electrică și celelalte componente ale sistemului de climatizare nu prezintă urme de incendiu și nu au fost evidențiate probleme tehnice, sistemul funcționând în condiții optime, aceste aspecte sustinând afirmația conform căreia incidentul anunțat la 112 a fost o alarmă falsă."








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5020 vizualizari

  • +11 (33 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Miercuri, 24 februarie 2021, 8:14)

    [anonim]

    • -6 (12 voturi)    
      Ce legatura are una cu alta? (Miercuri, 24 februarie 2021, 8:41)

      Jay2020 [utilizator] i-a raspuns lui

      Aflatul asta in treaba e la romani sport national. Nu trebuia sa ii spuna whataboutism, trebuia sa ii spuna "ba pe-a m...tii".
      • +3 (5 voturi)    
        POEZII ! (Miercuri, 24 februarie 2021, 9:59)

        muscha mbanana [utilizator] i-a raspuns lui Jay2020

        Dai in mine,
        Dai in tine,
        Dai in fabrici si uzine,
        Dai in cimpuri si ogoare,
        Dai in scoli, laboratoare,
        Dai in clasa muncitoare.
    • +7 (11 voturi)    
      Acele unitati sunt in acest moment oin paragina (Miercuri, 24 februarie 2021, 9:38)

      Kivek [utilizator] i-a raspuns lui

      Arafat a cumparat niste unitati de urgenta mega scumpe PE BANII NOSTRI si el-a lasat sa stea in ploaie, in zapada, in jeg in curtile unor spitale FARA SA FIE FOLOSITE

      dar fiind un angajat al SIE, nu il da nimeni afara
    • +5 (5 voturi)    
      dar cu afacere cu TIR-urile cu e ? (Miercuri, 24 februarie 2021, 12:48)

      sauvage [utilizator] i-a raspuns lui

      Poate ne spune si povestea TIR-urilor transformate în unități mobile de Terapie Intensivă. Articolul din urma cu 2 zile din HN e cit se poate de usor de inteles. TIR-urile au fost cumpărate vara trecută de Inspectoratul pentru Situații de Urgență prin Fundația SMURD, după o campanie de strângere de fonduri în care a fost implicată și Fundația Mereu Aproape. Pentru dotarea lor s-au alocat și bani de la Guvern. Ele au ajuns în curțile câtorva spitale COVID-19 ale căror secții ATI erau pline sau aproape pline. Unele dintre ele au avut nevoie de reparații la scurt timp după ce au fost achiziționate. La Botoșani, spre exemplu, TIR-ul ATI a fost scos temporar din uz după ce a plouat pe el iar apa de ploaie s-a infiltrat în tavan, fiind nevoie ca pacienții să fie mutați.

      "Aceste tiruri nu au capacitatea de a funcționa pe termen lung. Sunt gândite strict pentru calamități - inundații sau un cutremur. Ții pacienții acolo 2-3 zile până îi stabilizezi. Este motivul pentru care nicio țară din lumea asta nu a folosit așa ceva. Toate spitalele din lumea asta, în momentul în care au avut nevoie de paturi suplimentare, au construit spitale modulare", a explicat pentru HotNews.ro Oana Gheorghiu, co-fondatoare a Asociației Dăruiește Viață, care a construit din donații cel mai performant spital modular ATI pentru pacienți COVID din România. https://www.hotnews.ro/stiri-sanatate-24622812-povestea-tir-urilor-transformate-unitati-mobile-ati-institutul-nasta-alte-spitale-covid-cumparate-isu-fundatia-smurd-mereu-aproape-primele-luni-pandemie-unele-ajuns-rapid-reparat-sau-devenit-temporar-.htm.
  • +1 (11 voturi)    
    Problema nu e Arafat :)))))) (Miercuri, 24 februarie 2021, 8:31)

    Lok [utilizator]

    Ci toti care nu inteleg ca problema nu e Arafat.
    • +11 (11 voturi)    
      Problema sunt cei care il tin in functie pe Arafat (Miercuri, 24 februarie 2021, 9:36)

      Kivek [utilizator] i-a raspuns lui Lok

      multi nu pot sa priceapa ca smurd poate functiona si fara arafat
      • +3 (5 voturi)    
        Omu are un cult al personalitatii artificial. (Miercuri, 24 februarie 2021, 10:01)

        Lok [utilizator] i-a raspuns lui Kivek

        Daca e tinut acolo e din faptul ca acel cult ii confera credibilitate in societate nu ca ar fi competent.
    • +3 (3 voturi)    
      Problema (Miercuri, 24 februarie 2021, 14:39)

      adrian88000 [utilizator] i-a raspuns lui Lok

      este Arafat ! Faptul ca ii sustin servicii secrete multiple il face sa fie de neclintit , in ciuda performantelor jalnice ( muntii Apuseni, Siutghiol, Colectiv, etc). Mai sunt si afaceri necurate cu dosare rapid ingropate, mai sunt si sustinatori " benevoli", gen Lok.
  • +11 (13 voturi)    
    Orgoliu nemasurat (Miercuri, 24 februarie 2021, 8:42)

    vazator [utilizator]

    si chiar prostesc !

    Domnu' Arafat, mai lasati jos coada ca daca ia foc, pompierii nu stiu sa vina cu scara sa o stinga!

    Pe langa investiile facute - laudabil de fapt - este evidenta lipsa de profesionalism a celor de la IGSU, dovedita in nenumarate randuri.

    NU o sa stau sa va enumar toate stangaciile si prostiile lor, ar trebui sa le stiti, e plina media de ispravi care mai de care.. . Daca nu le stiti si va imbatati cu pozitia dvs. , cu atat mai rau ! Cred ca ar fi bine sa mai lasati scaunul , schimbarea poate aduce ceva (mai) bun.

    Oamenii astia trebuie instruiti / scoliti ca sa STIE cum si ce sa faca in situatii de urgenta. Scoala si instruire, antrenamente, etc. Degeaba sunt dotati cu echipamente moderne daca nu stiu cand si cum sa le foloseasca ! Hai pa !
  • +8 (8 voturi)    
    ce uita Arafat sa spuna (Miercuri, 24 februarie 2021, 8:47)

    ..13 [utilizator]

    Este ca de indata de spitalul modular creat de acel ONG a fost realizat, poate mai repede decat credea insusi ARAFAT, a durat destul de mult, si putea sa fie mult si degeaba, pana au obtinut posibilitatea de a functiona... Oare de ce??? Ca sa se arate ca solutia ONG-ului nu functioneaza??? Ca numai ce face ARAFAT este bun si frumos si dainuieste??? Uite ca nu prea dainuieste ci se naruieste!

    De ce atata inversunarea impotriva unui amarat de ONG care se straduie sa faca ceva dar fara ajutorul statului??

    Nu ne aducem aminte cand insusi ARAFAT a spus ca nu este nevoie de interventia salvarilor de la privati la interventia de la Colectiv???

    Nu ne aducem aminte ca nici macar nu i-a dus capul pe pompierii aceeia sa aduca un ceva la interventia de la Constanta??? Stiau prea bine despre ce este vorba cand au plecat sa intervina si totusi...
  • +2 (4 voturi)    
    ceea ce conteaza este ca... (Miercuri, 24 februarie 2021, 8:55)

    ..13 [utilizator]

    Cei internati in acel tir au fost transportati in interiorul spitalului si asta conteaza cel mai mult.

    si mai mult ar conta sa aflam de ce erau parcati acolo cand locuri libere in spital erau si de asta sa raspunda cu capul insusi Arafat.

    Astept sa aud zdrong, zdrong - cap cazut!
  • +10 (12 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Miercuri, 24 februarie 2021, 9:02)

    [anonim]

  • +7 (11 voturi)    
    Era pe cai mari, arabu... (Miercuri, 24 februarie 2021, 9:08)

    dancila.docila [utilizator]

    ...cand a vrut Baselu sa-l dea jos si a iesit tot Buc in strada. Vremea lui a apus...dute, dute, lasa-ne !!!!
  • +4 (8 voturi)    
    DSU nu lucreaza pentru noi (Miercuri, 24 februarie 2021, 9:10)

    emil bobu [utilizator]

    Ei vor privilegii, pensii speciale si atat.
  • +1 (5 voturi)    
    Daca dai in mine, dai in fabrici si uzine (Miercuri, 24 februarie 2021, 9:18)

    justin puscasu [utilizator]

    Cam asa se traduce discursul lui Arafat.
    Probleme "tehnice" pot aparea oriunde, dar parca nu asa de des si parca prea multi oameni mor cu zile din cauza lor.
    Arafat pare fascinat de propria maretie si nu va intelege niciodata ca un brancardier bun nu se transforma musai intr-un ministru la fel de bun.
  • +3 (7 voturi)    
    vorba aceea (Miercuri, 24 februarie 2021, 9:24)

    IpseAnton [utilizator]

    Dai in mine,
    Dai in tine,
    Dai in fabrici si uzine,
    Dai in cimpuri si ogoare,
    Dai in scoli, laboratoare,
    Dai in clasa muncitoare.
  • +3 (3 voturi)    
    De ce nu e demis Arahat? (Miercuri, 24 februarie 2021, 10:18)

    Alui [utilizator]

    A comis si supervizat o grămada de erori fatale cu pierderi de vieți omenești! In mod normal era zburat de mult si chiar anchetat. Eu cred ce e ținut de frica/șantaj. Cred ca ii are pe liberali la mâna cu ceva foarte serios!
  • +2 (4 voturi)    
    Daaaa ... (Miercuri, 24 februarie 2021, 10:27)

    paulbutoi [utilizator]

    Evident , Zeul Arafat este o victima !
    Desi - paradoxal - nu a suportat nici o consecinta pentru esecurile repetate ale departamentului pe care il conduce la nivel politic , ca secretar de stat DSU .
    Adica nu a fost demis , ca individul e prea nesimtit ca sa-si dea demisia ...
    Seful lui - Radu Stroe - si seful sefului lui - VV Ponta - au putut sa-si asume responsabilitatea pentru esecurile departamentului condus de Zeul Arafat si sa-si dea demisia .
    Se intelege de ce tupeul Zeului Arafat nu cunoaste limite ?
    Da' Zeul Arafat nu ne spune si despre licitatia pentru autospeciale ISU , in valoare de 600 milioane de euro , pe care a anulat-o EL ( conform inregistrarii audio ) - desi anterior declarase public ca EL nu are nici un rol in licitatiile organizate de DSU ?
    In ce stadiu o fi ancheta inceputa in 2019 ?
    HN , puteti sa puneti o intrebare la organe ?
    Ca sa ne radem oleaca de raspunsul pe care il veti primi ...
  • +2 (2 voturi)    
    neinlocuibilul arafat... (Miercuri, 24 februarie 2021, 11:07)

    Elfu [utilizator]

    arafat neinlocuibil ?
  • 0 (0 voturi)    
    grețos individ (Joi, 25 februarie 2021, 9:49)

    di livio [utilizator]

    ca Ceaușescu


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by